SOIMII PÎNCOTA

Pîncota, la ora rezolvării actelor pentru „stranieri”: Antrenorul Pasculi e așteptat pe finalul săptămânii





Cea de-a patra înfrângere „fluviu” a sezonului l-a convins pe Angelo Massone, noul patron al Șoimilor Pîncota, că nu mai e timp de pierdut dacă dorește ca echipa să nu fie victimă sigură în fața oricărui adversar. Asta se traduce prin întărirea rapidă a lotului, iar „oficialii” Dorin Micșa, Mugurel Ilisei și Liviu Ilea lucrează la acest aspect.

Cei trei sunt preocupați în aceste zile de rezolvarea actelor pentru jucătorii străini, în special egipteanul și francezul (ambii foto) care au luat loc în tribunele arenei din Șiria sâmbătă dimineață, la partida cu Olimpia Satu Mare. „Contractele lor au ajuns la impresar, acesta le va studia și-și va da sau nu acordul. De asemenea, avem în vederi un senegalez, care anul trecut a evoluat la Cupa Africii”, ne-a mărturisit Dorin Micșa, directorul sportiv al „alb-negrilor”. Timișoreanul mai se ocupă îndeaproape și de formalitățile pentru aducerea antrenorului argentinian, Pedro Pablo Pasculi, la Arad. „Ne-a trimis o copie după pașaportul său, îi pregătim contractul, sperăm să-l avem lângă noi undeva pe finalul săptămânii”, a mai spus Micșa despre fostul campion mondial cu naționala Argentinei.

Cât despre fotbaliștii români, se pare că până la ora jocului de la Brăila, de sâmbătă dimineață, va fi rezolvat și Stoichițoiu, dar conducerea clubului ar vrea să-l aducă înapoi și pe Ionuț Ianc, de la Crișul Chișineu Criș.

Azi, pîncotanii au făcut un antrenament sută la sută fizic pe pista de atletism a stadionului Gloria, mâine intenționează să se pregătească la Arena Ionuț Popa, miercuri, pe „Șega”, iar joi vor merge la Șiria.

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button