Fotbal judetean

Victoria ce ține „șoimii” în cărțile salvării: Șimand – UTA II  2-0





Odată terminate conturile cu ediția 2015-2016 a Ligii Elitelor, UTA II a utilizat tot ceea ce a avut mai bun la dispoziție în deplasarea de la Șimand. Din păcate pentru ei, „alb-roșii” au întâlnit o formație ce juca cu Sabia lui Damocles deasupra capului, iar determinarea gazdelor avea să facă diferența.

Rus a deschis destul de repede tabela, prin Florin Rus (foto), care a beneficiat de o centrare venită de pe stânga de la Rechițan și a înscris frumos, din voleu. Elevii lui Stupar și Ungur au avut o posesie superioară, și-a creat și câteva , cea mai importantă fiind cea a lui Copaci, care a lovit bara din lovitură liberă. Lucrurile s-au liniștit de abia cu 10 minute înainte de final, când fostul utist, Bebe Mitu a făcut 2-0 cu un șut plasat de la 15 metri.

Până la urmă, punctele au rămas la formația ce a avut cea mai mare nevoie de ele, dar care încă a rămas pe loc retrogradabil. „Victoria e importantă, dar ea trebuia să vină și mai repede. Cel puțin în ultimele etape, cu Vladimirescu și Pecica am fi meritat puncte, cel puțin câte unul în fiecare, dar luând goluri în ultimele minute de fiecare dată am rămas cu buza umflată. Eu am în continuare încredere în băieți , sunt mulțumit de maniera în care se antrenează și joacă la momentul în care ne aflăm. E greu să formezi o echipă în 2-3 luni de zile, dar creștem de la etapă la etapă. Păcat că nu am scos rezultate mai bune, sperăm să o facem de acum înainte, iar victoria cu UTA II ne dă mare încredere în noi. Sâmbătă, am întâlnit echipa ce pasează și construiește cel mai frumos din tot campionatul, copiii sunt talentați, a contat – însă – faptul că am fost mai concentrați în caăutarea unei victorii vitale”, a menționat Mihai Roșca, antrenorul „șoimilor”.

Formații:   

Șimand: Vaida – Cătană, V. Rus (1 Hadăr), Ruska, Malancu – A. Pantea (76 D. Rus), Țigan, Fl. Rus, Balogh (46 Mărcuș) – Mitu (86 Ujog), Rechițan.

UTA II: Stanciu – Iuga, Petrache, Iova, Aldan (22 L. Bodri) – D. Lazăr,  Covaci – Pop, Copaci (81 A. Lazăr), Sava (69 Marica) – Murakami (45 T. Bodri).

Arbitri: Dorinel Herţeg – Cristian Căşuţ, Flavia Dumitru. Observatori AJF: Corneliu Tiulea, Valer Mărginean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button