UTA Arad

„Mister” trăiește cu…misterul lipsei de finanțare în Vestul țării și e îngrijorat de posibila pierdere a lui Dan Țapoș





Situația financiară la UTA nu este una extraordinară, cauzele fiind multiple. Oamenii de afaceri nu se implică la club, iar Primăria, deși acordă an de an aproximativ 1 milion de euro, din acesta nu se pot acoperi salariile, un element crucial în viața echipei. De asemenea, clubul a fost nevoit să stingă mai multe litigii cu jucători plecați în vară sau chiar din sezonul trecut, astăzi fiind data limită pentru doi dintre ei, Ciucă și Jorza.

Banii de la Primărie nu pot fi folosiți însă nici pentru astfel de cheltuieli, dar conducerea clubului a făcut un efort și a achitat cele aproximativ 430 de milioane vechi pentru a evita alte amenzi și mai ales depunctarea. Dar, asta a însemnat că primele rămase de încasat pe luna septembrie de actualii componenți ai lotului nu s-au mai putut. E vorba despre 800 de lei de titular, dar asta după sancțiunile date pentru înfrângerile cu Snagov și Balotești.

Antrenorul Ionuț Popa a deplâns din nou această situație, făcând o comparație cu fosta sa echipă, ACS Poli. Acolo lucrurile stăteau, însă, exact invers, banii publici lipseau de la club, dar aportul privaților era important. „La Timișoara, Primăria nu a mai dat bani de 3 ani, dar erau oameni privați care făceau acest lucru. Nu primeai 5-6 luni salariu, dar, după acea perioadă primeai toți banii restanți. Nu înțeleg cum în alte orașe sunt bani și se poate, în timp ce în vestul țării administrația locală nu poate susține sportul. Un club ca UTA, care vrea să ajungă în prima ligă cât mai repede, iar eu sunt prima persoană care își dorește acest lucru, ar trebui să aibă un nutriționist, un preparator fizic, un psiholog. Ne-a plecat un maseur, am rămas doar cu unul singur, e posibil să plece și Dan Țapoș, caz în care rămân fără antrenor de portari. Situația este una grea, sunt multe probleme la club, dar paradoxal noi tot vrem să facem echipă și să scoatem rezultate”, a recunoscut „Mister”.

În momentul când a revenit la UTA, Popa spera să miște lucrurile și la nivelul finanțării private, dar acest nu s-a întâmplat. Cu toate acestea, a rămas la echipă pentru a încerca să construiască un lot competitiv. „Când am venit în martie aveam două variante de finanțare. Un irakian care dorea să investească în fotbalul românesc, de la echipa unde a antrenat și Dorinel Munteanu și belgienii lui Marius Stan, opțiune în care eu credeam că se va concretiza. Dar eu mai cred că și Marius Țucudean, care este fost fotbalist și un mare utist, ar putea veni aproape de echipă și sunt convins că o va face la un moment dat. Dar nu le poți spune celor cu bani să vină doar pentru că e Ionuț Popa la echipă. S-au făcut niște pași mici și anume faptul că jucăm în Arad, echipa are o casă, iar pe jucători încercăm să îi convingem să rămână pentru a ajuta la creșterea acestei echipe. Vrem să aibă încredere în noi că vom face ceva din campionatul viitor. Nici anul acesta nu ne lăsăm, vrem să câștigăm fiecare meci, dar uite că nu se poate” a adăugat „principalul” Bătrânei Doamne.

Într-adevăr, Dan Țapoș este tot mai decis să o părăsească din nou pe UTA din pricina restanțelor bănești. O mai făcuse și în urmă cu câțiva ani, iar Popa se arată îngrijorat: „Ce ne facem dacă îl pierdem pe Țapoș, cine va antrena portarii echipei”.









15 comentarii

  1. Mai puțin si nu ma mai duc la meciuri, ca să ingheț de frig ca fraierul, pentru niște fraieri pe rahatul ăla de Motoru. Mă cam satur.

    0
    0
  2. Incet, incetisor pleaca oamenii si nu e deloc surprinzator. Nu cred ca sunt semeni de-ai nostri care considera ca neplata salariilor e o chestiune normala. In ritmul asta, nu se poate intampla nimic bun, iar oamenii vor pleca pe capete. Conducerea ar trebui sa aiba un plan de masuri nu sa se multumeasca prin a vorbi despre demisia in alb. Oricum in conditiile impuse de actuala conducere nu va veni in graba un investitor serios. Primaria da cu o mana , ia cu sapte si … bine si asa.

    0
    0
  3. Seara buna

    Eu l-as ruga pe Codru Gradinaru sa antreneze tot ceea ce misca sub culorile alb-rosii…si nu e gluma,,,e antrenor..sau pe marele om de stat Soani M…le stie pe toate si le face pe toate…in rest i-as intreba pe cei care „conduc”destinele acestei echipe cum s-ar pozitiona ei in situatia in care as fi angajati si nu si-ar incasa drepturile salariale…timp de 5 luni
    In rest sa auzim de bine

    0
    0
  4. Conducerea de 2 lei inca un proiect condus din umbră de Pinocchio de la brad direct spre faliment care investitor vine sa dea bani și să conduca alți pe bani lui FALIMENTUL erei meszar ne am cam saturat de aceste aiureli ieftine cand au fost bani nu au știut cum sa ii evaporeze mai repede au îndepărtat suporterii de echipa iar acum urmează coliva

    0
    0
    1. De unde stii ca unii ii forteaza mana sa plece?poate omul pleaca de bunavoie.Poate ca nici el precum nici alti antrenori nu a luat salar de 5-6 luni si poate si el precum si restul antrenorilor are nevoie de salar,are de platit facturi,ii trebuie bani de combustibil pentru ca merge la antrenamente pe banii lui,plus de asta la fel ca altii(jucatorii,conducere etc.) si antrenorii au un contract si trebuie sa fie platiti,indiferent ca sunt la echipa 1,juniori,copii,nu e normal sa munceasca zilnic,sa se prezinte la antrenamente zilnic pe banii lor si sa nu ia salar cu lunile..sau unora li se pare normal acest lucru?

      0
      0
      1. Eu unul nu as merge clar la lucru daca nu as fi platit o luna..cinste lor ca au mers fara sa se planga vreodata desi nu sunt platiti de 5-6 luni,dar cred ca la toti s-a cam umplut paharul

        0
        0
  5. Inainte sa scriu acum si aici,am citit si recitit de zeci de ori,cuvant cu cuvant,virgula cu virgula,litera cu litera,articolul postat,respectiv declaratia lui Mister.
    Nu am crezut personal niciodata in investitori straini!Profitorii de savarine,au fost exclusi din start!
    Sau cei care se anuntau pe cai mari,ar fi fost interesati sa culeaga si sa lege contracte de impresariat.
    Sa arunce cu noroi in mine,cei care nu credeau ca Popica nu poate capacita 2-3 firme aradene,dar se pare ca si el s-a bazat pe basmele lui Falca…dar Falca nu mai crede nici macar in minciunile sale personale…
    Daca macar firmele de casa,Tehnodomus,Sylco-Trans,Pani Prod,ar pune umarul,legal,din directionare minima 2%,parca ar suna altfel…Dar acestea sunt varza!
    Se vorbeste despre cumpararea de tramvaie noi?Cam 10 bucati?Perfect!Bineanteles ca de la Astra Calatori.Mi se pare normal!Dar daca exista un serif,Falca..atunci cum de nu bate palma cu Blidar?Imi dai,iti dau la randul meu!Nu mai mult,decat ar permite legea!
    Fam.Tucudean(Cosma),face si drege cam tot ce vrea prin Arad,constructii,proiecte..,hoteluri,zgarie nori….
    Nu conteaza divergentele din trecut!Faci afaceri in Arad de miloane de euro?Treci Marius peste orgolii si nu uita de unde ai plecat….Sa nu sune a cerseala cumva,chestie de consideratie pana la urma….
    Incep sa se lege anumite lucruri…cum ca Dan Tapos,la vremea cand a fost adus,a fost cuiul lui Pepelea,din partea lui Tucudean,nu l-ar fi vrut….Dan Tapos a stat mult si bine neplatit,ba chiar face antrenamente cu toti portarii,de la juniori incepand Atletico&UTA si nu am auzit vre-odata sa se planga,asa cum nu o fac nici un antrenor.Din ce cauza ar face-o acum?
    Oare nu-i convine regula ca la 2 goluri primite,se schimba portarul?Posibil ca el vede altceva la antrenamente…
    Atentie foarte mare!!!!Este pentru prima data,cand se recunoaste fatis,ca este nevoie de un preparator fizic profesionist,un nutritionist de asemenea…Psihologi gasesti usor…Conteaza sa si inteleaga ei fenomenul de victorie!Cel mai bun psihoterapeut,este banul la zi!
    Aha…..maseori nu sunt?Ar fi inca o ecuatie simpla rezolvata….Profesionisti maximi nu ar fi?O gramada de calificati profesional,din scoala de nevazatori,cum nu ar fi nimeni mai competenti ca si ei…Pe bani putini,bietii de ei!Ar putea fiecare jucator sa aiba maseurul personal.Repet…pe bani putini!
    Psiholog?Este nevoie,doar atunci cand simti ca ai nevoie si recunosti asta!
    Cei mai buni psihologi trebuie sa fie antrenorii!

    0
    0
  6. Am tot discutat problema finantarii. Ea este STRANS legata …de forma de organizare a clubului. Azi, orice ban bagat la UTA este folosit cum vrea conducerea actuala, care si-a dovedit impotenta, dar si „competenta”. Conducere, care face „coproprietate” de 50 % de jucatori cu UTA,….,care singurii bani bagati de ei la UTA sint banii din transferuri,…pe care „i-au inprumutat” la UTA, care facuse totul pentru jucator( desi castiga doar 50 % ) : salariu, pregatire, competitie,deplasari, cota , etc. Asa ca orice ban..intra in buzunarul unora (…ma rog,..oparte din ei ). Cine poate fi asa de prost incat sa vina sa plateasca datoriile facute de actuala conducere, sa investeasca in jucatori, care nu sint 100% ai clubului, sau au contracte pe …6 luni- 1 an ?. La fel este si cu echipele de juniori, transferati …la UTA,in mare majoritate …in coproprietate. Intai trebuie schimbata forma de organizare si apoi , daca vine unul cu dorinta de a investi, el trebuie sa stie doua lucruri : primul…ce datorii exista si situatia actuala a jucatorilor, si al doilea…cum se foloseste banul dat de el. Fara asta nimic nu va fi, Primaria si Consiluiul Judetean ar trebui sa asigure corectitudinea afacerii si transparenta, prin implicarea banului public. Cam asa stau lucruriele. Apropos ..ati vazut vreun raport oficial de balanta bugetara, cine a dat bani, vum s-au cheltuit, ce datorii sint ? Nu , totul este „secretizat” mai rau ca la ….Guvern.

    0
    0
  7. Ok, nu vrea nimeni din oras sa investeasca in clubul UTA. Dar s-a dus cineva la acei potenti financiar cu un proiect concret in etape exacte cu obiective si cifre? Investitorii care urmeaza sa bage bani in club trebuie sa stie sau sa isi faca macar o vaga idee cati banii va castiga din respectiva investitie si in cat timp. Altfel nu o sa bage nimeni nici macar un leu. Noi romanii, adica noi suporterii trebuie sa intelegem ca fotbalul nu mai este un bun public asa cum era el in comunism ci e business. It’s all about the money.
    Eu sunt foarte curios de exemplu cum sunt cheltuiti banii primiti de la primarie. Parca la inceputul proiectului se spunea ca va exista o transparenta. Lucrurile pentru mine nu par prea transparente. Mai ales ca in oras se aud tot felul de zvonuri ca anumiti oameni fac tot felul de chermeze iar facturile sunt platite de clubul UTA, probabil din acesti bani publici.
    Sport Arad, sa stiti ca ar iesi un articol fain cu un bilant al cheltuielilor clubului din banii publici. In stilul gsp, zic doar. Sunt obligati sa transmita aceste cife la solicitarea oricui pana la urma.
    Chapau

    0
    0
  8. Din milionul ala cat se intoarce la primarie ?
    E bine de stiut pe ce s-a cheltuit 1 mil pe an , ca bonuri de combustibil si cazari fictive cred ca e full de ele !

    0
    0
    1. Bingo…. acuma ați înțeles de ce nu sunt preferați arădenii la echipă…! Chiar dacă unii sunt clar peste ăia de acuma….dar… banul face legea!

      0
      0
  9. Bine v-ati trezit Cosmine! Primaria NU TREBUIE sa dea nici un ban la UTA! Ea ar trebui sa sprijine si sa garanteze o organizare si functionare transparenta a clubului pt toti cei care ar putea investi in UTA! Ar trebui sa medieze intre actionarii/ sponsorii clubului pentru atingerea performantelor sportive….promovarea, clasarea pe locurile de play off, cupele europene ar garanta castiguri FABULOASE pt actionari/ sponsori, dar si pt Primarie! Turisti, galeriile vizitatoare, turnee, ar aduce profituri restaurantelor, magazinelor, hotelurilor, vanzatorilor ambulanti, toti comercianti autorizati de Primarie! Unde mai pui ca performantele sportive ar crea o emulatie in celelate ramuri sportive, bashet, canotaj, handbal…. o emulatie a locuitorilor, o mandrie fireasca de apartenenta la un astfel de moment glorios, …. nu ar mai accepta jumatati de masura, ar umari performanta in toate domeniile… si prin asta orasul …. ar urca in topul celor mai bune orase de locuit din Romania! Da, dar pentru asta avem nevoie de un PRIMAR al ARADENILOR, de cineva care vrea sa lase ceva in urma lui, de cineva care „vede” mai departe de anul ce vine, de cineva care vrea „sa puna” Aradul pe harta! Deocamdata avem „Ciocoiul vechi si …ciocoii noi”!

    0
    0
  10. Eu nu prea comentez …. prefer sa ma bucur de meciurile UTEI , bune rele cum sunt…. dar din ce citesc eu aici legat de investitori sponsori privati ….. nu cred ca oameni potenti cu afaceri de milioane nu ar sustine UTA … dar trebuie convinsi ca o fac pentru o cauza buna …….. ptr utistii mai vechi aduceti-va aminte cum domnu Valer Blidar , la o vizita a jucatorilor Utei in frunte cu Bogdan Apostu a pus pe masa 250 de milioane vechi ptr achitarea unor cheltuieli urgente a clubului …. deci omu a dat bani si doar pe faptul ca la biroul lui au batut la usa jucatorii Utei … deci sunt convins ca nu patronii sunt de vina … daca mergi la doctor si nu ii spui ce te doare iti da in cel mai fericit caz paracetamol si te trimite acasa !!!!! Echipa avem cand vor ei sa joace , antrenor avem cand vrea sa fie dar conducere nu vad sub nici o forma …. asta este parerea mea de utist vechi cu barajul de la Alba Iulia , poli -UTA 3-4 si alte meciuri in palmaresul meu de suporter !!!!

    0
    0
  11. Va rog,ca macar noii, aradenii, suporteri devotati ai echipei UTA, sa nu mai folosim – dupa o moda lingvistica paguboasa, raspandita peste tot in fotbalul romamrsc – termenul de „mister” pentru antrenorul echipei, oricare ar fi acela.
    Suntem plini de „regi”, „printi”, „brilianti” etc., cu referire la oameni din fotbal… Ajunge! Performantele sportive – trecute si din prezent – sunt din alt registru.Ganditi-va bine!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button