UTA Academie

Dinculescu s-a întors la UTA pentru a bate la porțile primei echipe: „Am culorile alb-roșii în suflet, sunt aici să muncesc”


După un amical pierdut în vară de UTA chiar la Sebiș, Iulius Dinculescu a realizat că nu prea are șanse să prindă echipa în Liga 2-a și a decis să se întoarcă acasă, la Pitești.  Semnase cu echipa de Liga a 3-a antrenată de Nicolae Dică, dar lucrurile nu au decurs cum se aștepta și Aradul i-a făcut din nou cu ochiul.

Postul de fundaș stânga se eliberase prin intrarea lui Copaci în vederile lui Laurențiu Roșu, iar la Gîrbiță se renunțase în iarnă. „Mă bucur că m-am întors. UTA o am în suflet, culorile alb-roșii, de asemenea, aici m-am obișnuit să joc și sper ca evoluțiile mele să fie tot mai bune pentru a face pasul la echipa mare. Acesta este obiectivul meu, pentru asta mă pregătesc. Sunt din nou la Arad să muncesc, să prind încredere, iar când se va apela la mine să pot aduce un plus”, a spus fotbalistul de 19 ani după confruntarea de vineri de la Sebiș, încheiată la egalitate (1-1), între Național și UTA II.

Anihilându-l pe Săulescu, golgheterul liderului din C4, Dinculescu și-a adus un aport important la rezultatul bun al echipei sale. „A fost un meci greu, de luptă și mă bucur că am reușit să rezistăm, ne-am mobilizat bine toată echipa. Personal, m-am străduit și asta mi-au cerut și antrenorii să-l controlez pe Săulescu și cred că am reușit. Acesta nu a dat gol cum a făcut-o în alte partide și aici a fost un aspect important în economia rezultatului final”, a adăugat tânărul utist, care a avut și o ocazie destul de bună de gol, dar Munteanu i-a blocat șutul la colțul scurt.

FOTO: UTA Media Design








Articole de la JOHNNYBET



16 comentarii

  1. la Pitesti nu a prins nici macar banca de rezerve in liga 3 si aici saracul bate la portile UTA imediat in liga 1….spagarilor!!!

    0
    0
  2. Dacă zice cineva ceva de fiuto te superi oare ,dacă ii dau numele pe aici ,ai devenit un om bolnav dea dreptul …..de BURLÄ văd ca te-ai luat ,de DINCULESCU la fel,urmează Filaret ?oare de ce ,oare ce posturi sunt băieți ăștia

    0
    0
    1. Inainte de a pleca la Pitesti in liga a III a Dinculescu era unul dintre cel mai buni juniori ai UT-ei si ii sufla puternic in ceafa lui Burla. Sunt sigur ca va reveni la forma sportiva de odinioara !!! Mult succes Iulius Dinculescu.

      0
      0
  3. Nici un om de fotbal din Arad nu vede vreo calitate în acest copil… Doar unul care e orbit de puii și banii lui tatasau

    0
    0
    1. Eu am fost la meci la Sebis si am stat tot timpul in spatele portii utiste, de unde am facut poze si am relatat livetextul. A fost decizia mea de a-i lua o declaratie dupa ce am vazut ca a facut un joc foarte bun. Saulescu nu a facut nimic langa Dinculescu, l-a marcat permanent si se stie ce explozie si viteza are acesta iar in prima repriza a fost un contraatac utist rapid pe stanga, Dinculescu a facut o cursa de 30 de metri spre poarta sebiseana si a fost blocat cu greu de Munteanu. Atat el cat si Stahl mi-au lasat impresie foarte buna in acest meci.

      0
      0
      1. Toată lumea știe ce e cu acest Dinculescu..se știe ce e cu tatăl sau ce presiuni face și ce bani se da sa joace.. Dacă era ceva de el de ce nu a jucat la Pitești măcar o repriza?.. De ce nu ai scris și cum sa luat tatăl sau cu Stuparu de gat înainte de finala supercupei de la Buftea?

        0
        0
  4. Dacă avea valoare juca măcar o repriza în liga 3 la Pitești la Dica… Dar el are valoare direct de liga 2 cai sufla în ceafa lui Burla și Filaret… Sunteti penibili domnilir

    0
    0
    1. Domnule Lucian ,eu ca părinte stăteam la meciuri cind erau copii mici cu acest …….și birfea pe toată lumea,știm toți părinții cine este om care se intitulează odată Rarau,odată DANI ,odată Casi dar idee este aceeași ,postul de fundaș stingă pt ca ,copilul lui este la Cermei ,și joaca sau a jucat fundaș stingă ,dacă urmăriți comentariile sa luat de Copaci,de Burlă,de DINCULESCU urmează Filaret ,nu este un fan sau suporte UTA el este un părinte ca și mine și scriu aceste rânduri pt ca sa luat și de fiul meu acest personaj cind domnul Naghi la promovat……așa ca hai sa radem de frustratu!

      0
      0
      1. domnul Naghi la promovat?Gresit, domnul naghi nu mergea la meciurile echipei satelit sai urmareasca, eu cred ca Pacuraru facea lista cu interesele lui. de ce nu spune nimeni ca are procente din vanzarile celor de 98?ce copil din generatia 97 a fost vreodata promovat sau macar incercat la prima echipa?ziceti macar unul!!!sau problabil ca nu au meritat.

        0
        0
      2. daca le stii pe toate domnule parinte atunci zine si noua de ce acest Dinculescu care are o valoare deosebita si a jucat 0 minute la Pitesti si 0 minute la Stuparu si nu a jucat nici un meci in traseul castigarii cupei si supercupei dar el era unul din cei mai talentati fotbalisti si valorosi juniori aradeni.nu am nimic cu copilul asta ,nici nu il cunosc dar care e explicatia de el joaca doar la Pacuraru si tot el la dus la prima echipa cand era secundul lui naghi, si se stie bine cine ducea juniorii la prima echipa!!

        0
        0
  5. Eu mă repet nu am copil la Uta s-au l-a Cermei am avut la Păcurar dar să lăsat tot din cauza d-lui antrenor așa d-le părinte nu fă confuzii că se interpretează greșit,iar dacă ai vreo problemă cu acel părinte dacă îl cunoști de ce nu-l suni și să rezolvi problema.

    0
    0
  6. ce va tott certati aici ca toata lumea stie de dinculescu ala si cu puii lu tacsu,stie toti ca la luat tacsu de gat pe Stupi la finala supercupei si ca a adus un camion de pui ute-i ,pacat ca ocupa locul unui copil talentat , astai romania in care traim, numa de cate ori stim noi de cate ori sia bagat Tisa …in puii lui tacsu, dar ce sai faci daca e preferatul unora care le place multttttt de tot spagutaaaaaaaa

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button