SOIMII PÎNCOTA

Piroș rămâne președinte în Liga a 2-a chiar dacă Pîncota spune „pas” competiției! Ce club va conduce omul de afaceri?





În așteptarea unei discuții cu cărțile pe masă cu noile autorități locale din Pîncota, privind viitorul divizionarei secunde de băieți, Pavel Piroș se gândește foarte serios la punerea în practică a unui nou proiect. Este vorba despre înființarea unei echipe de fotbal feminin în orașul Arad, ce ar urma să fie înscrisă direct în eșalonul secund. „Fiicei mele, Ana Maria, îi place mult fotbalul, măcar investesc în ea și în alte fete atrase de acest sport. Cheltuielile nu vor fi foarte mari, se pot atrage și fonduri de la Federație, vor fi destule satisfacții. Am un club pregătit deja, cu CIS, cu tot, o să-i dăm în curând bice. Am mai discutat și cu doctorul Mihăilescu, fata sa a jucat la Ineu, dar ar dori să făcă parte din noua echipă”, a punctat președintele celor de la Șoimii Pîncota.

Acesta a aflat că Dan Pocrișer și membrii noului Consiliu Local vor fi investiți de abia pe 27 iunie, discuțiile despre echipa de fotbal urmând să se poarte după aceea. „Eu aștept oricând o invitație la Pîncota, dar mi-e teamă că nu va veni nici în această săptămână. Am intrat deja în criză de timp, unele divzionare secunde s-au reunit deja, iar noi nu mai avem decât patru jucători sub contract: Daniel Dan, Radu Dubeștean, Cosmin Farcaș și George Pirtea. Trebuie să decidem odată, fie că e albă sau neagră. Un lucru e cert, Pavel Piroș nu o va mai lua de la capăt din ligile 5 sau 4”, a mai spus șeful „alb-negrilor”.

Chiar și fotbaliștii care au terminat contractele cu pîncotanii sunt direct interesați de soarta clubului și asta pentru că majoritatea dintre ei ar mai avea de luat două salarii (pe mai și iunie), iar unii chiar trei, respectiv luna iunie … 2015!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button