Arhivă articole

februarie 2016
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
29  

Crișan a lucrat cu Popescu, Petrescu și Hagi, acum a fost primul la testul Gacon „comandat” de Ionuț Popa la Pîncota

Pîncotanii au căutat cu insistență un fundaș central pentru retur și, din câte se pare,  au ales cea mai bună variantă. La 24 de ani, Horia Crișan are în spate un CV impresionat la acest nivel și asta pentru că a lucrat cu vârfurile „generației de aur”. „I-am avut antrenori pe Gică Popescu, la școala sa de fotbal, pe Dan Petrescu, la Urziceni și Gheorghe Hagi, la Viitorul Constanța. Sunt oameni și profesioniști deosebiți, mă simt norocos că am lucrat cu ei, nu toți fotbaliștii români au avut șansa mea. Acum, sunt pe mâna lui Ionuț Popa, un antrenor foarte experimentat, cu destule meciuri la nivelul primei ligi. Recunosc că în momentul în care am decis să vin la Pîncota a contat și faptul că e dânsul pe banca tehnică. Altceva nu vreau să spun despre noua mea echipă, sper doar să mă acomodez cât mai repede și să ajut la calificarea în play-off. M-am împrietenit deja cu căpitanul Issa, m-a luat cu el în apartament, mergem împreună la antrenamente, deocamdată nu îmi lipsește nimic. Și chiar dacă vor mai fi lipsuri, până la urmă, e important ce vom face sâmbătă de sâmbătă, în campionat”, spune masivul fotbalist, care pe lângă formațiile deja menționate a mai îmbrăcat tricourile celor de la FC Brașov, Putnok, Vasas (ambele din Ungaria), Dinamo, CFR Cluj sau Kruoja (Lithuania).

Crișan a impresionat încă de la sosirea sa în „alb-negru”. Miercuri, a făcut un meci destul de bun contra celor de la Luceafărul Oradea, iar astăzi a fost primul la testul Gacon susținut de „șoimi” pe pista arenei Gloria. „Trebuie să se știe că eu m-am pregătit cu Universitatea Cluj până pe 30 noiembrie, iar apoi cu preparatorul fizic, Andrei Bălan. Am ezitat să semnez cu cei de la Cluj, fiindcă ar fi fost ultima echipă la care putea evolua în acest sezon. Am început campionatul în vară, în Lithuania, apoi am venit acasă, fiindcă soția mi-a dăruit o fetiță și ne-am construit și o căsuță la Cluj. Jucând la Pîncota, sunt destul de aproape de casă, o să-mi pot vedea săptămânal familia, iar la finalul sezonului voi vedea unde îmi voi continua cariera”, a adăugat Crișan, care – cel mai probabil – va face cuplu în centrul defensivei cu Pascariu din retur.

Revenind la testul Gacon susținut azi de pîncotani, să spunem că după Crișan au sosit în ordine Issa, Pirtea și Daniel Dan. „Șoimii” vor încheia ciclul săptămânal mâine, cu un antrenament pe deja binecunoscutul teren viran din Subcetate.

0
0
loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.