Minifotbal, futsal

Păulișul a stricat socotelile Lipovei la turneul de sală de la Vladimirescu





Al doilea turneu zonal găzduit de sala de sport din Vladimirescu, din cadrul campionatului județean de iarnă, a provocat încleștarea vecinilor, Păuliș și Lipova. Viceliderul Ligii a IV-a, cu destui fotbaliști bine cotați (și) la mini-fotbal, ca Popa, Gherghel sau Vasinc, își dorea biletele pentru finala de la finalul lunii, dar au dat peste o formație aprigă, ce a crezut mereu în steaua ei.

Combatantele nu au avut mari probleme în grupe (în fața celor de la Horia, Ghioroc, Tîrnova, Zădăreni, Vinga și Chier), dar nici în semifinale. Aici, s-au înregistrat rezultatele: Șoimii Lipova – Mureșul Zădăreni 5-2 și Păulișana Păuliș – Avântul Târnova 4-1.

Ultim act dramatic

Cele 25 de minute ce au decis campioana au fost pur și simplu dramatice. Lipova a condus de nu mai puțin de trei ori pe tabelă, prin golurile lui S. Popa, Bercu și Vasinc, dar E. Calancea (2) și Savu au egalat de fiecare dată.

S-a ajuns la loteria penalty-urilor, unde doar câte un fotbalist din cele două tabere a reușit să înscrie, este vorba despre Geanîm, respectiv Gherghel. S-a ajuns la execuțiile decisive, unde D. Calancea și-a păstrat calmul, în timp ce Dulhaz a parat șutul lui Bercu.

Așadar, cu scorul general de 5-4, Păulișul a fost decretată campioană la „Vladi”. „Sunt mândru de băieții mei, de puterea lor de luptă și de ambiția arătată pe parcursul întregului turneu, dar mai ales în finală. Nu e puțin lucru să bați o echipă a Lipovei, venită cu 10 oameni la acest turneu, toți buni fotbaliști de sală. Acum că am ajuns în finală, vom încerca să ne luăm revanșa față de anul trecut, când am pierdut finala cu Sântana”, a spus Dănuț Mițiți, care a contat la acest turneu pe: Ionel Dulhaz, Adelin Jurj – Emil Calancea, Dorin Ambruș, Claudiu Savu, Norbert Cervenschi, Denis Calancea și Marius Geanîm.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button