UTA Arad

Retragerea Tărlungeniului îl îngrijorează pe Roșu: Toți adversarii UTA-ei din stagiunea de primăvară au etapă liberă înainte duelului cu arădenii





Două dintre divizionarele secunde nu au supraviețuit iernii și lasă campionatul în 16 competitoare. Când formațiile retrase sau excluse din întrecere, Șoimii Pîncota, ACS Berceni, Unirea Tărlungeni și CSM Râmnicu Vâlcea nu ar trebui să se înfrunte între ele, din zece confruntări programate etapă de etapă se vor mai disputa doar șase. Atâta timp cât absolut toate formațiile câștigă meciurile cu 3-0 împotriva echipelor de la Ștefănești și Zăvoiul vâlcean, nu ar trebui să fie avantaje și dezavantaje, dar cel puțin UTA nu se află într-o postură prea plăcută.

Toți adversarii „roș-albilor” din stagiunea de primăvară iau fără efort punctele cu Unirea Tărlungeni înainte de a se duela cu arădenii. Asta înseamnă că vor avea o săptămână în plus de odihnă, dar în caz că au jucători suspendați pentru cumul de galbene, după 3-0 cu „uniriștii”, aceștia devin buni de joc. „Am aflat și noi de retragerea a încă două echipe din campionat, ar fi bine ca măcar cele care au rămas să ducă până la final competiția. Ceea ce am remarcat, însă, este că toate echipele ce urmează să joace cu noi o să stea cu o etapă înainte cu ocazia retragerii celor de la Tărlungeni. Rămâne de văzut dacă e bine, dacă e rău, deși mai degrabă cred că suntem puțin dezavantajați”, a menționat Laurențiu Roșu, antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Nu mai departe de această rundă, dacă ar fi jucat cu Tărlungeniul, Reșița avea doi fotbaliști suspendați pentru patru cartonașe galbene, respectiv Vasile și Matei. După succesul la „masa verde”, ambii devin buni de joc pentru partida cu UTA din weekendul următor.

FOTO: Ciprian Petcuț

 

2 comentarii

  1. Nu pot crede ca o suspendare se poate sterge, dupa un meci anulat ! Dar am mai vazut mari gogomanii, marca FRF. Retragerea Tarlungeniului, macar da o saptamana adversarilor accidentati, pentru refacere, si -iata, daca e adevarat- pentru anularea galbenelor !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button