Spectacol în amical: UTA II – Unirea Sântana   3-3

Spectacol în amical: UTA II - Unirea Sântana   3-3

În deschiderea amicalului zilei dintre UTA și Lunca Teuz Cermei, satelitul roș-albilor și-a măsurat forțele cu Unirea Sântana. Divizionara a patra a dat o replică bună, având în Claudiu Popa un adevărat om de gol.

Atacantul lui Donca a reușit tripla, una dinte reușite venind după un penalty obținut tot de el. De partea cealaltă, pentru trupa lui Păcurar, Oprescu (absent din cauza unei răceli), Ungur și Sin au înscris Mandache, Țurcanu și Vasile. La una dintre reușitele utiștilor a contribuit și Mike, un atacant de culoare de la Orțișoara, venit în probe la Arad.

„Am încercat să facem două formule de joc, una pentru fiecare repriză, cât mai echilibrate. Practic, am făcut o combinație între jucătorii de Liga a 3-a și Elite pentru un antrenament util, împotriva unui adversar bun. Ne lipsește încă un portar, căci deocamdată contăm doar pe Mureșan, în timp ce Prună acuză o tendinită, iar pe Mager l-am menajat”, a menționat Cristi Păcurar, antrenor la UTA II.

„Nu putem trage o concluzie după acest amical. Suntem la etapa de a ne aminti cum se joacă fotbalul după o pauză lungă. Cert este că întinerim în permanență lotul, iar copiii au nevoie de jocuri cu astfel de adversari pentru a prinde încredere în ei”, a spus și Dinu Donca, tehnicianul Sântanei.

 Formații:

UTA II (prima repriză): Mureșan – Pop, D. Lazăr, Rogojan, Dinculescu – Dobrean, Brăniștean – Ghergar, Toma, Mandache – Ungur (în probe de la Târgu Mureș)

UTA II ( repriza a doua): Mureșan – Zdrențan, Savin, Iuga, Revesz – Dan, Coadă – Ghergar, Toma, Vasile – Țurcanu. A mai jucat: Mike

Sântana: Csurka – Paven, Mateiu, Peia, Istin – Bodea, Vuin , Josan – Al. Ginghină, Bud, Cl. Popa,  Au mai jucat: Vârciu, Toader, Diaconu,

„Uniriștii” s-au despărțit de Brozbic și Al. Drăgan

După Topac și Drida, Sântana a pierdut în ultimele zile și doi fotbaliști pe care ar fi dorit să conteze și pe mai departe. Fundașul Brozbic și-a cerut actele, iar conducerea și-a dat seama că dragoste cu sila nu se poate. În schimb, în cazul lui Alin Drăgan a contat reducerea bugetului clubului, așa că aventura „Iedului” la Sântana se încheie după numai o jumătate de an.

 

Facebook Comments
0
0

2 comentarii

  1. Avatar

    Deci : UTA II (div C)- Santana (div IV) 3-3 Vazand echipele nu constat, decat incercarea permanenta , de a folosi ce de la Atleetico, rezultatul aratandu-le valoarea ..limitata. Mi-as dori ceva mai mult de la UTA II

    0

    0
    Răspunde
  2. Avatar

    Indiferent că te semnezi Cosmin ori ion tot același obsesie cu atletico care se folosește de UTA pt a-si promova produsele proprii în detrimentul utei..Deja ești ca o moară stricată

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.