SOIMII PÎNCOTA

Farcaș: „Suntem luați de proști, doar posibilitatea de a mai lua restanțele ne mai motivează să ne prezentăm la meciuri”





La 21 de ani, Cosmin Farcaș este cel mai liderul de vârstă al echipei pîncotane ce are un golaveraj umilitor 0-23 după primele două runde de Liga a 2-a. Inclusiv mijlocașul de bandă recunoaște că el și colegii săi sunt „carne de tun” și chiar: „E o prostie toată această situație, iar noi, jucătorii, suntem luați de proști. Dar, probabil, cel puțin eu nu mai intru pe teren de săptămâna viitoare dacă nu voi fi plătit. Doar banii, mai precis posibilitatea de a ne lua restanțele, ne mai motivează să ne prezentăm la meciuri. Dar, după cum vedeți, fără antrenor, pregătire și câțiva jucători cu experiență nu avem nicio șansă împotriva nimănui. Vă spun sincer că având trei patru jucători cu știința jocului, altfel s-ar fi pus problema și în acest meci. Măcar dacă îi aveam pe Dragalina sau Issa la mijlocul terenului, ca să vorbesc doar despre doi dintre foștii mei colegi. Echipa din Sfântu Gheorghe era de bătut, dar numai cu copii e greu”, spune Farcaș.

Pe de altă parte, ca și celelalte persoane din anturajul echipei, fotbalistul crescut de Sandu Gaica la UTA și trecut și pe Universitatea Craiova a aflat de posibilitatea sosirii la Pîncota a câtorva jucători străini, brazilieni, nigerieni, dar și alte naționalități. „Așa, din informațiile ce ajung și pe la noi, am înțeles că va fi bine la Pîncota, dar, personal, nu cred până nu văd. Am auzit și eu că vin jucători din alte țări, dar și din Liga a 4-a, trei-partru, dar ceva concret nu știm”, a adăugat Farcaș.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button