UTA Arad

Hlistei nu are dubii: „Vom fi sută la sută pregătiți la meciul cu Brașovul, avem o șansă mare să promovăm în acest an”

Semne bune anul are în cazul lui Cătălin Hlistei. Spre deosebire de alte cantonamente sau perioade de pregătire intensă, tânărul mijlocaș a rămas mereu în picioare și ar putea fi una dintre armele letale ale UTA-ei în stagiunea de primăvară. „A fost greu, dar au fost și părți plăcute la Moneasa. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că de data aceasta am fost ferit de orice probleme medicale. Mă simt pregătit, de abia aștept să înceapă campionatul”, spune fotbalistul.

Chiar în amicalul cu Pîncota, Hlistei a fost decisiv atâta timp cât s-a aflat pe teren, marcând primul gol al echipei sale și obținând penalty-ul din care Strătilă a făcut 2-1. „E primul amical în efectiv complet, eu zic că ne mișcăm bine.  De la fiecare meci sper să creștem și mai mult și sunt sigur că vom ajunge la un nivel bun până la meciul cu Brașovul. Vom fi sută la sută pregătiți până atunci”, mai crede Hlistei, care vede un culoar bun spre Liga 1. „Suntem la două puncte în spatele celor de la Vâlcea după ce s-a refăcut clasamentul. Avem o șansă foarte mare în acest an să promovăm, din vară încolo, dacă se va face o singură serie, lucrurile se complică mult. Sperăm ca la finalul campionatului să ne bucurăm de cea de-a treia promovare consecutivă”, a adăugat utistul.

Odată cu venirile lui Roman și Murakami, Cătălin Hlistei are parte de o concurență mai mare decât în turul campionatului, când și așa a simțit mereu suflarea în ceafă a lui Copil sau Vlad.  „Concurența e benefică pentru orice jucător, pe orice post. Sunt conștient că nu o să-mi fie ușor să-mi câștig locul de titular, dar muncind o să demonstrez că merit să joc. Antrenorii vor alege mereu fotbalistul mai în formă”, a ținut să precizeze arădeanul.

La finalul toamnei, Hlistei atrăgea atenția mai multor cluburi de Liga 1, dar pe adresa clubului UTA nu a venit nicio ofertă concretă pentru el. „Fiecare jucător își dorește să plece mai sus, dar atâta timp cât sunt la UTA vreau să-mi fac treaba cât mai bine. Mă simt bine, sunt liniștit și asta mă ajută mult la antrenamente și jocuri. Degeaba va veni, poate, apoi o ofertă bună pentru club și mine, dacă eu nu voi fi pregătit să fac saltul.  Așadar, trag de mine și urmăresc să fiu constant în evoluții, căci altfel nu văd cum vor veni ofertele”, a concluzionat fotbalistul de 21 de ani.

Comentarii Facebook

0
0

Un comentariu

  1. Arma „letala ” contra adversarilor trebuie sa fie ECHIPA,nu trebuie sa ne punem speranta in X sau Y ca el va castiga meciul de unul singur.Toti trebuie in acest retur sa de-a ce este mai bun ,iar la sfarsit sa ne bucuram de promovare ! Sper ca cei veniti acum in retur sa demonstreze ca merita sa joace la UTA ! Bafta multa si sa fiti feriti de accidentari ! Eu spun ca cine acolo sus ne iubeste ,si anul asta vom redeveni ce am fost odata !

    0

    0
  2. @catenaccio-subscriu la idee. Doar ca, pentru a nu fi trecatori prin prima liga, este nevoie de un investitor, serios, de stadion, si poate si de ceva inbunatatiri in lot. Uita-te la Voluntaricarw a promovat si e in coada, cu toate ca a schimbat vreo 30 de jucatori si vreo 5 antrenori. plus presedinti. Pentru a avea o evolutie ca Voluntariul nu mi-as dori liga I ( desi prin aducerea lui Mitica Dragomir, a altui antrenor si inca vreo 5 jucatori, Voluntariul nu este sigur retrogradat, dar a cheltuit enorm). In plus organele locale nu sint pentru sportul aradean ( uita-te la Cluj, la Timisoara, la Tg Mures cite divizionare au, si in cite sporturi…..) La Arad sportul este copil vitreg, ( daca nu, mai rau, cu statut…..de emigrant..!)

    0

    0
    1. Fotbalisti avem si nu asta e baiul,nu avem stadion si sponsor puternic.In liga 1 altele sunt cheltuielile. Voluntariul si-a facut stadion nou dar inca nu e omologat,mai are ceva probleme gasite de IGSU.Noi ne uitam la stalpii de beton 🙁 Halal primar !!! pe el l doare de refugiati ,si cred ca e normal :)) si el e refugiat in Arad !!!

      0

      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close