UTA Arad

Nagy: „Parcă am căutat prea repede pasa decisivă, dar sunt trei puncte meritate. Pornim mai bine decât în sezonul trecut”





„Bătrâna Doamnă” a recuperat rapid terenul pierdut în runda inaugurală a ligii secunde și a luat trei puncte importante din „fieful” unei echipe cu multe nume grele. La Suceava, UTA a făcut o partidă consistentă, cu destule faze de poartă, singurul regret fiind că nu a înscris și Marius Curtuiuș în ziua în care a împlinit 27 de ani.

Au fost multe ocazii din partea noastră și am arătat consistență în joc, deși, câteodată, parcă am căutat prea repede pasa decisivă. Per ansamblu, a fost un joc bun, nu e simplu să regenerezi organismul după deplasări lungi, dar, când iese bine, lucrurile sunt în regulă. Pornim mai bine față de sezonul trecut, sunt 3 puncte importante, îi cunosc bine pe oamenii care au venit în această vară la Suceava, am jucat contra lor și știu cât sunt de pătimași pentru fotbal. Eu zic că victoria e meritată, am controlat jocul în multe momente, n-am primit gol și am găsit motivația necesară să mergem înainte. Toate acestea trebuie să ne dea un imbold pozitiv să creștem de la joc la joc și să ne dorim maxim de fiecare dată. Victoria e un cadou frumos pentru Marius Curtuiuș, era frumos să înscrie și el din acele ocazii, dar sunt convins că se bucură oricum de rezultat”, a analizat antrenorul principal al arădenilor victoria de la Suceava pentru uta-arad.ro.

FOTO: Marius Șuiu (Monitorul de Suceava)









17 comentarii

  1. Da Rolly, echipa a jucat mai legat, ca altadata, in deplasare, insa trebuie sa recunoastem adversarul a fost slabut. Portarul sucevean a cam fost luat la tinta de vreo 3 ori, in pozitie „singur cu portarul”. Azi trioul Miron- Gligor- Manea a fost bun, David a ajuns la fibalizare ( faza rara, la UTA), Andor,Jorza si Man au legat bine paasele, Stratila , cel putin in prima parte a fost…Stratila, asa ca cele 3 puncte sint logice. Pacat de eliminarea lui Petre, cam necoordonat la cerinte.Sa speram ca cele bune se vor inmulti. Felicitari.

    0
    0
  2. Felicitari Roli! Bineinteles, o sa vina toti „Cosminii” ce sunt utisti doar de liga I sa te blameze si sa iti explice ce trebuia sa faci si nu ai facut.
    Am fost primul acum un an care a condamnat gestul lui Voicu de atunci insa daca stau sa ma gandesc mai bine il pot intelege pe undeva si poate nu era rau daca cei ce s-au interpus intre jucator si „Cosmin”, intarziau putin.

    Mi-e sila de toata carcoteala asta a unora dintre voi pentru ca nu putetia aprecia nimic si nu aveti respect pentru nimic. Cred ca aveti o existenta tare nefericita daca va revarsati astfel frustrarile pe cine va pica in cale. Stati dracului acasa, UTA n-are nevoie de voi si de parerile voastre pline de venin.

    Este ultima data cand mai postez aici. Ramaneti voi cunoscatorilor.

    Numai bine tuturor si HAIDE UTA!

    0
    0
    1. Nu-mi vine sa cred citind „ragaiala intelectuala” de comentariu, dar tu chiar sustii un derbedeu, vagabond si un sportiv mediocru precum respectivul Voicu cand a sarit efectiv din teren la un spectator din public (indiferent de comportamentul acelui om), care mai mult de atat, era si doctor. Nu prea putem compara calitatea umana si valoare dintre un fotbalist si un doctor/profesor/avocat. Prea ii ridicati in slavi pe niste mediocri, dar na, ce e drept, traim in tara unde mentalitatea asta e leitmotiv. Iesiti in strazi pt echipe de fotbal, dar pt spitale nu.

      0
      0
    2. Am scapat de Dascalu cu ineptiile lui si acum tu in loc sa coalizezi lumea incepi sa improsti cu cuvinte grele.Kidule am pretenti la tine,chiar daca te deranjeaza anumite comentarii,te rog incearca sa te ponderezi .Eu am avut si inca am o impresie buna despre tine,dar daca vei continua asa….nu e ok.Lasa pe fiecare sa isi expuna parerile ,ideile.Si eu am fost luat in „primire”de uni si de alti dar cand am vazut ca nu se poate am evitat sa mai polemizez cu ei.Ptr cine iubeste echipa sti vorba aceia:cu UTA pana la moarte! O zi faina iti doresc si sa auzim numai de bine !

      0
      0
  3. Felicitari la toti jucatorii si stafului tehnic.E bine ca am castigat cele 3 puncte,pacat de cartonasul rosu de la final.Sper ca aportul celor nou veniti sa se faca si mai mult simtit in urmatoarele jocuri.Etapa viitoare ne asteapta un meci mult mai greu decat cel de astazi!

    0
    0
  4. Felicitari echipei UTA ARAD , mà asteptam sa castigàm asa cum am scris sàptàmina trecutà, dar ceva mai clar un 3-0 sau chiar 4-0 !Dar e bine si asa , poate echipa inca nu este asa concentratà, tind sà cred cà UTA nu va avea adversar pt. promovare sezonul acesta , dupà parerea mea din etapa 5-6 uta va fi pe primul loc ! HAI UTA ARAD -HAI ARADUL . Pt miticul Petre :stai departe de echipà si de ARAD , tu nu esti aradean esti un mitic , nu vei putea sa intelegi niciodata spiritul UTA ARAD , si sa-l tràiesti ! dupà comentariile tale se vede ca respiri aer der mitic ….

    0
    0
  5. pt. Kidu- fiecare are libertatea sa scrie ce doreste si ce gindeste , exista moderatori care se ocupà de astfel de mesaje(spun eu) , acum sà nu mai intru eu pe site sau sà scriu cà scìrnàvia asta micà de mitic nu are nimic in cap ? Ramai pe site si spune-ti pàrerea ca te citesc cu plàcere de multe ori , sà fi sànàtos !

    0
    0
    1. „” intelectualule”” Kidu spunea de Cosmin nu de mine,dar tu ramai un frustrat de viata,dupa ce ai lins si pupat pe gio si martigan,acum ai devenit mare UTIST :)) bai papagal de 2 bani care te dai dupa cum bate vantul mai slabeste-ma cu prostiile tale.Nu cred pe site trebuie sa ne jignim sau insulta asa cum fac cei de la dinamo sau steaua,am pretenti ca tot ne laudam ca BANATUL E FRUNCEA ! Daca continuam asa e grav.In loc sa fim uniti ne mancam intre noi.Te rog ,numai te lua de viata mea ca nu are rost sa pierzi timpul aiurea tastand ,eu oricum nu te recunosc ca UTIST ,tu esti martiganist :))

      0
      0
  6. Domnilor sustineti UTA si nu va mai tot intepati unii pe altii.Chiar nu se poate sa ne sustinem echipa fara a fi tot timpul negativisti si a ne defaima unii pe altii?FORTZA UTA ARAD BRAVO PENTRU VICTORIE

    0
    0
  7. Clarificari,la referirile la persoana mea : 1. Kidu, cind vrea intelege fotbalul, insa verbul sau, in ciuda unei pregatiri certe , ramane ,din pacate, in limbaj de jargon. Chiar o sa-mi lipseasca..! 2 @lucian ; „… Voicu, cand a sarit efectiv din teren la un spectator din public (indiferent de comportamentul acelui om)” -toti cei de linga mine, aceiasi si anul acesta pot marturisi ca nu am avut nici un comportament negativ, doar am privit, nu am tras vreo injuratura, cum se zice, nici macar la general, nici de fel, nu am rostit vreun nume, atunci. Actiunea era „premeditata” la o sueta a jucatorilor, cu o parte din staf, intr-un anume loc, il stiu, ca raspuns pentru postarile mele critice, pe acest site, deranjante, pentru unii, Voicu a picat nevinovat, in postarile mele il ceream, ca fundas, Nagy incepuse campionatul cu Popa , fundas dreapta. Mi-au spus-o asta chiar persoane prezente la acea intalnire,ulterior, ca sa se scuze 3.Nu stiu ce din postarea prima, la aceasta stire, l-a deranjat pe Kidu, probabil aceiasi ura vizavi de unii, care spun ce gandesc si cind e bine si cind e rau, partea asta ultima nu ar fi permisa , in opinia lui si a altora. Vad ca se dezgroapa morti. 4. UTA ramane UTA, eu o iubesc neconditionat, de cind ma stiu, de mai bine de o jumatate de secol, dar aplic o metoda veche , care spune : „sa-ti saruti copilul noaptea, cind doarme”. Incepe sa-mi fie sila de unele lucruri din jurul echipei, cu persoane care in fata iti zambesc si in spate te injura. Cit despre suporteri ei au dreptul la orice, chiar si Kidu. Sa lasam insa supararile, etapa viitoare pune in joc tot 3 puncte, care, jucand , la Arad ( cu Braila,parca), le dorim pentru noi, Nu stiu insa, daca voi mai merge, curand, la meciuri, la teren acasa , des avem emotii mari, si citeodata ma gandesc si la inima mea, prea incercata in rau, cu emotiile astea. Emotiile mari raman pentru cei mai tineri. Noroc cu televizarile, bineinteles, ca de cind ma stiu am abonament, totusi.

    0
    0
  8. La Nord de Mures,Aradul nu face parte din Banat(dar nici Crisana,este ceva special)dar din pacate UTA joaca acum in Banat,pina cind?vom vedea!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button