UTA Arad

Todea trage concluzia stagiului de pregătire din Spania: „Dacă poți alerga și celelalte lucruri ți se par mai ușoare”





Cu două zile rămase până la întoarcerea în țară, jucătorii arădeni se antrenează la capacitate maximă. Au fost zile în care au avut loc două antrenamente sau zile în care s-a efectuat un singur antrenament, în funcție de programul meciurilor amicale. Antrenorul secund, Cristian Todea, a vorbit despre perioada de pregătire din Spania. „Băieții se simt bine, a fost o perioadă cu încărcătură fizică, o perioadă în care s-a acumulat și puțină oboseală dar cel mai important este că jucătorii sunt toți apți. Nu au fost probleme cu accidentările și majoritatea dintre ei au reușit să facă toate antrenamentele”.

Mâine, UTA joacă ultimul amical pe teren spaniol, de la ora 12, împotriva celor de la FC Dalian Yifang. Este un prilej bun pentru jucători să pună în aplicare ceea ce au pregătit aici, dar gândul tuturor zboară spre reluarea campionatului.Cu siguranță toți băieții așteaptă meciurile oficiale, meciurile cu miză. Acelea sunt pentru ei cele care contează cel mai mult, dar pentru a ajunge acolo într-o formă cât mai bună și a reuși să duci la capăt un campionat lung, era nevoie și de această perioadă de pregătire. Eu zic că două săptămâni sunt suficiente ca să ne readaptăm la condițiile din România și să putem începe cât mai bine acest retur. În primele meciuri, terenurile vor fi mai rele, dar pe urmă va veni vremea bună și la noi și sperăm că vom putea să punem în aplicare cât mai multe lucuri pe care le-am făcut aici. Dacă nu, ne vom adapta și vom încerca și acasă să facem anumite scheme care să ne ajute la câștigarea meciurilor. Contează foarte mult să poți să alergi. Dacă alergi, și celelalte lucruri ți se par mai ușoare, dar eu cred că asta nu va fi o problemă pentru noi” a adăugat „Dulăul” pentru uta-arad.ro.

FOTO: UTA Media Design

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button