03/12/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

S-au prezentat bine la revenirea din cantonament: UTA II – AS Dorobanți 3-2

La 24 de ore după ultimul antrenament de la Moneasa, tânăra echipă pregătită de Dan Stupar și Adi Ungur au avut o prestație bună în fața viitoarei divizionare a patra, AS Dorobanți. Utiștii au condus cu 2-0 până la pauză, prin reușitele semnate Kim și Sava, iar Marica, fostul fotbalist al Mailatului care – însă – nu a făcut cantonamentul montan a dus tabela la 3-0. Finalul a aparținut trupei lui Ciubăncan, care a reintrat în joc prin golurile lui Horvath și Darius Don și a ratat egalarea prin Vaștag.

De menționat că UTA II s-a „scindat” în această dimineață și asta pentru ca: Revesz, T. Bodri, L. Bodri, A. Bodri, Cociuba și Mureșan să reprezinte clubul la turneul de fotbal în sală de la Șiria. „Având în vedere că venim după 5 zile solicitante la Moneasa, unii jucători sunt debutanți în această formula, eu zic că am făcut un meci bun. Mi-a plăcut angajamentul băieților, dar  și exprimarea lor în teren pentru primul amical al iernii. Oricum, mai avem destul de lucru până să ajungem la nivelul de competiție”, a punctat Dan Stupar.

Și Dorobanțiul a avut câteva absențe, cea mai importantă fiind cea a lui Vasilică Georgiu, care la ora meciului avea programat antrenament cu copiii Academiei Ladislau Brosovszky. „Scopul ni l-am atins, adică un antrenament bun împotriva unei formații tinere, arțăgoase, care se află mai față decât noi cu pregătirea. Scorul contează prea puțin, deși cu puțin noroc puteam scoate un egal la una dintre ultimele faze”, a punctat și Marius Ciubăncan, care – la rândul său – va avea prilejul să-și ducă elevii în cantonament la Moneasa între 31 februarie și 5 martie.

Formații:

UTA II: Stanciu – Iova, Petrache, Iuga, Aldan – Pop, Brănișteanu – Kim, Covaci, Sava – Ghiunghiuș. Au mai jucat: Zamfir – Ciobotariu, Marica, Al. Lazăr, Codre, Zopota.

AS Dorobanți: E. Szabo – Marinaș, M. Ando, Pistrui, R. Lăsculescu – D. Lăsculescu, Vaștag, Nadiu, D. Don – Apostol, Horvath. Au mai jucat: Ciubăncan, Toth.

0
0
%d blogeri au apreciat: