Autoritari peste graniță la final de semi-cantonament: Mako – UTA II 2-5
„Garnitura” secundă a echipei fanion a Aradului s-a deplasat la Mako pentru amicalul ce pune punct celor două săptămâni cu câte două antrenamente zilnice. Oboseala s-a simțit în rândul „alb-roșilor”, care, totuși, aliniind aproape două echipe, au dispus clar de formația locală de Liga a 4-a.
După 1-1 la pauză, cu gol marcat de arădeni prin Ghiunghiuș, UTA II s-a distanțat progresiv pe tabela ce s-a oprit la scorul de 2-5. Covaci (din penalty obținut de Ghergar), Ungurianu, Ignea și Celea (din penalty obținut de Ignea) au fost ceilalți marcatori trupei „textiliste”, care arată destul de bine cu două săptămâni (sau poate trei) înainte de primele meciuri oficiale la Elite și Liga a 3-a. „Ne-ar conveni o amânare, în sensul că am dori o săptămână în plus de pregătire. Cu meciul de azi, care nu este foarte elocvent fiindcă adversarul nu a fost prea puternic, am încheiat o perioadă grea pentru fotbaliști, cu două antrenamente zilnice, majoritatea dintre ele având specific fizic. De săptămâna viitoare ne vom axa pe tehnico-tactic, avem două teste cu Poli miercuri, cu ambele echipe, de Elite și Liga a 3-a, rămâne de văzut dacă vom juca și la Liga 4-a weekendul următor. Cam toți jucătorii care au fost astăzi cu noi în Ungaria, plus cei de 1999, ni-i dorim în lot și putem spune că din punct de vedere al efectivului suntem acoperiți să facem față în cele două competiții oficiale. Dar, nu uităm niciun moment că principala noastră sarcină este să creștem și să propunem fotbaliști pentru prima echipă”, ne-a mărturiusit Dan Oprescu, antrenor la UTA II, alături de Cristi Păcurar, Adi Ungur și Vasile Sin.
La Mako, arădenii au aliniat următoarele formații:
Prima repriză: Mara – Moza, Wild, D. Lazăr, Copaci – Pop, Brănișteanu – Mandache, Istrate, Stahl – Ghiunghiuș.
Repriza a doua: Barna – Iova, Celea, Wild, Copaci – Coadă, Gîrbiță – Ghergar, Istrate (55 T. Ignea), Ungurianu – Covaci.

