Fotbal frumos, scor de tenis: UTA – NK Rogaska 6-0

Fotbal frumos, scor de tenis: UTA - NK Rogaska  6-0

Până acum, exceptând nefericitele accidentări ale lui Rus (revenit deja în circuit) și Ciucur (absent până în octombrie-noiembrie), lucrurile par să meargă șnur la UTA sub comanda lui Laszlo Balint. De câteva minute, echipa arădeană a bifat cel de-al cincilea succes, din tot atâtea meciuri amicale, având în față, e adevărat, o formație fără mari abilități din liga a doua slovenă. Pe terenul de la Rogla, unde „roș-albii” își desfășoară toate antrenamentele din cantonamentul sloven, NK Rogaska nu a avut nicio șansă în fața unei echipe cu mult chef de fotbal, foarte concentrată și tot mai încrezătoare în posibilitățile ei.

Faza ofensivă e tot mai elaborată în tabăra arădeană, traseele se văd ceva, iar jucătorii se simt între ei, câteva dintre fazele testului de astăzi stând mărturie acestui lucru. În plus, toți cei trei atacanți de meserie din lotul „Bătrânei Doamne”, Rus, Khalaila și Buhăcianu marchează, golgheterul ediției trecute a ligii secunde reușind chiar „dubla” în această dimineață. Cu mențiunea că UTA a avut alte 10-11 ocazii clare de gol pe cât golurile marcate, prin aceiași Rus, Buhăcianu (3), Khalaila (2), dar și Șeroni (3, la fazele fixe), Oroian (2) și Ursu (transversală), vă prezentăm înșiruirea reușitelor „roș-albe” din cel de-al doilea meci de verificare din Slovenia:

1-0 (min. 4): Deschis de Tomozei, Rus a scăpat prin dreapta și a înscris pe lângă portar

2-0 (min. 27): Melinte trimite pe jos spre centru, Khalaila sare peste minge, continuă Buhăcianu, care face un un-doi cu Rus, apoi îl execută pe goalkeeperul sloven

3-0 (min. 47): Buhăcianu a pătruns prin dreapta și a tras pe jos, la colțul lung

4-0 (min. 65): Ilie verticalizează în zonă centrală, Miculescu prelungește pentru Khalaila, care, singur cu portarul înscrie al doilea său gol pentru arădeni, după cel cu Luceafărul

5-0 (min. 66): Isac recuperează la 25 de metri, pătrunde în suprafața de pedeapsă, de unde îl execută pe Vunderla

6-0 (min. 80): Lorenzi recuperează în centrul terenului, înșiră trei adversari și trimite pe lângă portar din marginea careului mare

Pe de altă parte, față de partida cu maghiarii de la Budaorsi, UTA a riscat ceva mai mult în defensivă, slovenii, care au disputat ultimul test înainte de a debuta în noua ediție de campionat, având și ei trei-patru ocazii bune de a înscrie. Romih chiar a lovit transversala la scorul de 1-0 pentru arădeni, Petrovici, Kuhar și, mai ales Janzek fiind și ei periculoși, în fața acestuia din urmă Opric având o intervenție providențială.

Miercuri, 24 iulie, arădenii întâlnesc formația saudită Al Fateh, care a susținut în această dimineață un antrenament chiar lângă terenul unde s-a disputat întâlnirea cu Rogaska.

Formații:

UTA: Iacob (46 Bolboașă, 75 Opric) – Tomozei (63 Ivan), Melinte (63 Ilie), Șeroni (72 Salka), Stancu (46 Deta) – Hrezdac (63 Isac), Pușcaș (72 Lorenzi) – Khalaila (72 Vulturar), Rus (46 Miculescu), Oroian (72 Bustea) – Buhăcianu (72 Ursu). Pe bancă sunt Bolboașă, Opric – Ilie, Ivan, Deta, Salka, Vulturar, Lorenzi, Isac, Ursu, Bustea, Miculescu. Antrenor: Laszlo Balint

NK Rogaska: Vunderla – Mocic, Zorko, Muzaferovic, Romih, Krsnik, Vovk, Kuhar, Petrovic,Torra, Janzek. Antrenor: Damijan Romih

Facebook Comments
12
0

12 comentarii

  1. Avatar

    UTA a intalnit un adversar de 2 bani,cum ar fi Capruta….Cu adversari tari sa vedem ce iese…..????Hai UTA !

    9

    35
    Răspunde
    1. Avatar

      Nenea militzianu’, iar nu i-ai luat pastilele ?

      4

      2
      Răspunde
      1. Avatar

        Am pierdut litera „ț” pe drum…deci era vorba ca „iar nu ți-ai luat pastilele”…

        4

        2
        Răspunde
  2. Avatar

    Rezultatele pregătirii spun lucruri pentru tehnicieni. La promovare va trebui câștigate majoritatea partidelor Lotul atinge treptat potențialul maxim ,adică de la bine in sus. La oficiale se adaugă elementul esențial ,PRESIUNEA REZULTATULUI. ! Îmbucurătoare va fi continuarea comunicarii antrenori/ suporteri ,cu tradiție recentă ,dar binevenita !! Hai. UTA. !!

    27

    0
    Răspunde
  3. Avatar

    Nu poți juca de la începutul formării echipei cu campioana Sloveniei !Sunt necesare victorii ,chiar cu echipe mici. Acum se formează orgoliul de echipa cistigatoare ! Acest orgoliu trecuse nefiresc de la jucători la suporteri. !!! Fără legătură cu realitatea. Unde e răbdarea pe care ne-am promis- o. fiecare ???

    28

    2
    Răspunde
  4. Avatar

    6 goluri plus alte ocazii, fără gol primit….imbucurător, incep să se formeze relațiile de joc, moralu-i sus, dacă băieții ăștia ințeleg la ce club joacă, ce blazon au de apărat și ce istorie stă scrisă in tricourile alea, intrăm la fiecare meci și-i călcăm pe toți pe cap.
    Pe lângă asta avem in sfârșit un antrenor care știe ce face, prin urmare, imi permit luxul de-a fi optimist peste măsură.

    26

    1
    Răspunde
  5. Avatar

    BRAVO BAIETII !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA ARAD !!!

    14

    4
    Răspunde
  6. Avatar

    Nici nu mai tin minte cand am avut asa rezultate in vre-un cantonament…

    8

    3
    Răspunde
  7. Avatar

    6-0 e un scor bun cu o partenera din acelasi esalon valoric dintr-o tara Slovenia care ne-a scos la baraj……ce comentarii erau daca pierdeam …..sa avem incredere in aantrenor si echipa……..suntem pe drumul cel bun…..

    13

    2
    Răspunde
    1. Avatar

      Anul trecut credeam că suntem favoriți la promovare. Acum e mai greu, cu Rapid, U Cluj sau Petrolul, care cred că au bugete mai mari, plus echipele retrogradate sau altele ce pot apărea ca surprize. Dacă totuși promovăm, un mare merit o să îl aibă antrenorul, care pare că face o treabă excelentă până acum. Doamne ajută! Haideți odată cu Liga 1!

      2

      0
      Răspunde
  8. Avatar

    abia asteptam primul meci pe puncte . sper ca va fi vreme frumoasa , stadionul plin si Uta sa ne incante , daca nu si prin rezultat macar prin pasiunea si ardoarea cu care vor juca !!! forza Uta

    4

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.