UTA Arad

Antrenorul Chindiei o consideră pe UTA pretendentă la Liga 1: „Cu Roșu, echipa pare mai preocupată de construcția jocului”


Stagiunea trecută, Chindia Târgoviște și UTA au luptat la „baionetă” pentru a accede la barajul de promovare în Liga 1. Golul lui Manea din finalul partidei de la Brașov a tranșat „războiul” în favoarea arădenilor. Mediașul este cea care a promovat și e surpriza plăcută a primului eșalon, în timp ce urmăritoarele sale par, deocamdată, înghițite de pluton în Liga a 2-a, în formula cu o singură serie.

Cele două echipe se reîntâlnesc chiar în ultima etapă a turului la Târgoviște, acolo unde anul trecut „alb-roșii” au pierdut clar în campionat (0-3) și au agățat remiza prin Burlă (1-1) în play-off. E greu de presupus ce va fi duminică, mai ales că ambele echipe au mare nevoie de puncte, gazdele – poate – chiar mai mult decât „Bătrâna Doamnă”. „Până să fie supărați suporterii și conducerea, noi suntem primii care ne facem reproșuri. Suntem conștienți că nu am avut rezultate prea bune, deși, ca joc, nu am avem motive de îngrijorare. Am pierdut nemeritat destule puncte, am avut și neșansă. Nu mai departe de etapa trecută la Ștefănești, am avut două bare în ultimele 15 minute, dar și un gol anulat din pricina unei greșeli de arbitraj. Sper să ne revenim cu toate începând cu meciul cu UTA, care e important, dar nu decisiv. Aici sunt de acord cu Laurențiu Roșu, nu putem da încă verdict, căci mai sunt destule partide până la final, iar cel mai mai bun exemplu că în fotbal e posibil orice vine chiar din sezonul trecut. Vâlcea a fost campioană de toamnă și în aprilie nu era printre echipele ce au intrat în play-off. Sigur, Juventus și FC Brașov par mai decise să rămână acolo sus, dar, din punctul meu de vedere, chiar UTA e o pretedententă serioasă la promovare. Vor fi mulți factori ce vor conta la final, unul dintre cei mai importanți bazându-se pe strategia fiecărui club în iarnă”, consideră Nicu Croitoru.

Ajungând la discuția despre adversarul de duminică, „principalul” formației din Turnul Chindiei susține că a văzut o primă diferență între UTA din stagiunea trecută și cea de acum. „Cu Roland Nagy pe bancă, echipa era preocupată să închidă mai mult jocul și să plece pe contraatac. Cu Laurențiu Roșu, UTA pare mai preocupată de construcția jocului, marchează multe goluri, dar, totodată, e și vulnerabilă în apărare. Oricum, UTA rămâne una dintre formațiile cele mai valoroase și omogene din această serie, doar că la un moment dat a trecut printr-un moment greu. Ca și noi, de altfel”.

La târgovișteni sunt ieșiți deocamdată din circuit mijlocașii Grigore și Rosciugă, în timp ce Nisipeanu și Aioani sunt incerți. Probleme mai are și Ispas, care revine după o accidentare, dar – probabil – va fi folosit, fiindcă Nicu Croitoru nu este prea mulțumit de prestațiile lui Bogdan Dinu.

Impresionat de Petre, la „pachet” cu Man

Echipa fanion a Aradului da vicegolgheterul ligii secunde, după Attila Hadnagy (Sepsi). Atacantul de 18 ani a ajuns la cota 17 reușite, dar Nicu Croitoru a văzut tabloul general. „Nu mă surprinde neapărat Petre, ci faptul că atât el, cât și Dennis Man, un alt fotbalist pe care îl apreciez au apărut în aceeași zonă limitată geografic. Mai mult, au aceeași vârstă, au crescut în aceeași echipă, sunt copii valoroși cu care Aradul cred că se mândrește. Sunt două talente pure, sper să contribuie la relansarea fotbalului românesc”, a concluzionat antrenorul Chindiei.

 

FOTO: Viorel Musca








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. Televizarea repetata a echipei UTA a facut ca toti cei interesati sa ne vada, sa ne poata studia. Croitoru o face …perfect : ” „Cu Roland Nagy pe bancă, echipa era preocupată să închidă mai mult jocul și să plece pe contraatac. Cu Laurențiu Roșu, UTA pare mai preocupată de construcția jocului, marchează multe goluri, dar, totodată, e și vulnerabilă în apărare. Oricum, UTA rămâne una dintre formațiile cele mai valoroase și omogene din această serie, doar că la un moment dat a trecut printr-un moment greu. ,,,”. Nu sint multe de zis, in plus, insa UTA isi poate rezolva problemele din aparare, si isi poate folosi mai eficace jucatorii sub 21 ani. Aici petre si Burla par inamovibili, pozitia celui de al treile tanar, in echipa ramane discutabila. Aici pot intra si Celea si altii in discutie, nu doar juniorii de 18 ani de la Atletico. Sa speram ca UTA va iesi cu capul sus , din teren, la Targoviste,si mai ales cu punct(e)

    0
    0
  2. Meci greu pt. ambele formatii. Croitorul ,a si declarat veriga slaba a UTA.-ei, APARAREA !!!! ATENTIE ROSULE, Croitorul te-a si avertizat sa iti iei masuri !!! Sper sa iasa UTA. invingatoare din aceasta lupta. Vo-i vedea pe viu ce se va intampla la aces meci !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button