UTA Academie

Roșu a înțeles problemele „satelitului”: „Antrenorii UTA-ei II ne-au cerut jucători, dar nu am putut să-i lăsăm”





Ținta echipei secunde a „Bătrânei Doamne” pentru turul campionatului a fost atinsă și nu prea. Chiar dacă rezultatele nu erau prioritare, cu siguranță „roș-albii” ar fi dorit să evite ultimul loc în clasamentul seriei a IV-a a Ligii a 3-a. Însă, mai mult decât atât, antrenorii UTA-ei II sperau că vor propune mai mulți fotbaliști pentru prima echipă în special dintre cei sosiți în această vară, de 20-21 de ani. Practic, Gîrbiță, Ungurianu, Tarcea, Coadă, Wild sau Ignea au rămas puncte fixe ale „satelitului”, în timp ce colegii lor mai mici s-au plimbat între eșaloanele doi și trei.

La un moment dat, Dan Oprescu unul dintre tehnicienii de la echipa a doua alături de Cristian Păcurar, Adi Ungur și Vasile Sin, spunea că ar fi nevoie de două-trei „piese” ceva mai experimentată pentru ca „mecanismul” să funcționeze mai bine. În opinia lui Laurențiu Roșu, însă: „Jucătorii cu experienţă de la echipa a doua sunt cei născuţi în anul 1995 sau 1996. Au o anumită vârstă, sunt mai copți decât jucătorii de 17 sau 18 ani. Chiar dacă ar fi fost bine să aibă rezultate mai bune, nu le putem imputa nimic celor de acolo. Sunt conştient că au avut problemele lor, în principal pentru că nu li s-a permis să joace cu toţi jucătorii disponibili, prioritatea a fost mereu prima echipă. Antrenorii UTA-ei II ne-au cerut jucători, dar nu am putut să-i lasăm și atunci ei s-au adaptat la ceea ce au avut etapă de etapă. Dacă în această iarnă vor veni unii jucători care să completeze lotul de Liga 2-a, atunci, automat, vom lăsa mai mulţi jucători la echipa a doua. Eu vă spun sincer, am făcut tot posibilul să las cât mai mulţi jucători acolo, era bine să aibă minute, dar… De exemplu, după cum aţi observat, Tănase şi Petre au jucat meci de meci la prima echipă, pe ei, dar și pe alții nu am avut acum să îi las”. 

În completare, Codru Grădinariu, directorul general al UTA-ei, a ținut să precizeze că: „Din punctul nostru de vedere, echipa a doua e făcută pentru a rula jucătorii tineri care nu prind lotul în Liga a 2-a sau pentru cei care aspiră la el. Alt rol nu îi găsim”.

Probabil, și Roșu va avea un cuvânt de spus în momentul în care, eventual, se va renunța la unii jucători de la „satelit” tocmai pentru e eficientiza și mai mult lucrurile și a elibera două-trei locuri din lotul lărgit pentru viitoarele achiziții. Deocamdată, antrenorul principal al UTA-ei și-a expus punctul de vedere vis-a-vis de fotbaliștii din circuitul primei echipe. „Până nu e gata ultima etapă nu pot să spun dacă renunţăm la cineva din prima echipă. Personal, nu vreau să renunţ la nimeni, dar asta nu înseamnă că după ultimul meci. Dacă vine un alt jucător peste ceea ce avem acum, atunci putem discuta. Nu pot să spun exact pentru că ar fi o lipsă de respect faţă de jucători, nu pot să spun că nu mă bazez pe unu sau altul sau ceva de genu. Dar, repet, nu mă gândesc să renunţă la nimeni în momentul de faţă. Nici măcar la Barna, care e singurul jucător din lot care nu a jucat defel de când sunt eu aici. El se antrenează, e profesionist, când îi va veni rândul mă gândesc cî ne putem baza pe el”, a mai declarat Laurențiu Roșu.









2 comentarii

  1. „Din punctul nostru de vedere, echipa a doua e făcută pentru a rula jucătorii tineri care nu prind lotul în Liga a 2-a sau pentru cei care aspiră la el. Alt rol nu îi găsim”- Asa justifica Gradinaru rezultatele si jocul prost ?…..sa fim seriosi !!

    0
    0
  2. Nu inteleg de unde isi permite clubul UTA ( Atletico ) sa plateasca atatia antrenori precum sunt la grupele de copii si juniori ( cate doi ) sau patru la echipa a II a a clubului, alti doi la echipa a III a samd. Inteleg ca este nevoie de doi antrenori de portari, Dan Tapos si Vasile Sin pentru ca este mult de munca. Normal ar fi sa fie un singur antrenor la UTA II , la UTA III precum si la grupele de copii si juniori. Si s-ar vedea rezultatele muncii fiecaruia dintre ei. Si eventual ar putea fi trasi la raspundere pentru rezultate slabe de exemplu. Dar asa la gramada cine stie, ce , si cum ????? Fara nicio o logica. Parerea mea !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button