Gloria LT Cermei

SS-ii „Zimbrului”: CSO Ștei – Lunca Teuz Cermei 2-3





Formația de pe Teuz a călătorit până la Salonta pentru ultimul amical al iernii. Aici a așteptat-o formația de pe locul 7 în Liga 4-a Bihor pentru un joc deschis, cu destule faze de poartă, în special de partea divizionarei trei arădene. Testul a fost decis de SS-ii lui Mircea Aslău, Sulea și Suslak, de altfel doi dintre cei mai buni oameni ai „roș-albilor” în partidele de verificare.

Pe un sintetic tot mai uzat de sutele de partide ce se desfășoară în orașul bihorean de 15 ani încoace, Cermeiul a deținut în mare parte controlul și a condus la pauză cu 1-0. Suslak a centrat de pe stânga, iar Sulea și-a plasat lovitura de cap în plasă. Șteiul a egalat la reluare, dar Suslak a găsit vinclul porții adverse cu o lovitură liberă de la 19 metri. Bihorenii au mai revenit odată pe tabelă, dar Andrei Sulea a reușit „dubla” după o acțiune personală, în care a înșirat pe drum patru adversari.

S-a terminat 2-3, iar antrenorul Cermeiul trage concluzia pregătirilor. „Am reușit ceea ce ne-am propus în această iarnă. Ne-am acoperit posturile deficitare, am făcut o pregătire bună, iar băieții au dat randament maxim și în amicale. Poate doar testul cu Giarmata m-a nemulțumit puțin, deși  a trebuit să ținem cont și de faptul că veneam după un cantonament greu și eram obosiți. Nici azi nu am fost foarte proaspeți, dar avem timp o săptămână să mai lucrăm la acest aspect. Important este că toți jucătorii sunt sănătoși și am de unde alege pentru deplasarea de la Jimbolia, cu Becicherecul”, a menționat Mircea Aslău, care a deplasat la Salonta doar 15 fotbaliști, restul făcând un antrenament fizic sub comanda lui Diarra pe pista de la Gloria.

Rusu (Costea) – Vereș (Fl. Brândușe), Cotoc, Petrache, Suslak – Nistor (Ianc), Șiclovan – Coșa, Bulza (V. Brândușe), Aldan – Sulea a fost formația utilizată de Lunca Teuz contra Șteiului.

FOTO: Ciprian Petcuț









Un comentariu

  1. Foarte bine pentru Uta că are bani să țină mercenari si pe alții îi împrumută , bravoooo băieți,bravo Cermei .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button