UTA Arad

Primii 12 jucători au căzut de la UTA II, semnale pozitive de la „englezul” Angyus





Echipa a doua a „Bătrânei Doamne” ce va activa în eșalonul trei, dar și la campionatul Elite Under 19, a încheiat prima săptămână de pregătire sub comanda noului staff tehnic cu un joc școală în familie, dar și un amical de 70 de minute contra celor de la Victoria Zăbrani.

Concluzia a oferit-o Cristian Păcurar: „Ne-au trecut prin față foarte mulți copii sosiți în probe atât pentru campionatul Ligii a 3-a, dar și pentru Elite, iar azi, după cele două jocuri, am tras prima linie. 12 jucători dintre cei nou sosiți, între care se află și cei trei francezi, ne părăsesc, urmând ca săptămâna viitoare să ne mai edificăm asupra a 7-8. Totodată, am înțeles că vor mai sosi și alții, sarcina noastră, a staffului tehnic, fiind să alegem tot ce e mai bun, dar, în același timp, să ne ocupăm și de pregătirea celor care sunt în curtea noastră, adică sunt jucătorii UTA-ei și în acte. De luni, intrăm în regim de semicantonament, cu două antrenamente pe zi, dar și două amicale, miercuri cu Mailat, iar pentru ziua de sâmbătă avem mai multe variante”.

Contra Zăbraniului lui Pința, utiștii l-au folosit „vârf” pe Andrei Ghiunghiuș, fotbalist revenit de la Ighiu, unde a fost împrumutat în stagiunea de primăvară. „E puțin dezamăgit, cred că se aștepta să joace mai mult, doar de el depinde dacă va evolua constant la Liga a 3-a și, poate, va intra în vederile primei echipe. Noi dorim să-l resuscităm, însă trebuie să se lase antrenat și, bineînțeles, să scape de cele câteva kilograme în plus”, a spus Păcurar despre autorul primului gol cu Zăbraniul.

Cea de-a doua reușită a „alb-roșiilor” a venit de la Carlos Angyus, un mijlocaș ofensiv de 18 ani din Satu Mare. „Acum doi ani a plecat la Watford în Anglia, dar nu a găsit tocmai ce se aștepta acolo din punct de vedere al antrenamentelor destul de lejere de la nivel de juniori. Dorea să mă urmeze și la Turnu Măgurele, iar acum își încearcă șansa la UTA. Rămâne de văzut dacă va rămâne cu noi, deocamdată arată că-și dorește să confirme așteptările”, a menționat Dan Oprescu, intrat în stafful tehnic utist la începutul acestei săptămâni.

 

3 comentarii

  1. apropo de Murakami ce se mai stie? verificam,selectam,dar el care a confirmat la UTA 2 e disparut.sau poate ma insel eu?

    0
    0
  2. Au dispărut mai multi ce au confirmat la uta2…. Chiar unde șanț Aldan,Petrache,Sava Marius,…știe cineva ce sa întâmplat de nu mai șanț la uta?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button