Ciornei, Blănaru și Mariș, noutăți de început de an la „Vladi”. Bubuș – singurul „divorț”

Ciornei, Blănaru și Mariș, noutăți de început de an la „Vladi”. Bubuș – singurul „divorț”

Vânată în special pentru distanța mică față de municipiu, dar și pentru cele doar două antrenamente săptămânale, CS Glogovăț a reușit achiziții importante la început de 2017.

În primul rând, vorbim despre revenirea lui Adrian Ciornei între buturi, după o jumătate de an la Pecica. Apoi, Răzvan Blănaru (foto) întărește defensiva sau, la nevoie, mijlocul terenului, fotbalistul despărțindu-se în această iarnă de Șoimii Lipova. Fotbalistul de 24 de ani se reîntâlnește în „roș-albastru” cu colegul său de generație la CSȘ Gloria, Renato Ardelean. În fine, vorbim și despre apărătorul Alexandru Mariș, de loc chiar din Vladimirescu, care s-a despărțit după ani buni de zile de Păulișana Păuliș. „Cu cei trei ne-am betonat defensiva, de acum ne orientăm spre unul-doi atacanți, mai ales că Mario Bubuș a ales să plece. Purtăm negocieri, poate pe săptămâna viitoare vom avea răspunsuri. Poate, ne vom mai și despărți de un jucător-doi, deși numeric încă nu stăm foarte bine”, ne-a mărturisit Călin Dehelean, antrenorul echipei de la marginea Aradului.

La reunirea de aseară, de la sala de sport din Vladimirescu, au absentat motivat Ruja și Gornic, în timp ce Cheșa, Danciu și Gherman nu s-au dezbrăcat fiind accidentați. Probabil, „roș-albaștrii” vor începe alergările de abia de săptămâna viitoare și asta pentru că: „Totul e înghețat și riscăm alte probleme medicale. Probabil, mâine ne antrenăm tot în sală, iar marția viitoare demarăm pregătirea fizică specifică”, a adăugat Dehelean, care nici la acest început de an nu beneficiază de aportul colegului său de pe banca tehnică, Cristi Man.

Împreună cu reprezentanții Primăriei, cei de la „Vladi” au decis să amâne lucrările cu refacerea gazonului până la vară, astfel că echipa nu se va mai muta la Horia sau Mîndruloc, așa cum anunța președintele Tănasă la la finalul anului trecut. Probabil, pe 12 februarie, echipa va urca la Moneasa pentru un cantonament de o săptămână. Obiectivul rămâne evitarea retrogradării.

Facebook Comments
0
0

Un comentariu

  1. Avatar

    Cu Stavila ce faceti? Băiatul si-a dat acordul sa vină la Simand !

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.