UTA Arad

Eroul Man la cuvânt: „M-am mirat și eu că am dat goluri doar cu capul! Important e să câștige echipa“


UTA a trecut la scor de neprezentare de Dacia Unirea Brăila reușind să facă un meci perfect. Eroul grupării arădene a fost puștiul Dennis Man, care a realizat un hattrick, confirmând forma excepțională în care se află în acest început de sezon. Atacantul de 17 ani a ajuns, astfel, la cinci reușite în doar trei partide și se anunță unul dintre jucătorii cei mai importanți ai UTA-ei în acest sezon.

„E prima dată de când sunt la seniori când reușesc să înscriu trei goluri cu capul, chiar și eu m-am mirat de acest lucru. Aș vrea să fie așa mereu, să marchez de acum înainte doar cu capul, important e să intre în plasă. Nu a fost să fie să dau și golul patru, dar eu sunt bucuros chiar dacă dua doar trei pase de gol într-un meci și nu marchez eu. Doar să câștige echipa“, a declarat Man.

Acesta a primit astăzi două pase de gol de la Burlă și una de la Strătilă, toate cele trei centrări fiind perfecte și transformate în reușite de puștiul arădean: „Atât Strătilă, cât și Burlă, m-au ajutat mult aici la UTA, mi-au dat multe pase bune, sunt jucători foarte buni și îi respect. Pentru mine e important să îmi ajut echipa atunci când antrenorii apelează la mine și să obținem cât mai multe puncte. Pe o căldura ca cea de astăzi e greu să joci, mai ales că am întâlnit și o echipă bună, una dintre cele mai bune din acest sezon, însă am reușit să punctăm și să ne facem jocul ușor. Sper să câștigăm meci de meci, să adunăm puncte și să ne menținem locul acolo sus unde ne e locul“, a încheiat Dennis Man.

man6

La finalul partidei, valorosul atacant a primit mingea cu care s-a jucat ca și cadou pentru hattrick-ul reușit, iar toți colegii și staff-ul tehnic și adminstrativ s-au semnat pe balon ca semn de recunoștiință pentru prestația utistului.








Articole de la JOHNNYBET



4 comentarii

    1. In mod normal, in 2-3 etape Piros nu mai rezista, iar rezultatele se vor anula. Ce face el acuma este „prostitutie in fotbal”

      0
      0
  1. Felicitari Denis Man, ai dat 3 goluri, din 5 lovituri cu capul, din preajma liniei de 6 m.Ai usurat soarta partidei. Incearca sa ramai „cu picioarele pe pamant”si in curand soarta iti va surade. Azi, ai fot incantator !!

    0
    0
  2. Felicitari Dennis the Man.
    Nu numai el a jucat bine, toata echipa. Parca am inceput sa punem mingea jos de cand e Gligor in aparare, sigur pe el,Andor combinativ si chiar David cu tupeu si viteza pe banda.
    Doamne da sa o tinem tot asa. Chiar nu am avut emotii, nici la 1 , nici la 2 si (ar fi fost culmea) nici la 3-0.
    Felicitari tuturor!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button