Chiar și fără antrenorul Dinu Maghici, plecat cu echipa de copii la Brașov, Frontiera Curtici s-a descurcat de minune în fața Socodorului și e liderul campionatului la golaveraj.
Meciul nu a fost tocmai simpul pentru „grăniceri”, care au dat peste o formație nou promovată arțăgoasă, ce s-a bătut pentru fiecare balon și care le-a și scos gazdelor un om din joc. La 0-0, în minutul 64, Rotar a fost eliminat, dar asta nu a împiedicat „avalanșa” din final. În minutul 73, Parlapan a deschis balul cu o realizare frumoasă, mingea atingând și bara înainte de a intra în plasă, după care Morariu (79), Avrămuțiu (87) și Nedea (88) au completat showul. Fostul uist, Remus Avrămuțiu (foto), chiar a reușit golul debutului de sezon, cu un șut de la aproximativ 30 de metri ce s-a dus în vinclul porții adverse.
În lipsa lui Maghici, Pleșca și Avrămuțiu s-au ocupat înainte și în timpul partidei de echipă, cei doi având și atribuții de „secunzi” din acest sezon. Pe bancă s-a mai aflat și președintele clubului. „Socodorul a dat o replică bună, ne-au pus probleme, dar finalul ne-a aparținut. Am marcat patru goluri frumoase, iar dacă meciul mai dura 10-15 minute, scorul putea fi și mai mare. Efortul băieților e de apreciat, cu atât mai mult cu cât am marcat toate golurile în inferioritate numerică. Ne bucură faptul că am obținut două succese clare în primele etape cu o echipă întinerită, cu o medie de vârstă de 22-23 de ani, însă campionatul de abia acum începe pentru noi. Jucăm cu Pecica, Lipova și Sântana, sunt adevărate examene”, a spus Ghiță Tăuceanu.
Formații:
Curtici: Iacob – Gavriș, Rotar, A. Don, Morariu – Parlapan, Avrămuțiu, Hanc (Crișan), Varga (Săcui) – Pleșca, Hadăr (Nedea).
Socodor: Virzob – Buia (Bibarț), Zekany, Gherheș, Noaică (S. Mako) – Șulea (Mariș), Pîslariu (Mariș), Bragea, Maier – Licker, Ardelean.
Arbitri din Ungaria. Observatori AJF: Răzvan Cadar, Ovidiu Coman