UTA Arad

UTA mută cu un străin în centrul defensivei: Macedoneanul Adili a semnat pânâ în 2019!





Conducerea clubului UTA anunță transferul fotbalistului macedonean Mevlan Adili. Fotbalistul în vârstă de 22 de ani evoluează pe postul de fundaș central și vine de la FK Shkupi (continuatoarea vechii Sloga Jugomagnat Skopje), grupare ce a terminat sezonul trecut pe locul 6 în prima ligă a Macedoniei. În turul actualei stagiuni, Adili a jucat în 17 meciuri pentru Skhupi și a înscris un gol.

„Sunt foarte fericit că am ajuns la UTA și mulțumit de condițiile de aici. Îmi doresc să promovăm, voi da întotdeauna sută la sută, așa cum am fost obișnuit”, e mesajul noului component al Campioanei Provinciei.

„Ne bucurăm că am reușit să-l aducem pentru că l-am urmărit de mult timp, a fost unul din fotbaliștii determinanți ai primei ligi din Macedonia și are și vârsta perfectă pentru proiectul nostru. Ne bazăm pe el pentru obiectivul nostru imediat, dar și pentru viitor, de aceea am semnat un contract pentru doi ani și jumătate”, a transmis Claudiu Drăgan, directorul de competiții al UTA-ei.

Mevlan Adili s-a născut pe 30 martie 1994. Are 1,86 m înălțime și 75 kg, iar cluburile la care a jucat până acum sunt KF Beshiktash Çair (juniorat), KF Albarsa, KF Shkëndija și FK Shkupi. A fost component al reprezentativei Under 21 a Macedoniei.

9 comentarii

  1. Asta> da< fundas central;,dar sa fie titular la UTA,ca unul era greoi si cauta cearta cu arbitri,iar STANGACIUL….parca alerga pe calcaie !BRAVO CONDUCERE! UTISTA !

    0
    0
  2. Excelent transfer.Puțin și bun. Probabil urmează și un vârf și aia va fi, avem conducere, lot, stabilitate financiară, antrenor și suporteri…atuuri importante in lupta pentru promovare. Hai UTA!!!

    0
    0
  3. In principiu transferul pare bun,este tanar, a jucat-totusi- in prima liga macedoneana si la sub 21 la macedoneni.Ramane sa vedem cum se va acomoda, dar rapid si artagos sper sa fie, si cit de cit tehnic.Daca aduci un stranier, apoi il aduci sa fie titular, nu sa fie..la numar. Mevlan Adili fii binevenit, la Arad, sa fii unul de care , peste ani,sa ne aducem aminte cu mare placere !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button