Arădeanul Gavra nu s-a bucurat la reușita împotriva „roș-albilor”: „Cu un ochi râd, cu celălalt plâng, într-o bună zi îmi doresc să ajung la UTA”

Arădeanul Gavra nu s-a bucurat la reușita împotriva „roș-albilor”: „Cu un ochi râd, cu celălalt plâng, într-o bună zi îmi doresc să ajung la UTA”

După ce în 2016 înscria împotriva UTA-ei pentru Gaz Metan Mediaș, arădeanul Cristian Gavra a punctat din nou contra „alb-roșiilor” astăzi, în tricoul Universității Cluj. Din respect pentru arădeni, atacantul împrumutat de „șepcile roșii” de la Viitorul nu s-a bucurat după ce l-a învins pe Orlic cu o lovitură de cap în cros și recunoaște că e un suporter al „Bătrânei Doamne”.

– Cristi, felicitări pentru victorie, v-ați așteptat să fie o diferență atât de mare astăzi?

-Nu ne așteptam. E un scor categoric, dar am arătat în ultimele meciuri că putem marca mult și practică un joc foarte bun. Suntem într-o creștere evidentă.

-A fost și vina antrenorului Falub pentru unele meciuri mai puțin reușite, având în vedere că rezultatele vin după plecarea dânsului?

-Nu comentez plecarea domnului Falub. Acum suntem într-o pasă mai bună, trebuie să câștigăm totul pentru a promova de pe primul loc.

-I-ai dat gol UTA-ei când erai la Mediaș, acum și cu „U” Cluj, e una dintre victimele tale preferate.

-Sunt fotbalist profesionist, trebuie să ajut echipa unde joc, iar fiind atacant trebuie să marchez. Când o fac împotriva UTA-ei cu un ochi râd, cu celălalt plâng, dar așa e fotbalul.

-La 25 de ani ești încă tânăr, îți dorești pe viitor să joci la UTA?

-Bineînțeles că îmi doresc într-o bună zi să ajung aici. UTA e echipa cu care am crescut, sunt suporterul ei.

-Cu această victorie v-ați înscris serios în lupta pentru promovare.

-Avem acum două meciuri foarte grele unul după altul, cu Clinceni și Snagov. Dacă luăm 6 puncte cred câ până în iarnă urcăm pe primul loc.

-Pe UTA cum o vezi, crezi că va avea probleme cu retrogradarea așa cum susține antrenorul Ionuț Popa?

– Nu cred așa ceva. Echipa practică un joc foarte bun, am urmărit unele meciuri. E o echipă destul de tehnică și joacă foarte bine acasă, unde atmosfera e una foarte frumoasă, suporterii s-au ridicat din nou la înălțime. Am înțeles că sunt câteva probleme financiare și nici terenul acesta sintetic nu cred că îi avantajează. De fiecare dată când vin în vacanță, trec pe lângă stadion și aștept să fie gata și chiar să vin la meciuri, de ce nu?

-Ați mai avut atâția suporteri într-o deplasare în acest sezon?

-Nu cred. Au venit foarte mulți pentru că este un derby de tradiție. Așa trebuie să fie derby-urile, cu stadioanele pline, cu „ultrași”, iar lumea să se bucure de spectacol.

Facebook Comments
9
1

6 comentarii


  1. Doamne ajuta sa te vedem in rosu cat mai repede !!!

    12

    3
    Răspunde

  2. Daca se rezolva problemele financiare te asteptam acasa, ar fi frumos o promovare impreuna!!!

    15

    2
    Răspunde

  3. Când revine și asta și tucudean și purece atunci vom putea construi în jurul lor o echipă bună, până atunci doar vise cu actualii

    14

    3
    Răspunde

  4. La Pro Tv au spus ca nu s a bucurat ca era golul 3 si le era frica sa nu pateasca precum la meciul cu Astra:))

    1

    5
    Răspunde

  5. La un moment dat niste persoane de la trib 2 i au „reprosat” unele chestii lui Gavra , iar el s a intors catre tribuna , a facut semn catre teren si tribune si a zis : „asta e casa mea !! ” , iar toata tribuna l a aplaudat .
    Cristi te asteptam la Arad !

    17

    0
    Răspunde

  6. Sa vina GAVRA la UTA.,si el vrea dar cine il plateste !?

    6

    1
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.