Ciucur vede partea plină a paharului după meciul cu Chindia: „E bun și egalul, fiindcă erau suspiciuni că ne dăm la o parte”

Ciucur vede partea plină a paharului după meciul cu Chindia: „E bun și egalul, fiindcă erau suspiciuni că ne dăm la o parte”

Poate cel mai bun utist în disputa cu Chinidia Târgoviște a fost Alexandru Ciucur. Mijlocașul de bandă a alergat enorm, a destabilizat mai de fiecare dată defensiva adversă prin pătrunderile sale, iar pasele sau centrările au fost mai mereu precise.

Chiar dacă dezamăgirea era evidentă pe fețele utiștilor la finalul confruntării cu trupa lui Moldovan, care a revenit pe tabelă grație unei erori mari a lui Bodea, Ciucur a încercat să vadă partea plină a paharului. „Păcat că nu am câștigat, dar e bun și egalul. E foarte bine că nu am pierdut, fiindcă erau suspiciuni că ne dăm la o parte. Dacă ne luăm după ocazii și cum s-a jucat, cred că pierdut două puncte. Sperăm să eliminăm greșelile personale că facem din ce în ce mai multe. Nu are rost să dăm nume acum, cu toții greșim, dar concentrându-ne mai bine putem face o echipă care de la vară să tragă la promovare”, consideră experimentatul fotbalist sosit în această iarnă la Arad.

Ciucur nu a fost deloc impresionat de formația târgovișteană, una dintre marile favorite la promovare pe finalul acest sezon. „S-a văzut și astăzi, parcă noi trăgeam la promovare și ei erau pe locul 8. Dacă suntem bine ca echipă, dacă avem atitudine, la ce jucători avem, nu ar trebui să avem probleme în fața nimănui. Din păcate, se anunță deja absențe și la Petroșani, nu știu ce soartă avem ca afără să jucăm mai mult cu copiii. Dar, sunt și ei buni și au nevoie de meciuri în picioare. Oricum, nu avem presiunea rezultatelor, care suntem valizi, mergem să câștigăm. Eu, personal, nu am nici o problemă și sper să pun umărul la un rezultat pozitiv vinerea viitoare”, a mai punctat fotbalistul care a strâns nu mai puțin de 191 de partide în Liga 1.

La conferința de presă de după meci, Cristian Păcurar a recunoscut că elevii săi au și regretul pierderii unui bonus. „Nu contează banii și oricum prima a fost doar dublată, nu înseamnă mai nimic față de ce se dau la alte echipele. Așadar, nu au contat banii, am jucat pentru mândria noastră. În plus, când jucăm cu o echipă bună ne mobilizăm și noi mai bine să demonstrăm că ne ridicăm la nivelul unor echipe cu pretenții și că suntem pe calea cea bună pentru ceea ce avem de făcut la anul”, a încheiat Alex Ciucur.

Facebook Comments
9
0

6 comentarii

  1. Avatar

    Un portar bun ,Manea ,Seroni ,Ciucur,Miculescu și Rus și tot ajunge pt. o lupta la promovare. Să nu uităm și de Coulibaly sau Sthal . Sunt speranțe,totul sa fie făcută cu atenție pregătirea din vară și finanțarea sa ,,,curga” la timp. Multă lume și-ar întoarce fața spre echipa Am fost și sunt pentru soluții viabile că acest club să capete strălucirea de alta data . Sigur că fiecare are dreptul la propria opinie. !!

    33

    0
    Răspunde
  2. Avatar

    Bravo Ciucur ! Ai fost constant in toate meciurile pana acum , la fel ca si Melinte si Seroni ! Bravo , transferuri reusite in aceasta iarna !

    28

    2
    Răspunde
    1. Avatar

      @Utist….Ciucur constant?Cred ca il subestimezi…Ca sa spui despre Ciucur ca este constant este ca si cum ai spune despre Stahl ca ar fi facut un meci bun….
      Ciucur este meci de meci,plamanul echipei.Nu inteleg cum rezista 90 minute,sus/jos,fara frana de mana,fara obosire.Si mare atentie…pe orice post…
      In schimb,in primele 30 de minute,pot sa spun ca am crezut ca asist la un circarai ieftin,apoi mi-a mai trecut parerea
      Ideea era clara de la inceput.Liviu Mihai trebuia blocat,s-a reusit.Felicitari lui Seroni si lui Melinte.La Neagu ma mai indoiesc…Nu este in parametrii sperati,inca.Poate ca nu se vede.
      Kanda?Scuze,nu critic….dar amarat rau,fara vlaga,fara temperament,departe de ce ar putea,parca fara vointa…mereu in reluare…Cipri Rus,acelasi sus jos,pana se termina benzina…nu este robot…Nu este ce trebuie.Trebuie ori servit,ori sa aiba cui servi.
      Iuga astazi ezitant,Hrezdac nu a reusit posesia dorita.Costin a pierdut niste mingi fara rost,dar niste pase lungi,diagonale,perfecte,de manual.Dumnezeu mai intelege…Ne lipsesc clar Coullybali,de travaliu si Manea,fara discutie!
      Pareri de maxim rau,Bodea out!Nu in vara trebuie trasa linia,ci de pe acum.Sunt ferm convins ca ii pare rau,normal sa fie asa.Sa nu mai prinda lotul curand.Pa,la revedere…
      Isi bate joc de lot si de primele banesti propuse…Totul are o limita.Si cu Pandurii si astazi,cu Chindia,Bodea si-a executat coechipierii.Sa-si ciocneasca oulale de Paste…Cele doua ale lui.Rade o tara intreaga de gafele sale,Ajuns pe Digi show,ce naiba?Nu vreau sa atac critic pe Dan Tapos,dar ceva nu functioneaza..Portarii grupelor de juniori UTA&Atletico,sunt varza.In ultimele 2-3 luni,se iau goluri de portari,grasi,fara reactie,morti.!Indiferent de nivelul de grupe,juniori.Pai ce face Tapos cu portarii?Conduce antrenamente cu ei.Unde sunt portarii lansati,aradeni?
      Bun.Am inteles ca a vrut sa arunce prosopul,neplatit salarial,si parintii platesc 30 Ron sedinta de antrenament portari…Mai oameni buni,sunteti normali?
      Niciodata nu l-am criticat pe Dan Tapos,nici pe altii,dar este total depasit de situatie,ori nu decide el,ce naiba?Ai doi portari,Stan si Bran de circ,Bodea si Orlic,daca simti ca nu se poate,da-le o sansa lui Opric si lui Zamfir,ce ar fi de pierdut?
      Nu mai vrem sa-l vedem pe Bodea curand in poarta UTA-ei.Ce nu este clar?Ma intereseaza pe mine ca isi trage tricoul pe cap?Ma doate fix in fund de el.Afara!
      Campionatele scolilor s-au terminat,si cele de cartiere,Tymbark si Danone.Nici acolo un Bodea care isi bate joc,nu ar avea loc momentan…Niciodata UTA nu a avut un portar mai slab si mai ezitant,blocat mereu pe linia portii…in toata istoria ei…Roberto Bodea!Nu mai vreau sa-l vad in poarta in meciurile ramase.Penibil,jenant!As vrea sa citesc un interviu cu Bodea,din partea sportarad.Va tine?Sau pe Bodea?De ce nu?
      Sa jucam frumos si sa ne omoare mereu portarul?Pai in acest caz,imi suprim injuraturile…macar ca le gandesc…din plin…Ce idiot….Ce cretin….Gresesc?

      16

      3
      Răspunde
  3. Avatar

    Mai trebuiesc 2-3 jucatori de valoare pe langa cei enumerati de domnul Ionescu Gavrila si bineanteles stsbilitate financiara constanta si urgent cat mai repede stadionul cel nou dat in folosinta ,in rest felicitari tuturor baietilor pt. jocul foarte bun prestat cu Chindia , pacat de golurile copilaresti luate dar nu este nimic , mergem inainte si la anul sa inceapa atacul pt. promovare in liga1a, FORTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!! BRAVO BAIETII !!!

    23

    0
    Răspunde
  4. Avatar

    Eu unul nu cred in minuni, Ciucur, Seroni sau Melinte nu sint oamenii, care sa ne duca la promovare. Deplang plecarea lui Benga si lipsa lui Coulibaly. La anul, lupta pe 3 locuri va fi si mai dura, a aparut Rapidul, plus cele 2 care reprogradeaza. Asta pe linga Farul, F.C. Arges, Mioveni, Petrolul; poate o Timisoara reorganizata. Chiar si Oradea imi pare o echipa care ne poate bate cin vrea.. Pe cite dintre astea le va rapune UTA ?. Apoi exceptandu-i pe Miculescu si Costin ( poate si Copaci, care nu stiu daca si la anul se va incadra la under 21) , tinerii sint mult sub pretentii. Poarta este vraiste, cu Targoviste…portarul a fost ..jalnic, li Orlci nu i s-au dat niciodata 3 meciuri, la rand, sa arate ce poate. Cu Chindia s-a vrut…..dar nu s-a putut,a demolat efortul Bodea, de ce s-ar putea la anul ? Mi se pare ca UTA este mereu intr-o minciuna ca…. „vom promova la anul”, iar dupa 10 etape sperantele s-au dus. Unde sa mai spun ca la UTA lipseste si…antrenorul, eu nu cred ca Ionut Popa, mai poate bate drumurile cu autobusul, mai poate suporta emotiile bancii , asa ca cred ca se va retrage, iar daca va ramane implicarea sa va fi diminuata. Dl Pacurar , cu tot respectul, nu este la nivelul cerut, se vede asta…de departe.. Cit despre conducere, cui nu ii este clar ca nu este o conducere de prima liga, ca lor le convine in B, si ca nimeni nu va veni langa UTA sa investeasca, ca UTA are o forma de organizare , in care banii ii consuma Meszar, deci, cui nu ii este clar asta…sa fie sanatos..dar sa nu mai vina cu pretentii.

    4

    4
    Răspunde
  5. Avatar

    Îmi place de tine că ești un jucător care dă totul , pui osul la bătaie, ai viteză, și nu ai aere cum au alții că ai venit din liga întâi? Tine-o tot așa, și vei fi adulat la Arad!

    11

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.