UTA Arad

Cu Brașovul, UTA servește pentru un prim „game” în meciul promovării în Liga 1!





Etapa 25-a a ligii secunde a decurs excelent pentru „Bătrâna Doamnă”, dar poate deveni perfectă dacă Brașovul pleacă învinsă de la Șiria.  Cu încă trei puncte, arădenii s-ar distanța la 4 lungimi de undă de locul 3 și ar cam scoate din cărțile promovării trupa lui Cornel Țălnar. Un succes mâine ar fi cadoul perfect pentru portarul Bogdan Miron și directorul sportiv, Claudiu Drăgan, care și-au sărbătorit zilele de naștere ieri, respectiv azi.

Chiar dacă Burlă și Polgar au rămas în infirmeria clubului, Laurențiu Roșu se bucură de recuperarea lui Muntean și Curtuiuș. Ambii s-au antrenat normal de joi încoace și ar putea aduce un plus chiar și venind de pe bancă în timpul partidei. Antrenorul UTA-ei știe exact la ce să se aștepte din partea „stegarilor”, atât ca și atitudine, cât și ca aspecte de ordin tehnici și tactic.  „Într-adevăr, cred că sunt conștienți și cei de la Brașov că, în cazul în care nu câștigă la Șiria, cam pierd contactul cu plutonul fruntaș. Există destulă presiune atât pe ei, cât și pe noi, dar, cel puțin în ceea ce ne privește, știu că am de-a face cu jucători profesioniști, receptivi la tot ceea ce le cerem să facă. Sunt puternici la faze fixe, au dat destule goluri aşa în special prin fundașii centrali, dar și juniorul Iacob, care a fost și el convoncat la naționala de tineret alături de Petre. Au jucători solizi, înalţi, deci periculoşi. În plus, urmăresc mult mingea a doua și joacă direct pe poartă, trebuie să fim atenţi”, a precizat „principalul” formației arădene.

Înaintea meciului cu UTA, tensiunea a atins cote înalte în tabăra braşovenilor, ţinînd cont că jucătorii, antrenorii şi oficialii aşteptau o veste bună de la CNSL în cazul Chipciu. Din păcate pentru ei, veştile nu sunt bune. Conform surselor Monitorul Expres, CNSL a amânat pentru săptămâna viitoare pronunţarea în acest caz. „Este incredibil cît se poate lungi acest caz!”, au reacţionat dezamăgiţi oficialii lui FC Braşov. Referitor la meciul cu UTA, Cornel Ţălnar spune că este un joc de o importanţă capitală pentru „stegari”. „Meciul cu UTA este important pentru ambele echipe, un joc de totul sau nimic. O victorie a celor de la UTA le-ar consolida locul 2, iar în cazul în care noi vom câştiga sau meciul se va termina la egalitate, lucrurile vor mai stagna şi războiul va fi dus până aproape de finalul campionatului. Sper ca băieţii să dea totul să obţină un rezultat favorabil. În funcţie de rezultatul meciului cu UTA vom şti care vor fi şansele noastre în lupta pentru promovare. Ne-a prins bine această pauză, am reuşit să facem şi noi antrenamente aşa cum trebuie. Pe Băjan îl vom recupera până la ora meciului, însă cu Tripşa mai sunt unele probleme. Din ce am văzut la antrenamente, jucătorii sunt motivaţi şi sunt decişi să obţină un rezultat bun cu arădenii. Fotbalul este imprevizibil, chiar nu ştiu ce se va întîmpla la Şiria”, a spus Ţălnar pentru monitorulexpres.ro.

Formații probabile:

UTA: Miron – Adili, Manea, Gligor, Filaret – Chindriș, Tănase – Strătilă, Copil, Vîlceanu – Petre.

FC Brașov: Fl. Iacob – Băjan, Al. Ichim, I. Şerban, Ct. Stan – Goge, P. Iacob, Vl. Munteanu, Tripşa – Grigorie – Istrati.

Arbitri: Florin Mazilu (Satu Mare) – Iulian Szekely și Doru Lucaciu (ambii din Cluj). Rezervă: Rareș Vidican (Oradea)

Observatori FRF: Nicolae Grigorecsu (Timișoara), Viorel Lolea (Reșița)

Și pentru această partidă, transportul tuturor spectatorilor tur-retur pe ruta Arad – Șiria – Arad este gratuit.  Autocarele vor pleca din fața fostei cofetării Mimoza, de la Podgoria, începând cu ora 9,30, iar ultimul – la ora 10. Autocarele pentru întoarcerea la Arad vor pleca din fața stadionului de la Șiria între orele 13 și 13,15. Totodată, conducerea anunță că la intrarea în incinta stadionului, posesorilor de abonamente care nu au fost la meciul cu Metalul Reșița li se va aplica, pe abonament, locul rezervat în tribuna de la Șiria.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button