Glorii arădene

La mormântul lui Ladislau Brosovszky





Crăciunul este cea mai mare sărbătoare a creștinilor, este Ziua Nașterii lui Hristos. Pregătirile încep cu multe zile înainte. Cadouri ascunse până să le vină locul sub pom, rețete de mâncăruri dintre cele mai fine, fără a lipsi cele tradiționale. Lumea creștină trăiește în această perioadă într-o transă a bucuriei.
La fel a fost acum 25 de ani și în familia Broșovsky, a lui Jonny Broșovsky, unul dintre cei mai talentați fotbaliști ai Aradului. A fost doar … De atunci, Crăciunul pentru această familie nu mai este, pentru că Jonny s-a stins din viață chiar în ajunul Crăciunului lui 1990. Vestea a venit în lumea microbiștilor ca un trăsnet. Să fii vedetă în lumea fotbaliștilor, să fii prieten cu toată lumea, să fii iubit de toată lumea și să mori la 39 de ani. Ce sărbători de Crăciun mai pot avea Ana și Monica, soția, respectiv fiica lui Jonny?
Prietenii lui Brosovszky Ladislau ( nimeni nu i-a spus vreodată Laczi), atât câți au mai rămas, nu l-au uitat și la apelul lui Gyury Vaczi, au pornit spre locul de veci al lui Jonny unde s-au depănat amintiri, s-a glumit așa cum îi plăcea lui, celui, care ne privea de sub lespezile reci ale mormântului de la Pomenirea.
Odihnește-te în pace Jonny!

Ioan Hamza









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button