Arhivă articole

Miron: „Sunt dezamăgit, dar trebuie să trecem peste și să ne agățăm de șansele pe care le mai avem”

Deși a încasat patru goluri la Mediaș, Bogdan Miron a fost unul dintre utiștii care merită notă de trecere. Portarului utist nu i se poate reproșa niciun gol, cu mențiunea că – totuși – la reușita cu numărul patru a gazdelor putea încerca un plonjon. Probail, numărul unu utist a văzut târziu balonul șutat de Zaharia, însă oricum soarta meciului era demult pecetluită. „Meciul a fost destul de greu, din păcate nu am reușit să facem față atacurilor Gazului. Știam că presiunea e pe ei, am fost într-adevăr mai retrași în debut de meci. Cred că era un meci mai greu pentru gazde dacă am fi atacat mai mult, poate chiar începând din start. Oricum, am revenit mai tot timpul când am luat gol în acest campionat, dar nu știu ce s-a întâmplat azi. Sunt și eu dezamăgit, dar trebuie să trecem peste. Dar, una peste alta, totul e trecător, acest meci e istorie și urmează meciul cu Chindia din care vrem să luăm neapărat toate punctele”, a precizat Miron.

Goal-keeperul arădenilor încearcă să rămână optimist, deși: „Eu zic că mai avem șanse de promovare, deși ele sunt minime din acest moment. După părerea mea, Gazul nu se mai încurcă de acum înainte, dar atâta timp cât mai avem și noi speranțe vom încerca să ne agățăm de ele”.

FOTO: Istvan Bertalan

0
0

0 comentarii la articolul: “Miron: „Sunt dezamăgit, dar trebuie să trecem peste și să ne agățăm de șansele pe care le mai avem”

  1. Slabe speranțe pt UTA în meciul de joi cu Chindia…Chindia este o echipă imprevizibilă care va juca meciul campionatului la Arad…Dacă învinge este promovată în proporție de 90 %. Hai Chindia !

    0

    0
  2. UTA nu vrea sa promoveze asta cu liga1 e abureala ieftina vor cota pt jucatori ca sa fie vanduti si sa imparta bani smecherii

    0

    0
    1. Da ma, asa e, stii tu.
      Pana acum Meszar s-a imbogatit, a facut o caruta de bani ca doar nu-i asa? ….din liga a II-a vinzi jucatorii direct la echipele de top din Champions League.

      Am spus-o zilele trecute, o spun si acum: unii dintre voi nu meritati nimic, sunteti niste oportunisti ai unor rezultate bune si nimic mai mult.
      Nu stiti ce inseamna sa fii legat afectiv de UTA, sa fii alaturi atat la bine dar mai ales la greu. Ponegriti si blamati echipa, jucatorii, staff-ul si pe cei implicati la cea mai mica sincopa. Unii dintre voi nu sunteti utisti. Punct!

      0

      0
  3. In etapa intermediara, UTA. va castiga sigur meciul cu Chindia si va face 35 p. Mediasul cred ca va promova sigur de pe primul loc , numai Chindia poate sa le puna probleme dar dupa cum am mai spus, la Arad ,Chindia se va incurca in mod sigur. Pt. locul intai de promovare, UTA. numai printr-un miracol il mai poate prinde ceea ce nu cred. Locul doi , DA dar va fi foarte greu la baraj .

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.