Arhivă articole

aprilie 2011
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Ultimul plonjon al „Sârbului”

Fotbalul arădean s-a îmbrăcat în negru în a treia zi de Paşte. Peste 300 de oameni, majoritatea aflaţi în slujba sportului-rege şi-au spus la trista revedere „Hristos a înviat!”, dar şi „Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească”. Bunul lor, părinte, soţ, prieten, coleg şi mentor, Miroslav Vidac, a plecat din această lume după o lungă şi grea suferinţă. Că nea’ Cicio era iubit, apreciat şi respectat s-a văzut pe chipurile îndurerate ale celor care l-au condus pe ultimul drum la Cimitirul Pomenirea.

La căpătâi au stat şi mulţi dintre elevii săi dintre buturi din diferite generaţii, iar Cristian Bălgrădean i-a adus şi el un omagiu printr-o pretaţie aproape perfectă în derby-ul din Ghencea, de luni seara. „Am pierdut ceva din mine odată cu dispariţia Sârbului, aşa cum îi spuneam noi. A fost un adevărat coleg şi prieten, un om extraordinar. Îmi aduc aminte că înainte de meciul cu Vitoria Setubal, din Portugalia, îmi spunea că nu se simte prea bine, că are emoţii. După ce a avut prima intervenţie precisă, l-am întrebat dacă i-a trecut. Făcuse un meci extraordinar atunci, în Cupa UEFA. A fost eroul nostru. A fost eroul UTA-ei”, a povestit cu lacrimi în ochi Gabor Biro, fundaşul de fier din generaţia de aur a „Bătrânei Doamne”. Dormi în pace, nea’ Cicio!

0
0

0 comentarii la articolul: “Ultimul plonjon al „Sârbului”

  1. dumnezeu sa-l odihneasca , a fost un OM si un adevarat jucator si antrenor. pacat ca in fotbalul romanesc si implicit in cel aradean sunt putini cum a fost EL .
    sincere condoleante familiei (si prietenilor) adinc indurerate

    0

    0
  2. multumesc prietene pentru tot … dormi in pace si ai grija de noi de acolo de sus … o sa iti simtim lipsa … 🙁

    0

    0
  3. Dumnezeu sa-l odihneasca ,sa-i ierte pacatele.Trecand zile astea prin fata casei lui parintesti din Sampetru Mare,m-am gandit la el,fara sa ma gandesc ca s-ar putea sa nu mai fie printre noi.Ceva asemanator m-a dus acolo.Odata cu Vidac si Gornea s-au dus marii portari ai UTA-ei,din ultima perioada de glorie.Murind in Zile Sfinte cred ca sufletul lui bun va merge in Rai.Cei ce l-am cunoscut nu-l vom putea uita.

    0

    0
  4. DUMNEZEU SA-L IERTE !cuvintele is de prisos mai ales noi cei care l-am vazut aparand culorile lui UTA !!!

    0

    0
  5. Odihneasca-se in pace.A fost un om si un coleg deosebit.

    Sincere condoleante familiei.

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.