SOIMII PÎNCOTA

„Pîncotanul” Sarr s-a convins: „Mai avem nevoie de jucători pentru a marca goluri și a evolua mai bine”





Senegalezul Birahim Sarr este unul dintre străinii la care a apelat deocamdată Șoimii Pîncota. Pentru al doilea meci consecutiv, fotbalistul de culoare a jucat pe banda stângă a defensivei și nu a făcut-o rău. Totuși, echipa sa a pierdut din nou și nu se întrevăd schimbări majore.Trebuie să începem să marcăm și noi și să evoluăm mai bine, dar nu  avem destui jucători pentru asta. Nu avem decât să așteptăm să mai vină și alți fotbaliști, altfel nu văd cum vom ieși din situația asta. Pentru prima oară, o echipă la care activez arată atât de rău și are rezultate atât de slabe. De altfel, eu nici nu le spun cunoștințelor și prietenilor mei că nu avem puncte în clasament și un golaveraj de 1-65. Aștept o primă victorie să le spun mai mult despre echipa la care joc”, a spus fundașul „alb-negrilor”, care se descurcă la fel de bine și în centrul defensive.

Sarr și-a terminat junioratul în Spania, dar ultima oară a evoluat în Cipru, tot la o formație de ligă secundă, N&S Erimis. „Nivelul mi se pare cam la fel, sunt destule echipe bune și aici. Sunt pentru prima oară în România, am venit să ajut echipa aceasta, dar și pe mine însumi, căci vreau să progresez și să joc la echipe mai bune. Despre meciul de azi nu sunt prea multe de spus, ci doar că am apreciat galeria echipei adverse. Au venit în număr mare aici să-și susțină echipa, am avea nevoie de suporteri, dar ei nu există…”, a adăugat senegalezul cu pașaport spaniol.

FOTO:  Emanuel Titus Iliesi (druckeria.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button