UTA Arad

Antrenorii UTA-ei au cerut întăriri în defensivă, conducerea – la mutare





Amicalul cu Balmaz Kamilla Gyógyfürdő, pierdut cu 5-2, a scos la suprafață problemele de ordin defensiv ale „Bătrânei Doamne”. Juniorii nu sunt copți pentru a face față pe un post foarte pretențios, cel de fundaș central, acolo de unde a dispărut din această vară căpitanul Sorin Botiș.

Chiar dacă au deja în lot doi fotbaliști experimentați în acea poziție, pe Manea și Gligor, plus Filaret, care e și el în revenire după o accidentare la gleznă, antrenorii „alb-roșiilor” au prezentat conducerii o listă cu câțiva fundași centrali cu experiență. Mai mult, toți se descurcă și ca mijlocași centrali cu sarcini preponderent defensive, unde Roland Nagy l-a dorit initial pe Ignea.

Acum, la mutare e conducerea clubului. Codru Grădinariu a luat hățurile în mâna, a dat un search pe transfermarkt și împreună cu superiorul său studiază oportunitatea negocierilor. Vorbim despre fotbaliști care au ceva pretenții salariale, dar de care antrenorii au neapărat nevoie și încă până la finalul acestei săptămâni, pentru a-i include în lotul pentru Austria.

Dacă primele nume de pe listă vor cădea, s-ar putea apela la Pascariu și Dubeștean, fotbaliști arădeni care au confirmat deja în Liga a 2-a. Ultimul doar la Pîncota, în timp ce fostul căpitan al „alb-roșiilor” de acum 4-5 sezoane, s-a descurat bine și la FC Bihor sau ASA Târgu Mureș. În „cărți” ar mai fi și Calvin, dar și un alt ex. pîncotan, Gabriel Siminic, care a mai lucrat și el lui Nagy la UTA.

S-au mai vehiculat ceva nume și în pe faza ofensivă, însă nu este vorba despre atacanți, unde arădenii merg pe mâna lui Curtuiuș, Rus, Man și Petre. Se vorbește de un mijlocaș de bandă cu meciuri în Liga 1, dar totul e la stadiul de tatonări.

10 comentarii

  1. Hai ca au inceput sa se miste lucrurile in ceea ce priveste transferurile. Foarte bine gandit in privinta fundasilor si a mijlocasilor, acolo unde UTA. sufera cel mai mult. Sa aduceti ceva bun domnule Gradinaru pt. a ataca promovarea la anul . SUCCES !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!!!!

    0
    0
  2. UTA mereu spune ca isi cauta jucatori, de obicei, pina conducerea „textilista” se hotaraste, vizatii isi aleg o alta destinatie,ei cauta siguranta, nu asteptarea lunga. Cum in aparare nu poti sta doar in Manea si Gligor, iar Polgar si Filaret sint accidentati ar fi nevoie de un aparator polivalent. Calvin s-ar mula perfect, pe dreapta sau in centru, iar Dubestean a jucat si el , nu doar in aparare , ci si la la mijloc, Pascariu are o varsta, dar poate fi o ultima solutie. La mijloc, cind iese Stratila nu este,pe acest post, nici o solutie, mai rasarita, , iar pe centru, linga Chindris ar trebui ceva mai tehnic, „mai prieten cu mingea”, care sa aseze jocul. In atac, de bine , de rau, Curtuius, Man,Petre si Rus acopera acceptabil necesitatile. Nu stiu,inca , ce valoare au rezervele lui Miron, care a avut destule oscilatii ,cu alternari cu bune, dar si cu rele, in primavara. Daca se va vrea promovarea, nu se vor mai putea folosi prea multi juniori, daca nu se vrea ( si asta vom vedea destul de rapid) poti folosi, mereu, 3-4 tinerei. Campionatul seriei B, in acest an, chiar daca va avea multe echipe slabe, va avea destule echipe cu pretentii, deplasarile vor fi lungi, va fi greu. Doresc succes utistilor 1

    0
    0
    1. trebuie folositi in noul sezon 3 jucatori sub 21 de ani deci trebuie multi tineri cel putin 10 in lot pt ca un tanar trebuie schimbat cu altu tanar deci in echipa vor putea sa fie maxim 8 jucatoti peste 21 de ani, noi suntem avantajati ca avem de unde alege la tineri.

      0
      0
      1. Miron clar va fi titularul postului de portar iar rezerva va fi unul dintre Mara sau Stanciu, la fundasi ar mai trebui un fundas central ( eu merg pe solutia Dubestean) si poate un fundas dreapta (nu pentru Calvin OK aradean dar cu probleme de caracter), la mijloc iti dau dreptate Stratila nu are inlocuitor (Costin OK dar pare inca prea crud dar clar are valoare s-a vazut in meciurile echipei a doua si juniori unde a dat nu stiu cate goluri si foarte multe asisturi) poate ar trebui incercat Pirtea de la Pancota (cu toate prostiile lui din sezonul trecut si declaratiile alea aiurea). La mijlocasi centrali da poate ar trebui un coordonator insa aici Roly foloseste un modul cu doi mijlocasi care ara terenul, si de aceea cred ca stam foarte bine cu Chindris, Tanase, Jorza si Covaci, In atac stam foarte OK.

        0
        0
        1. „Roly foloseste un modul cu doi mijlocasi care ara terenul, „- este un modul perimat, ati mai vazut la Euro asa ceva ?. Dupa atata aratura, mingile,din aparare, zboara peste „modul”, direct pe atacanti, apoi se pierd rapid, si din nou incepe..aratura. Tanase , Jorza si Covaci, au talent, dar deocamdata sint ” posibili viitori fotbalisti”..Nu am nimica impotriva tinerilor, dar problema arzatoare, la UTA este daca „obligatia” sa este sa produca, gratuit, fotbalisti detinuti de Atletico, sau sa se aseze acolo, unde prin traditie ii este locul. De peste un sfert de veac UTA nu mai reprezinta cam nimic in fotbalul romanesc, ne-am obisnuit cu ” nu se poate si atata putem ” . Nu o sa ma las niciodata de ideea ca : „UTA a fost creata de Baron pentru prima liga. si cit nu poate acolo, mai bine sa nu existe, sa fie altele, cu alte nume,care sa-si creasca juniorii, nu UTA sa fie siluita, de istoria sa, iar banii publici, putini, citi sint, sa fie dati chipurile,pentru o UTA, in folosul, de fapt al altora”. Unii dintre suporteri.cei cam de 30 de ani, varsta, nici nu stiu, decit din auzite sau povesti ce este UTA, sau obisnuit cu ” bine ca existam si asa”. Forta suporterilor trebuia sa se vada….la alegeri, sint tot mai putini ce care cred in sloganul : „pentru noi doar UTA conteaza:”

          0
          0
    2. Domnule doctor sunt perfect de acord cu dumneavoastra. Dubestean , Calvin , Pascariu , ar fi solutii bune pentru UTA in acest moment. Plus la mijloc in special un mijlocas de creatie , de atac , pe care UTA actualmente nu-l are. Bozian , Vezan , Pirtea ar putea fi solutii doar ca totul depinde de conducerea clubului.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button