UTA Arad

Alin Roman, despre perioada trăită în „alb-roșu”: „Sore, un adevărat căpitan. Cipri, un mare utist˝





„După ce am pătimit la UTA, am vrut chiar să mă las de fotbal. În general eram dezamăgit de tot ce vedeam că se întâmplă în fotbal. Nu știam ce să fac” și-a început Alin Roman povestirea despre perioada UTA. Acum este în curtea celor de la Național Sebiș, dar încă are proaspăt întipărite în minte cele 4 luni trăite la intensitate maximă în curtea grupării fanion a Aradului.

…despre restanțele de la UTA

„Îmi pare rău de ce am citit zilele acestea despre foștii colegi. Am trăit alături de ei ca într-o familie, e un grup frumos. Țin legătura cu ei, am rămas prieteni. Tot timpul au fost nemulțumiri legate de întârzieri, conflictele dintre diferiți jucători și conducere erau frecvente pe această temă. S-a scris pe sportarad despre acestea, cu nume cu tot. Oportunitatea ce o aveam, promovarea în Liga 1, ne făcea totuși să trecem peste asta și să ne vedem de treabă în ciuda problemelor financiare destul de mari. Eu nu pot să spun decât că mi-am primit banii la final, două salarii, când am decis de comun acord cu conducerea să reziliem contractul”.

…despre Cipri Rus

„Cipri este un mare utist. Sunt convins că dacă i se făcea un favor să primească banii din urmă, fiind și el avea – ca și alții, de fapt – de luat și bani din prime din plus returul,  dar și salarii restante, sunt convins că nu avea de gând să plece. Iubita îi este gravidă, are responsabilități, nu poate trăi așa, cu atâția bani neluați din urmă. Dacă era răsplătit pentru munca sa rămânea sigur. Este arădean și utist, suporterii îl iubeau. Acum văd că suporterii nu îl susțin, îl condamnă, îl consideră răzvrătit, dar ei nu știu nimic din ce se întâmplă la club. Așa erau și în primăvară. Ne întâlneam la Sore (n.a. Botiș) la un grătar cu diferiți suporteri și ei știau că noi suntem cu banii la zi, că avem salarii mari, luăm bani mulți, prime la zi și nu dăm totul pe teren. Când au auzit cum stau lucrurile, că juniorii aveau sub 1.000 lei pe lună, că sunt restanțe de 2-3 luni, se mirau și au spus că ei ar trebui să ne pupe mîinile și picioarele pentru sacrificiile pe care le facem. Nu pot să cred că acum suporterii țin partea conducerii. Peste tot, suporterii sunt de partea jucătorilor”.

…despre Sorin Botiș

„Sore este un caracter foarte puternic, ne-a ajutat enorm. A fost un adevărat căpitan. Atmosfera din vestiar era deosebită. Grupul era unit, Sore dădea tonul și chiar dacă nu toți intram pe teren, eram toți în priză, ne încurajam și ne bucuram apoi de reușită. Ne-a motivat și verbal și, din câte știu eu, a dat bani conducerii de la el înainte de barajul cu Dunărea ca să ni-i dea nouă. I-a dat cu totul sau imprumut, nu stiu exact. Era 100% alături de jucători, le susținea problemele în fața conducerii. La final de campionat a spus că pleacă doar după ce jucătorii primesc două salarii din urmă. Lucru care parcă s-a și întâmplat. S-a  primit un salar jumate sau chiar două. Grupul, vestiarul, a pierdut mult prin plecarea lui Sore. În locul lui îl văd pe Manea sau pe Gligor. Manea este mai puternic, se impune mai ușor în vestiar, Alin este mai moale. Doar pe ei doi îi văd căpitani la UTA din lotul actual”.

…despre sprijinul financiar

„Dacă și Domnul Țucudean și-a retras sprijinul financiar, cred că este o mare problemă, doar cu câțiva sponsori mici, care dau 10.000 lei pe an e greu să se descurce clubul. Primăria dă banii doar pe proiecte, de două ori pe an. Ar trebui sponsori mari, care să ajute clubul substanțial, să nu fie așa întârzieri mari cu salariile, care și așa nu sunt deloc mari pentru Liga a 2-a. Mă mir că după un așa parcurs bun, să nu fie oferte pentru acești juniori talentați. Credeam că vor pleca câțiva pe minim 100.00 euro fiecare, dar se pare că nu sunt oferte bune pentru club, sau deloc, nu știu exact. Până la urmă, sper sincer să se rezolve problemele și UTA să joace acolo unde îi este locul, în Liga I”.

 

6 comentarii

  1. Aline sa stii ca nu toti suporterii il considera razvratit pe Rus! Doar cei care sunt in cardasie cu aceasta conducere superamatoare, cei care au palmaresul si care vorbesc la persoana intai plural cand vorbesc de cei care decid..dar nu-i nimic..TIMPUL II JUDECA MAI REPEDE DECAT CRED EI!

    0
    0
  2. Cine-i de vina pentru ca nu a jucat mai mult, nu el in primul rand? Cine nu s-a impus in echipa, la antrenamente si in jocuri? De la ce club din Romania mai pleaca astazi un jucator cu foarte putine minute jucate avand salariile achitate, cu strangere de mana, si nu cu salarii neluate, memorii, injuraturi si tot tacamul. Hai sa le luam interviu si lui Andor sau David, sa spuna si ei cum e sa nu primesti deloc bani si totusi sa joci un an de zile. Succes lui Alin la Luceafarul.

    0
    0
  3. Asta e preferatul lui Tucudean? Aha, de aia a ajuns la Sebis, ca e fotbalist! Messi 2! Asta era cartita din vestiarul UTEI? Tocmai lui preferatul lui Tucudean ti-ai gasit sa-i iei interviu!

    Cum inainte cenzurai ce nu-ti convine si erai subiectiv (erai cel mai mare utist, nu? ), asa acum sunt indreptatit sa cred ca faci alte jocuri (celelalte jocuri)!

    0
    0
  4. Roman nu poate fi acuzat, el a fost putin introdus in echipa, si atunci nu a dezamagit. Nu o fi fost el cel mai bun,cit a jucat, dar sigur nu a fost cel mai slab. Nu a placut dlui Nagy si conducerii ( ca antrenorul nu e chiar de capul lui). Nu e cazul sa-l blamam. La fel este si cu Rus, care chiar a dat goluri importante, care au ajutat UTA sa ajunga in baraje. De ce sa-l criticam, pentru ca nu vrea sa mai rabde sa nu fie platit ? De ce sa-i spunem ca „peste tot e la fel”. cu plata salariilor..Corect este sa constatam ca un an de divizia B a erodat financiar clubul si echipa, care s-au sufocat financiar, si clubul nu mai poate plati, la zi. Deci anul asta , cu deplasari mai multe, mai lungi,mai costisitoare va fi si mai greu. Sa constatam ca nu este o dezvoltare sanatoasa la UTA, in Judet si C cheltuielile sint minore, in divizia B un oras ca Aradul se clatina, cind e vorba de sport, asta din cauza structurii actionariatului. Primaria a adus, recent, o multime de basketbaliste straine, cu salarii mari „ca sa reinvie o traditie”, fara sa fie o mare sustinere la public,doar asa ca sa se poata lauda, dar la fotbal, cu elemente locale majoritare, cu mult mai multi suporteri in tribuna, cu televizare , se face ca nu poate. Se pare ca am ajuns din nou cu potenta financiara de pe vremea „regretatilor” M & G. Sper ca azi, in ciuda greutatilor echipa sa se prezinte la inaltimea asteptarilor,dr sint destule motive de indoiala.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button