Fotbal judetean

Foc încrucișat în Liga a 4-a! Pavel și Popa își întâlnesc foștii antrenori în derby-ul rundei





După Curtici – Lipova, Liga a 4-a propune un alt derby de clasament în runda cu numărul cinci. Alte două formații cu maxim de puncte se află față în față, aducând în luptă mulți foști colegi și pe cei doi antrenori care revăd multe fețe cunoscute cu această ocazie.

Victoria Felnac ajunge în postură de lider la Chișineu Criș. Are cel mai bun golaveraj din plutonul fruntaș, nu a încasat gol și pare capabilă să se bată de la egal la egal cu toate formațiile din campionat. Unul dintre cei mai în formă fotbaliști ai felnăcanilor este unul dintre foști. Radu Popa s-a despărțit de Criș în vara anului trecut după niște neînțelegeri cu Mihai Roșca, revenit și el pe banca „alb-albaștrilor”. „Chiar dacă la plecare a fost un mic incident cu domnul Roșca, îl consider un om și un antrenor bun, de la care am avut ce învăța. A fost un simplu accident atunci, cred și sper că am trecut ambii peste el, iar mâine să ne strângem mâinile. Vom avea parte de un meci foarte greu la Criș, iar la lotul și condițiile pe care le au, plus statutul de gazde, consider că sunt favoriți. Noi rămânem o formație muncitoare, disciplinată tactic, care va încerca să se bată pentru fiecare minge pentru un rezultat pozitiv. Oricum, e doar începutul campionatului, așa că îndiferent de scor nu e decis absolut nimic”, a spus atacantul „alb-roșiilor” pe care Cuedan îl folosește în bandă în linia de trei ce sprijină vârful. Fundașul Gabor e încert în tabăra Victoriei. Din tabăra Felnacului, Mihai Roșca a mai lucrat cu Pașcalău și Băd.

Unul dintre fotbaliștii obișnuiți cu aerul ligilor doi și trei care a acceptat să coboare, deocamdată, îl cunoaște cel mai bine pe Dan Cuedan. Alin Pavel a lucrat cu antrenorul Felnacului timp de cinci sezoane, la Nădlac, UTA II și Pîncota, dar i-a avut colegi și pe Dubeștean și Pașcalău în Podgorie. „Cu siguranță, punctul forte al Felnacului e antrenorul. Dan Cuedan pregătește în detaliu orice meci, nu lasă nimic la voia întâmplării, mai ales că ne cunoaște pe majoritatea dintre noi. Imediat după vine portarul Pașcalău, care nu a luat încă gol în acest campionat și, pe lângă valoare, are de partea sa și experiența. Suntem convinși că-și vor vinde foarte scump pielea, dar avem și noi argumentele noastre pentru o victorie. Va trebui, însă, să muncim din primul până în ultimul minut pentru cele trei puncte, orice moment de relexare ne-ar putea costa”, spune „închizătorul”, care la Chișineu Criș e folosit în centrul defensivei. „Am mai jucat acolo în trecut, chiar la Pîncota spre finalul play-outului după accidentarea lui Pascariu. La Criș mi-este și mai ușor, căci îl am lângă mine pe prietenul meu, Remus Lung”, a adăugat fotbalistul de 30 de ani. Selejan e singurul absent în trupa lui „Ole” Roșca pentru derby-ul rundei de mâine, de la ora 17.

Formații probabile:

Crișul: Mucha – Borșa, A. Pavel, Lung, Jude – Ciornei,  Turcuș, L. Todea, Jichici – A. Mihai, Modan.

Felnac: Pașcalău – Isac, Dubeștean, Moisă, Istin – Gîdea, Vidac – Borteș, Butura, R. Popa – Băd.

Cum Comisia Centrală de Arbitri va afișa doar în această seară delegările rundei, pe surse am aflat că partida va fi fluierată de Alex Gornic – Cristian Cășuț și Sergiu Cârmaci, supervizați de Răzvan Cadar, președintele Comisiei Județene de Arbitri Arad.

2 comentarii

  1. Bv sportarad
    erati mai castigati daca nu scriati stirea cu cine va fi arbitrul ,sursele voastre au dato in bara

    0
    0
    1. Dacă ma pun sa ți explic ca delegările la liga 3 a s au primit azi, iar gornic are meci mâine la ora 17 la dorolt cu Zalău și trebuia schimbat ca nu poate fi în doua locuri în același timp ai înțelege? Asistenții au fost confirmați și observatorul de arbitri la fel. Alte nelămuriri?

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button