UTA Arad

David: „Cea mai frumoasă victorie de când sunt eu la UTA”


La Sînmartin, „Bătrâna Doamnă” a obținut cel de-al cincile succes stagional, dar cel puțin pentru Alexandru David acesta a fost ceva mai special. Fundașul dreapta brașovean venit în preziua primei runde la UTA a avut, poate, cea mai solidă prestație în „alb-roșu”, dar are și alte motive să afirme că: „Din punctul meu de vedere, a fost cea mai frumoasă victorie de când sunt eu la echipă. Am muncit toți enorm pentru cele trei puncte, ne-am sacrificat, mai ales că a fost foarte mult de alergat azi. Am întâlnit o echipă bună, ce ne-a surprins puțin în prima repriză prin jocul ei de pase, dar după pauză am fost și noi alții, ne-am revenit și cred că am meritat victoria”. 

David a fost coautor la golul de trei puncte cu acea repunere lungă de la margine, prelugită cu capul de Andor pentru dreptul lui Petre. „Sincer m-am antrenat mult pentru aceste auturi atât la UTA, cât și la alte echipe. Ca fundaș lateral e important să ai această abilitate, care, iată, poate ajuta la câștigarea unor meciuri. Să nu uităm că și la Brașov am marcat după o astfel de fază, o echipă cu pretenții nu poate lăsa nimic la voia întâmplării”, a adăugat utistul.

Echipa fanion a Aradului a ajuns, cel puțin până mâine, din nou pe podiumul ligii secunde. „Ne apropiem din nou de locurile promovabile, unde cred că tindem cu toții. Cel puțin eu, am venit la UTA pentru a promova, alt obiectiv nu văd și nu cred că poate exista”, a adăugat fotsbalistul de 25 de ani.

Inițial, transferul lui David s-a făcut pentru a acoperi absența lui Norbert Polgar pe banda dreaptă. Arădeanul e din nou sănătos, a bifat câteva minute cu Pîncota, dar pe jucătorul de sub Tâmpa acest lucru îl motivează și mai mult. „E foarte bine pentru mine să am un concurent pe post precum Norbi. Mă face să mă antrenez și mai bine și să demonstrez că merit să joc. Sunt sigur că domnul antrenor va aleage mereu fotbalistul mai în formă în ziua meciului, deși, din câte am văzut cu Pîncota, putem juca și împreună dacă e nevoie de noi”, mai crede brașoveanul.

Adi Petre a ajuns la 8 goluri în tot atâtea etape, dar Alexandru David nu e neapărat surprins de eficacitatea atacantului de 18 ani. „E consecința firească a ceea face la antrenamente, la modul cum se implică și dă totul pe teren. În plus are și calități excelente de vârf. E înalt, puternic, simte poarta foarte bine,   are execuții bune chiar și de la distanță”, a încheiat David.

FOTO: Ciprian Petcuț








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. David este o buna achizitie, tranfer bun, venit insa accidental, prin lipsa indelungata a lui Polgar. Sincer sa fiu imi pare mai bun, mai util, ca Norbert, in plus e si mai tanar, nu mi-ar place sa-l vad trecut pe banca,odata cu refacerea li Polgar. La UTA se mai practica unele favoritisme. Mi-ar place de la el sa-l vad mai avansat ,colaborand mai mult cu Stratila, in atac. Sa-i uram mult succes !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button