Liga a 2-a

Suporterii lui Poli au aruncat „mănușa” cu scandări anti-UTA. Bilia: „De copil aștept să joc acest derby”





Au trecut opt etape și vor mai trece încă atâtea până ce reflectoarele vor fi puse pe derby-ul Vestului. UTA – Poli se joacă pe 12 noiembrie la Arad, iar fanii „alb-violeților” au făcut o scurtă repetiție azi, la Șiria. Aproximativ 150 de suporteri ai timișorenilor au format galeria de pe arena „Otto Greffner”, care până la un punct și-a încurajat sportiv favoriții.

bilia

Spre finalul partidei cu Șoimii Pîncota, dar și după ultimul fluier, poliștii au scandat împotriva „Bătrânei Doamne”. Cu acest ultim prilej, fanii au primit ajutor de la nivelul gazonului de la Dănuț Bilia, care a împrumutat o portavoce din galerie. Mijlocașul de 31 de ani și-a petrecut marea parte a carierei sale fotbalistice în județul nostru, la UTA,  West Petrom Pecica, Tricotaje Ineu, ACU, Gloria și, din nou, CS Ineu, iar de anul trecut a ajuns „acasă”. „Toată lumea știe că sunt timișorean, polist, e ceva normal să mă mai manifest câteodată. De abia aștept să joc acest derby-ul cu UTA în culorile lui Poli, de când sunt copil îl aștept. Știu că și arădenii, utiștii țin mult la un rezultat bun în acest meci, sper doar să fie un derby frumos. Dar, mai e până atunci, noi trebuie să mai facem puncte, căci încă suntem destul de jos în clasament”, a spus Bilia la final.

„Eu, ca antrenor, nici nu aud întotdeauna ce se strigă din tribună. Suporterii noștri ne încurajează mereu, vin peste tot cu noi, dar au și ei meciurile lor pe care sper să le câștige. Iar noi ne dorim să-i bucurăm și în teren pentru ceea ce fac pentru această echipă”, a comentat Sorin Brîndescu, antrenorul lui ASU, episodul scandărilor anti-UTA.

10 comentarii

  1. Cu asta ramaneti, niste scandari la Siria. Maturam cu voi pe jos in 12 noiembrie. Data aia va ramane in calendarul vostru drept cea mai urata infrangere din istoria scurta a micutului vostru club. Sper la un 8-0 cum v-o dat si steaua in vremurile cand cica si existati in fotbal :)). Hai FORZA UTA, FORZA ARAD, si un sincer buie manat!

    0
    0
  2. La galerii sunt 10 clase peste noi timisorenii, atat numeric cat si ca repertoriu..drept dovada ultimele deplasari la distante relativ egale, aradenii 17 insi la oradea, timisorenii 300 si 150 cum scrie in articol..timisorenii au cantat tot meciul, aradenii nici nu s-au auzit la tv..la echipe insa uta e mult mai buna, daca joaca cu ambitie ca si in meciul cu calarasi la baraj, va fi minim 4 goluri diferenta! Referitor la bilia, care a mancat multa pita din arad, nu ma asteptam sa dea chiar el tonul la ,,a-ti avut si veti avea mereu complexe de tarani”…poate fara ,,taranii” din arad acum nici nu mai jucai fotbal!!

    0
    0
    1. La ei merg in deplasare si oamenii care stau la tribuna nu doar membrii din peluza, la noi vin doar cand e performanta….asta e mentalitate

      0
      0
  3. Rivalitatea-i frumoasă, UTA fără Poli, sau invers, nu există. Cel mai frumos derby pe care l-am prins a fost Poli-UTA din 2003, scor 3-4. După, blocată șoseaua la Vinga, localurile de acolo au rămas fără bere in stoc intr-un timp record.Abia aștept etapa a 16-a, să le umplem sacul timișorenilor.Hai UTA!

    0
    0
  4. lasati-i sa se bucure ,au batut si ei Pancota! Sper ca mai bat si ei pe cineva pana la meciul direct ptr.ca ar fi in folosul UT-ei! Nu prea au fata de liga 2 iar acel derby va fi un meci disproportionat valoric! HAIDE UTA,CAMPIOANA PROVINCIEI!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button