Gloria LT Cermei

Livetext: Galda – Cermei 0-1, final





La ora 17, la Galda, în județul Alba, a început cel de-al doilea meci în campionat pentru Gloria Lunca Teuz Cermei.

Formații oficiale:

Galda: Ștef – Olar, Haiduc, Cioplantă, Boancă – Frențiu, Boloș – Vonya, Bodea, Cernea – Mureșan.

Cermei: Fl. Rusu – Petrache, Calvin, Cotoc, Suslak – Coșa, Varga, Nistor, Aldan – Diarra – D. Bulza

Arbitri: Iuliana Demetrescu (Râmnicu Vâlcea – Vâlcea) – Claudiu Doarvas (Mintia – Hunedoara), Cristian Cosmescu (Pitești – Argeș)

Observatori: Vasile Bordaș (Târgu Mureș – Mureș), Călin Orbonaș (Ilia – Hunedoara)

A început partida de la Cermei. În mintul 4, Mureșan a avut un voleu din careu, dar Fl. Rusu a fost pe fază și a reținut.

Startul de meci aparține clar celor din Galda, dar Rusu și Cotoc s-au opus pe rând deschiderii scorului.

Cermeiul a replicat în minutul 15. Suslak a centrat de pe stânga, Diarra a trimis cu capul puțin pe lângă poartă.

În minutul 22, gazdele au avut o mare ocazie de 1-0. După o lovitură liberă, Cernea trimite din apropiere cu capul, dar Rusu parează excelent.

Cermeiul a avut două situații bune, dar Diarra și Coșa au finalizat cu șuturi peste poartă.

În minutul 42,  Varga a centrat din lovitură liberă, Nistor a trimis cu capul spre Bulza, dar mingea s-a dus pe lângă colțul lung

E 0-0 la Galda, cu ocazii de ambele părți.

Jocul s-a reluat la Galda fără schimbări în cele două echipe

Din minutul 47, Cermeiul conduce cu 1-0! Juniorul Aldan a centrat excelent de pe stânga pentru un alt junior, Coșa, care a marcat cu capul de pe colțul lung

Cermeiul a trecut pe lângă golul de o-2. Nistor a primit o pasă în fața porții, dar a finalizat puțin pe lângă poartă.

Rusu respinge din nou provindețial în fața lui Vonya, scăpat singur în careu, din lateral

Am intrat în ultimele 10 minute la Galda și Cermeiul conduce în continuare. Aldan a fost blocat în ultimul moment de Olar, în timp ce Rusu a mai fost odată providențial în fața lui Mureșan. La Cermei, Gurban și Vereș i-au înlcuit pe Bulza și Diarra.

Deși gazdele au dominat finalul de meci, apărarea Cermeiului, condusă magistral de Rusu, a rezistat și are maxim de puncte după două etape.

Gazdeler au făcut patru înlocuiri, după cum urmează: Ștef – Iancău, Olar – Baghiu, Frențiu – Cîmpan, respectiv Cernea – Goronea

Un comentariu

  1. Bravo Cermei pentru victoria de la Galda, unde am vazut doar prima repriza.Trecand prin A-Iulia Cetate am vazut finalul meciului Ighiu-Ripensia 1-4.Hai UTA,,CA NE-AI OMORAT la Brasov !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button