UTA Arad

„Bătrâna Doamnă” nu s-a hazardat cu jucători din Bundesliga și La Liga, dar a și redirecționat fonduri pentru „satelit”: „Politica clubului e de bun simț”





Nu odată în debutul acestui sezon, ultima oară chiar marți după eliminarea din Cupa României în detrimientul Becicherecului, Roland Nagy s-a plâns de lotul subțire valoric și numeric. Probabil, tehnicianul a crezut că pierzând patru jucători cu pretenții de titulari, precum Botiș, Hlistei, Man și Rus, plus alte două rezerve, Anca Trip și Roman va primi alții în schimb. Sau măcar doi-trei, între care neapărat un fundaș central, așa cum a cerut chiar din luna iulie. A venit doar Andor, în timp ce David a fost solicitat ca variantă la Polgar, fotbalist care era scos din circuit din pricina unei accidentări.

În luna iulie, antrenorul utist chiar a înaintat conducerii o listă cu fotbaliști pe care îi cunoștea destul de bine și pe care sportarad.ro a dezvăluit-o la momentul respectiv. Dar, dintre fundașii Mihai Popescu, Dumitru Munteanu, Gabriel Siminic, Claudiu Pascariu, Radu Dubeștean și Florin Ilie, mijlocașul Alin Ignea  și „aripa” Laurențiu Buș nu a sosit niciunul. Motivele sunt diverse, dar cele mai multe legate de condițiile de salarizare. Sigur, vorbim despre fotbaliști cu pretenții, destul de scumpi pentru media de salarii de la UTA, însă la un simplu calcul este clar că bugetul de salarii de la prima echipă este mai mic decât în stagiunea precedentă. Unde s-a dus diferența? Ne lămurește Codru Grădinariu, directorul general al grupării fanion a Aradului: „Poate se omite faptul că UTA e altfel structurată în acest an, cu echipe la aproape toate nivelurile. Am gândit că, formând o echipă de Liga a III-a, cu tineri de perspectivă, vom putea lua de acolo ceva. Și acei jucători au salarii, sunt cheltuieli și acolo. Admit faptul că ar mai fi nevoie de doi-trei jucători de valoare, însă trebuie să spunem că nu am adus jucători deoarece politica clubului, de a promova jucători tineri, este una de bun simţ. Aşa credem noi că trebuie procedat”.

Pe de altă parte, Grădinariu a ținut să precizeze că – totuși – pe masa antrenorilor a ajuns ulterior și o listă de achiziții, din rândul fotbaliștilor liberi de contract, care pot fi legitimați și în afara perioadei de transferuri. „Am avut fişele unor jucători care au evoluat în campionate precum Bundesliga sau La Liga. Nu i-am adus pentru că noi gândim altfel, plus că nu au evoluat în ultima perioadă. Antrenorii pot confirma asta. Nu ştiam nici faptul că C. Rus şi Man vor părăsi echipa”, a adăugat „oficialul” utist, care omite faptul că Ciprian Rus a plecat de la UTA pe 9 august, iar perioada de transferuri în România s-a încheiat pe 5 septembrie. Deci, timp berechet să se caute o variantă de înlocuire măcar a actualului atacant al celor de la ASA Târgu Mureș, care marcase nu mai puțin de zece goluri în stagiunea trecută.

La rândul său, Roland Nagy a confirmat cele spuse de Grădinariu, dar a pomenit și despre prima sa listă de achiziții, făcută, în cele din urmă, degeaba. „Au fost mai multe nume, în general jucători străini, dar nu ne-am hazardat, deoarece nu ştiam ce pot. E riscant să iei jucători de pe YouTube sau DVD-uri. Aveau ceva în spate, un CV, dar nu jucau de ceva vreme. A mai fost o listă la începutul campionatului, din care nu a venit nimeni”, a menționat antrenorul principal al „alb-roșiilor”.

Concluzionând, la întrebările frecvente ale suporterilor arădeni referitoare la campania de achiziții săracă a clubului UTA, răspunsul e simplu. Salariile lui Botiș, Hlistei, Rus, Man, Anca Trip sau Roman au fost reinvestite în Barna, David și Andor, plus câțiva fotbaliști care, din câte se pare, își vor face veacul mult și bine la „satelitul” din Liga a 2-a. Sau cel puțin asta e impresia după primele meciuri de campionat în eșalonul trei și cele arătate de o parte dintre ei în partida de Cupă cu Nuova Mama Mia Becicherecul Mic.

P.S. Iar pentru că ne-am permis să tragem concluzii, ceea ce, din câte se pare e interzis în România post-revoluționară, cineva din conducerea clubului UTA s-a gândit la noi exact la ora 23,00 și a pus mâna pe telefon. Am răspuns din politețe, dar numai politețe nu am primit în schimb. Ci, câteva adjective ce nu-i fac cinste persoanei respective (sau poate îi fac și nu l-am cunoscut noi îndeajuns?), dar clubului UTA sigur nu… 

8 comentarii

  1. Apăi daca unu’ ce a jucat in La Liga sau in Bundesliga chiar si 3 minute o singura dată (oricum nu cred ca-i adevarat) nu este adus pt. ca se considera ca sunt mai buni „eroii” din cupă, inseamna ca cineva ii lovit la căpățână rău. Ori eu pt. gândirea mea ori altcineva. Da repet, cineva îi bătut rău in cap.

    0
    0
  2. Cu jucatorii de pe lista aia…azi UTA ar fi fost altundeva. Ii dau dreptate lui darthept. Cineva e batut rau in cap. Nici o data nu o sa faci performanta doar cu tineri!!

    0
    0
  3. Nu fiti naivi. A mai luat si oierul jucator de Bundelsiga care era terminat. Asa jucatori care nu au mai jucat de ceva vreme gasesti peste tot. Sunt destui romani care se pot luat dar cum nu e perioada de trasferuri mai greu.

    0
    0
  4. tin neaparat sa-l contrazic pe darthept si pe Caterinca. domnilor? nu aveti dreptate si gresiti amarnic.. la UTA nu doar cineva este batut rau in cap.. sunt mai multi si sunt batuti rau de tot in cap.. daca asta e politica clubului sunt si eu batut in cap ca ma agit degeaba pentru echipa..pe zi ce trece ma simt distantat fata de tot ce inseamna acest club, proiecte si tot tacamul.. cand am pornit in liga4 nu ma asteptam sa se ajunga la magariile astea.. am pornit din liga 4 sa fie clubul curat si iubit de toata lumea si nu sa fie rampa de lansare al tinerilor de la atletico. uta mea nu este asta.. poate o sa se schimbe lucrurile insa pana atunci eu incepand de azi zic pas si nu mai sustin echipa. am abonament dar renunt la el. e bataie de joc tot ce inseamna asa zisele proiecte.. sa sustin o echipa la care politica principala e promovarea tinerilor altui club nu o sa fac!!! o zi buna sa aveti.

    0
    0
  5. Extraordinar,trebuiau sa ia neaparat jucatori straini de parca in romanica noastra nu existau atatia jucatori buni si chiar din jud. Arad de la cluburi ca Sebis, Pancotainainte sa se destrame etc. Nu sa vrut de catre conducere pt. a se merge total spre juniori, juniori care au venit din alta parte si sa vazut ca nu dau satisfactia mult dorita. Bun axarea numai pe juniori, pai atuncea de ce a-ti vandut pe Hlistei, Rus si Dennis Man care saracul de el sa vazut la Tv. ca este depasit de situatie in liga1 neavand experienta necesara si saracul de el va face tusa mult timp deaici incolo. Deci oameni buni conducerea si-a dat arama pe fata ,UTA. DEVENIND PEPINIERA ALTOR CLUBURI !!! Saracul Roly, ce sa faca si el ca este platit de ei si nu are ce sa faca. Acuma se vede de ce nu au fost bagati titularii in meciul cu Mama Mia pt. ca asa i sa spus lui Roly. Saraca UTA. pe ce maini a ajuns !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    0
    0
  6. Asta este adevarata fata a conducerii , se pune accent pe juniori pt. ai vinde, nu pt. a face niste transferuri bune pt. a promova. Deci UTA. a ajuns o piata de desfacere pt. alte echipe !!!. Pai in situatia asta ce sa faca saracul Roly,decat sa asculte ordinele sefilor ca doar de ei este platit. Pacat ,mare pacat pt. aceasta echipa greu incercata de foarte multi ani . UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    0
    0
  7. Chiar Domnule Gradinaru, nu ai avut timp sa aduci la echipa cativa jucatori buni din romanica nu neaparat din strainatate. Astea sunt vrajeli de doi lei de adormit copii , mai bine spune ca te multumesti sa ti echipa in liga2a si atat !!!

    0
    0
  8. ce se face cu banii de pe jucatorii vanduti???
    Va batut Mama Mia….si nu a fost mare bai dar a fost rusine.Etapa urmatoare UTA va pierde acasa… Hai Atletico… si banutii de la uta
    Pana se urmareste castigul unora si nu faima Aradului ar trebuii sa nu se mai duca spectator
    Nu duci din Anglia dar nici din Liga 2 nu urmaresti..atunci??iar o fi UTC

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button