UTA Arad

Salariul pe luna martie și promisiunea achitării și a celui din aprilie înainte de cantonament a mai detensionat atmosfera la UTA





Discuția de la Hotelul Subcetate dintre conducerea clului UTA și vestiar s-a concretizat și cu împărțirea câtorva plicuri. În ele, antrenorii și jucătorii au găsit contravaloarea unui salar, cel pe luna martie. Totodată, Alexandru Meszar le-a promis utiștilor că până la plecarea în cantonamentul din Austria, se vor lua și retribuțiile pe luna aprilie, în timp ce primele restante ar trebuie să intre în buzunarele „alb-roșiilor” până la prima etapă a noului campionat.

Aflând toate astea chiar din gura celui care conduce destinele clubului, jucătorii s-au mai liniștit și-și vor relua normal pregătirea începând de mâine dimineață. Curtuiuș și Copil au primit oferte de reînoire a înțelegerilor și, în principiu, ambii vor rămâne la UTA după parafarea lor.

Tot pe această temă se vor purta discuții concrete și cu antrenorii Roland Nagy, Cristi Todea și Dan Țapoș spre finalul săptămânii. Acestea nu vor fi tocmai o formalitate mai ales după ce „principalul” Nagy a anunțat că schimbă puțin foaia. „O să-mi fac auzită vocea puțin mai mult decât în stagiunea trecută. Chiar dacă am mai avut nemulțumiri sau opinii diferite acestea au rămas mereu în vestiar, acum aș vrea să clarificăm totul din start împreună cu conducerea clubului. Chiar dacă, probabil, nu se vor găsi 22 de echipe să formeze Liga a 2-a la câte probleme sunt peste tot în țară, cu siguranță va fi un campionat mult mai puternic decât precedentul. Deplasările sunt lungi, adversarii care-și doresc ceva vor fi puternici și, teoretic, și noi ar trebui să rămânem acolo sus. UTA impune și chiar dacă sezonul trecut a fost unul de excepție, iar dacă nu exista acel al doilea baraj pe care nu îl înțeleg nici acum, eram în Liga 1. Nu mi se pare normal să pui față în față o formație de eșalon secund cu una din prima ligă, cu un alt buget și configurație a lotului, dar nu mai putem face nimic acum”, a menționat Roli Nagy.

11 comentarii

  1. Care sunt noutatile,ca astea ne intereseaza ?!Suslak merita readus ca e un fundas care nu se accidenteaza ca unii ,,plapanzi,,! Hai UTA !

    0
    0
  2. avem de toate la Arad …
    pretentii de Liga 1
    echipa de Liga 2
    juniori de ELITE
    conducatori si bani de Liga 3
    sponsori de Liga 4
    stadion de Liga 5
    primarul joaca in Liga 6 ( multumesc cosmin 🙂 )

    0
    0
    1. Corect, nu adaugi tu, dar o spun eu,,,mai avem un primar care nu-i place fotbalul, poate, doar un pic, in campania electorala ! Apropos cum arata gazonul pe terenurile din Subcetate ? Parca se promisese „marea si sarea ” ?!

      0
      0
    2. completare:
      Avem si forumisti de Liga…Cucu.
      Jur ca ma tot gandesc ce ne caracterizeaza pe noi romanii, asa, ca popor de lasi ce suntem.Am ajuns la concluzia ca forumurile sunt adevarata pasiune a noastra.Fara legatura neaparat cu subiectul de mai sus.

      0
      0
      1. crezi tu ca doar romanii comenteaza pe forumuri? noi suntem mici copii fata de altii, din alte tari …

        0
        0
        1. Nu-i adevarat, altii sunt mici copii fata de romani, la ei se (mai) fac comentarii, la romani sunt „telenovelisti”…adica „forumnovelisti”…

          0
          0
          1. Forumistii sint peste tot, in lume, as spune ca la noi, la romani, sint inca foarte putini, asta daca ai mai intrat si pe alte forumuri despre sport de afara. Desigur unii sint „telenovelisti”, altii sint justitiari, altii „mari specialisti”, altii, doar isi omoara timpul. Asta e frumos, atata vreme cit ,ceea ce se posteaza, se face in limite de bun simt. Tot timpul si peste tot sint unii care se pretind atotstiutori si detinatorii adevarului, tocmai aici este si frumusetea unui forum. Doar cei care folosesc forumul pentru a jigni, pentru a se usura de complexe, care folosesc jigniri repetate, ca mod de adresare,nu sint bine veniti, desi mereu vor exista.

            0
            0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button