SOIMII PÎNCOTA liga 3 arhivă

Muzsnay: „Un meci aparte, Dumnezeu a fost cu noi”





Șoimii Pîncota a luat trei puncte immense în economia luptei pentru salvarea de la retrogdare și în condiții cu totul și cu totul speciale. Cu un om mai puțin pe teren și în dezavantaj pe tabelă cu 10 minute înainte de ultimul fluier, „alb-negrii” au găsit resurse nebănuite pentru o victorie de povestit nepoților în fața celor de la CSM Râmnicu Vâlcea.

La finalul confruntării, antrenorul Zsolt Muzsnay a invocat Divinitatea. „În această zi sfântă înainte de Paști trebuie să recunoaștem că Dumnezeu a fost cu noi. Adevărul este că jucătorii noștri, care merită felicitați, s-au apropiat de Dumnezeu, în special în ultimele 20 de minute. Fiindcă a fost un meci aparte, pe care nu de multe ori îl vezi pe un teren de fotbal, cu un ritm bun, angrenant, vreau să-mi felicit băieții pentru rezultat, sperând să mergem pe același drum”, a spus „principalul” Pîncotei.

Chiar dacă nu a dorit să intre în alte detalii referitoare la partida cu oltenii, Muzsnay a ținut să mai precizeze următoarele: „Pentru mine, această echipă, Șoimii Pîncota, este pe primul loc. Dacă luăm numai meciurile din play-out, Pîncota este peste toate echipele în clasament, cu două puncte avans față de Vâlcea. Lucrul acesta vreau să-l confirmăm și alte comentarii nu pot și nici nu vreau să fac. Totodată, vreau să felicit și echipa adversă pentru jocul prestat, dar și pe Adi (n.a. Dulcea), care și-a început cariera de antrenor. Sper să aibă succese. La final, le doresc tuturor suporterilor noștri, dar și oamenilor din Arad și Pîncota Paște Fericit”.

Pîncotanii sunt la al treilea succes consecutiv în play-out la un gol diferență, iar etapa viitoare se deplasează la Tărlungeni.









Un comentariu

  1. Un antrenor asa de slab ca si dv. nu am mai intilnit in toata seria ligi a-II . Sa iti elimine fundasul drept , apoi toate atacurile sa plece dupa accea parte si tu sa nu reactionez asteptind parca sa iei golul 2 . Mai ai si nesimtirea sa iti acuzi propri jucatori de blat prin tribuna sau mai bine spus cerind acordul domnului presedinte (sau vicepresedinte ce functie o fi avind nu conteaza) pt. schimbarea pe care ai vrut sa o faci . Era asa ca la teatru A FI SAU A NU FI oare ce zic si dinsi ? Cind jucatori strigau de pe teren dar nu numai pina si banca iti cerea sa faci ceva tu erai KO . Parca ma uitam la meciul lui Bute cu Froch ! Rideam cu amicul meu de cum nu stiai pe cine sa scoti ? Dar nu numai si mai si pe cine sa bagi ! Tu prea vrei sa le faci pe toate dar nu prea iti iese mai nimic ! Da cu virgula :)) Noroc ca ai baieti buni in echipa si vor sa isi ia bani sa poata intretine familiile ca altfel erai istorie . FELICITARI DOMNILOR FOTBALISTI SA AVETI UN PRASNIC FERICIT SI MULTA BAFTA LA Tarlungeni ca va asteapta o incercare grea avind in vedere disputele anterioare cu zine si zmei . Hai SOIMII !!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button