Gloria Lunca Teuz Cermei

După Purece, Cermeiul își pierde și „barometrul”: „Grupul, slăbit fără Varga”

Lunca Teuz Cermei a obținut un rezultat important în „fieful” Ripensiei, dar Mircea Aslău nu-și poate scoate din cap faptul că în numai o săptămână a pierdut doi dintre artizanii promovării, oameni de bază la mijlocul terenului. Andrei Purece a plecat în străinătate la muncă, în timp ce Norbert Varga a făcut un pas discret în spate. Experimentatul mijlocaș central pur și simplu nu s-a mai prezentat la antrenamentele echipei începând de marți, invocând niște nemulțumiri de ordin personal.

Fotbalistul de 36 de ani a devenit unul dintre liderii echipei de la transferul său de la UTA în vara anului 2015, un adevărat „barometrul” în jocul Cermeiului. „Nu știu ce să spun, mi-ar place să cred că Norbi va reveni lângă noi, dar e greu de crezut că se va întâmpla acest lucru. Deși nimeni nu e de neînlocuit, echipa nu mai este ce a fost fără el. Pe lângă valoarea lui ca fotbalist, experiența enormă, este un băiat de caracter, de grup, iar grupul e slăbit fără el. El încă ar mai putea juca inclusiv la nivelul ligii secunde, dar au fost niște aspecte ce l-au nemulțumit. A fost la antrenamentul de luni și ne-a spus că nu mai vine”, a spus cu regret antrenorul celor de la Lunca Teuz. „Încă nu am reușit să am o discuție față în față cu el, poate, totuși, îl convingem să revină”, a completat și președintele Petre Bulza.

În obișnuita formulă de start a Cermeiului, contra Ripensiei în locul lui Norbi Varga a intrat Gurban, cu mențiunea că Beny Cotoc a fost cel care a urcat la mijloc lângă Nistor. „Adi Gurban este unul dintre caracterele frumoase de la această echipă. El a fost omul în măsură să fie cel mai nemulțumit că nu a primit, poate, minutele ce le merita și anul trecut, dar ne-a ajutat enorm la baraj, iar azi la revenirea printre titulari a jucat din nou foarte bine. E mereu acolo pentru mine, sunt mândru că antrenez un astfel de jucător”, a adăugat Aslău.

Pe arena „Ciarda Roșie” din Timișoara, Cermeiul a blocat-o pe Ripensia (1-1), golul „alb-roșilor” fiind opera lui Nistor.

 

Comentarii Facebook

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close