Glorii arădene

Un 23 august de pe vremuri. „România o iubim, UTA o desăvârșim!”





România „se eliberase de sub jugul fascist” și îi făcea cu ochiul Mamei Rusia. Era 23 august 1944 când regele Mihai a semnat (pus în fața faptului împlinit, avea 23 de ani). Comunismul ce avea să cuprindă România, și să-i lase urmări la peste două decenii după ce a căzut, a decretat-o mare sărbătoare națională. Se lăsa, în fiecare an, cu omagii aduse lui Ceaușescu și PCR-ului, era toată țara în stradă.

Fotografia pe care o priviți e de la mijlocul anilor 70 și îi înfățișează pe utiști într-un asemenea moment. Se disting Domide, Gal, Colnic, Pojoni, Bîtea, Pîrvu, Cura, Biro, Kukla…

Azi e 23 august 2014, sunt exact 70 de ani de la data schimbării de optică. Plasat în rândul doi din partea stângă a fotografiei, în spatele lui Gabi Biro, Dorel Cura își amintește.

„Ne strângeam la baza Hellas, pe malul Mureșului. Toți sportivii clubului – fotbaliști, handbaliști, absolut toți – ne încolonam, așa se spunea, și mergeam în formație până în spatele teatrului. De acolo, defilare organizată până pe la Biserica Roșie. Acolo, o coteam spre malul Mureșului”, zâmbește extrema de altădată a Bătrânei Doamne. „Aveam și lozinici de scandat – România o iubim, UTA o desăvârșim!”, adaugă. Și încheie tema cu un zâmbet „câștigat” azi dimineață: „M-am întâlnit cu o veche prietenă, am întrebat-o unde pleacă. Mi-a răspuns că merge la defilare! Ține-mi un loc în coloană – am rugat-o!”

Probabil că generației născute după 1989 i se pare imposibil de conceput o acțiune de gen. E o parte din istorie, așa cum a fost ea.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button