Fotbal judetean

Felnăcanii, la câteva minute de o surpriză plăcută la inaugurarea noii baze sportive





În ziua în care s-a întors oficial acasă, la baza sportivă renovată din temelii, Victoria Felnac a fost la 7 minute de o victorie contra co-liderului din Liga a IV-a Timiș. Voința Mașloc a fost condusă de „alb-roșii” până în minutul 83, egalarea venind dintr-un penalty discutabil. În cele din urmă, timișenii aveau să se impună cu 3-1, dar: „Eu sunt mulțumit în special de atitudinea băieților. Nu era simpul să conduci atâta timp formația ce împarte primul loc în D-ul timișan cu Ripensia, dacă eram puțin mai atenți chiar puteam obține succesul. Dar, până la urmă, tragem linie după două săptămâni intense de pregătire, în care nu ne-a fost ușor să-i strângem pe băieți la antrenamente, atâta timp cât toți lucrează. O să mai insistăm și în perioada ce vine pe dezvoltarea rezistenței și forței, capitole la care am suferit în tur, dar, bineînțeles, vom lucra mult și tactic. Sperăm totodată, să ne mai întărim echipa cu măcar doi-trei jucători”, a punctat Dan Cuedan la finalul disputei cu Mașlocul.

Contra formțaiei din județul vecin nu a putut evolua Băd, motivat pentru a-și rezolva niște probleme de familie, dar a reapărut Rotar, fundașul central care în toamnă a evoluat la Glogovăț. Nichici (60 Vasi) – Nichitut, Baroti (60 Gîdea),Istin, Sabău – Stanciu (80 Olariu), Vidac, Maxim, Mărușteri (46 Rotaru) – Petcuț, Roșuț a fost echipa aliniată de Cuedan în această dimineață.

Golul lui VI-FE a purtat semnătura lui George Petcuț, care, în minutul 37, l-a învins pe portarul advers cu un șut frumos de la 25 de metri.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button