UTA Arad

Roșu, după remiza cu Sturm Graz: „Mulțumit de toți jucătorii, nu știu dacă scorul e echitabil”







UTA a făcut cel mai bun joc amical de la reluarea pregătirilor tocmai celui mai puternic adversar întâlnit până acum. Diferența dintre echipa de pe locul 2 din România și campioana en-titre a Austriei nu a existat, cele două echipe împărțindu-și perioadele de dominare, dar și ocaziile importante de gol.


Chiar dacă băieții săi nu au câștigat, Laurențiu Roșu s-a declarat mulțumit de jocul lor. „Un meci bun de verificare, cu o echipă care e pe locul trei în Austria. Au jucători destul de buni, rapizi și la fel ca echipa din Germania, sunt mai bine pregătiți, fiindcă încep campionatul săptămâna viitoare. Sunt mulțumit de toți jucătorii, de cum au evoluat, de cum și-au respectat sarcinile tactice. Scorul, 1-1, nu știu dacă e echitabil, dar puteam câștiga dacă eram mai atenți la unele faze. E bine că am putut face un meci bun și am simțit și noi cum e să joci împotriva unei echipe de prima ligă din Austria” au fost cuvintele sale de la finalul întâlnirii încheiate la egalitate (1-1) pentru uta-arad.ro.


6 comentarii

  1. Va fi greu de ales primul 11. Mi-au placut ambele reprize,ambele formule. Pare ca avem si inlocuitor daca se accidenteaza Miron(departe gandul de asa ceva). Hai baieti trageti tare sa spulberam tot in retur! Rosu si Nacho..jos palaria,o schimbare in bine data echipei,suntem pe drumul cel bun.

    0
    0
  2. Nu trebuie uitat, ca in fiecare repriza austriecii au avut cite 3 ocazii clarisime. E adevatat si UTA, in final, a avut 2 ocazii mari. Per global, aproape toti au dat randament totusi, am vazut si diferente intre cei care au jucat pe acelasi post. Neasteptat cadoul de a putea veda meciul

    0
    0
  3. Avem nevoie neaparat de un atacant . In repriza a doua nu am contat deloc in atac dupa iesirea lui curtuius si petre. Chiar daca au fost introdusi costin cu stahl , nici nu s au vazut pe teren , la fel si burla care a fost mana moarta dupa ce a intrat in repriza a doua.

    0
    0
  4. Stahl s-a miscat bine, nu uita a creat faza singur cand Copil n-a reusit sa reia mingea in plasa de la 7-8 metri

    0
    0
  5. S-a miscat bine UTA. pe teren, dar j baietii trebuie sa fie mai concentrati in a da pasele si mai ales ultima pasa decisiva in fata portii . Nu trebuie sa strige ROSU de pe margine in a da pasele din prima cand au ocazia unui contratac. Mai sunt unele lucruri de pus la punct in ceea ce priveste omogenizarea si relatiile de joc si totul va fi OK pana la meciul de la Braila in care sper sa castigam fara probleme.

    0
    0
  6. Ritmul de joc, la UTA a fost mal lent, ca la austrieci, care pasat mai rapid, utistii „au bibilit” prea mult mingea, au mai dat-o si inapoi, dar global vorbind s-a jucat mult mai colectiv, decit pe vremea precedentului antrenor, Nu e simplu sa scoti jucatorii din grija lor de ca degaja rapid, sa scape de minge. Si eu zic despre Stahl, ca a jucat bine, tinerii nu stiu sa joace repede si cu pasa sigura, despre Burla, care a jucat mai avansat, as zice ca postul lui e de jundas, dar faptul ca nu prea poate juca si altceva nu e bine Multumitor este ca Celea si Adili au jucat bine, daca au fost lasati sa joace ( nu ca si Garbita si ceilalti, lasati sa plece). Echipa a aratat bine, cu pofta de joc,chiar si Muntean si Vilceanu s-au miscat, desi Vilceanu, in stanga, pare a nu fi locul lui. Probabil Andor o fi avand ceva, ca din ce am vazut nu a jucat. Ca o concluzie, transferul ultimilor 6 luni, la UTA, este..Rosu , plus , preparatorul fizic. O ultima idee : ca sa bati acasa trebuie sa ai teren bun, si pina acum pe Motorul nu s-a facut nimica, desi frigul a trecut.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button