UTA Arad

Roșu nu mai vrea ca UTA să fie pusă în postura de a alerga după adversar: „Concentrați din primul minut!”





Chiar dacă și Brăila a învins-o pe UTA în 2017, Brașovul a fost echipa ce i-a condus în permanență pe arădeni pe tabela de marcaj. Golul lui Chitoșcă a venit după numai 8 minute de joc, iar „roș-albii” au fost puși în postura de a alerga după adversar, pentru un rezultat pozitiv.

Laurențiu Roșu spune că acest lucru nu mai are voie să se întâmple în meciurile ce urmează. „Chiar dacă în tur am dovedit în câteva ocazii că suntem puternici și putem reveni pe tabelă, ar fi bine să nu ne mai jucăm cu focul. Brașovul ne-a taxat fiecare eroare, noi am ratat și cam asta a fost istoria meciului. De aceea spun că schimbarea pe care vreau s-o văd încă de duminică, în partida cu Luceafărul, este concentrarea din primul până în ultimul minut. Nu mai vreau să comitem erori, iar apoi să ne chinuim să revenim pe tabelă. Într-adevăr, am marcat meci de meci, dar, după cum se vede, câteodată nu e suficient acest lucru”, apreciază „principalul” UTA-ei.

Chiar dacă nu a greșit în meciul cu Brașovul, Alex Manea e unul dintre fotbaliștii de la care se cere concentrare maximă, având în vedere că orice eroare a unui fundaș central poate fi fatală pentru echipă. „Poate că, într-adevăr, am fi putut evita să luăm atâtea goluri în acest campionat, dar să nu uităm că am și dat. Dar, ce a fost a fost, Mister are dreptate, nu mai avem voie să facem pași greșiți de acum înainte și asta o știm și noi, jucătorii”, a spus și apărătorul „roș-albilor”.

FOTO: Ciprian Petcuț

 

6 comentarii

  1. Ca sa fi in postura de a nu mai alerga dupa adversar inseamna ca echipa sa fie construita pentru a ataca si a pune presiune pe adversar de a nu iti fi frica sa joci ofensiv .Ceea ce la UTA nu se intampla.Cu parere de rau la UTA se merge pe ciupeala pe bubuit mingi si daca pica gol e bine daca nu asta e.Domnilor antrenori noi suporterii vrem sa vedem cum UTA joaca CU UN SINGUR INCHIZATOR NU CU DOI.Vrem sa vedem ca se joaca CU DOI ATACANTI nu cu experimente gen Valceanu atacant retras sau mai stiu eu ce experimente.Daca un atacant nu poate duce un meci intreg vreau sa vad ca e schimbat la pauza si introdus alt atacant in locul lui si sa se joace tot meciu cu doi atacanti nu inprovizatii.Nu inteleg de ce nu se poate juca in formula: MIRON-ADILI,MANEA,GLIGOR.DAVID-MUNTEANU,CHINDRIS {TANASE}ANDOR,STRATILA-PETRE,CURTUIUS{PICCIONI} in detrimentul MIRON-ADILI,MANEA,GLIGOR.FILARET-STRATILA,CHINDRIS,TANASE COPIL-VALCEANU-PETRE

    0
    0
    1. din cauza ca trebuie jucat cu 3 jucatori sub 21 de ani. Da prima ar fi o formula interesanta insa in locul lui David pot juca Copaci sau Burla ( daca il mai intereseaza fotbalul) asa ar indeplini criteriul si ar fi o echipa mai pusa pe ataca.

      0
      0
  2. Eu nu pot sa inteleg cum de a pierdut Uta o echipa cu cantonament in españa, care se lauda ca sta bine cu banii, care zboara cu avionul , impotriva unei echipe care mai mult ca sigur se va desfinta ….deci e de necrezut ,asa ceva se poate intimpla doar la Arad ,e incredibil ! Bun accidente se mai pot intimpla te bate Braila , dar o echipa care e falimentara si pe deasupra o uta aflata pe locul doi …..plm…

    0
    0
    1. E pacat ca am pierdut cu Brasovul, dar faptul ca noi am facut cantonament in Spania nu garanteaza victoria automata. Pentru asta trebuie pus osul in fiecare meci, nu castigi de la cabine nici un meci disputat. Macar putem afirma cu siguranta ca noi jucam toate meciurile pe teren si ca cu tot cu acest esec suntem tot in carti pt promovare. Sa nu uitam ca pe vremea cand UTA veche era in pragul falimentului si ea scotea rezultate de genul fanteziei din cand in cand in ciuda faptului ca jucatorii nu erau platiti de foarte mult timp. Ei, ca si cei de la Brasov au luptat pt viitorul lor. Batem Oradea, revenim pe 3, batem Sf. Gheorghe, revenim pe 2, e simplu matematica, mai greu de realizat. Forza UTA si bafta!

      0
      0
  3. Sa terminam mai intâi cu „lunga si p-a doua” si automat se schimbă jocul. Cu Brasovul chiar era sa ma ia amețelala de la atâta „bufa”.

    0
    0
  4. Nu este momentul acum de analize, dar cei doi fundasi centrali sint lenti,unul sta greu si cu pasa, asa ca joaca mult retrasi, cu distante lungi intre linii. Cei doi mijlocasi centrali nu prea stiu sa dribleze nu conteaza in atac. de aia jucum c3e jucam. pe stanga Burla stagneaza, Filaret nu prea poate, pe stanga, Adili pare mai mult stoper. Andor a fost dus pe tusa, si readus Copil, Vilceanu a fost mereu preferat, a mai intervenit si boala lui Curtuis. cam asteasint cauzele. Dar si cei tineri nu au mai progresat, exceptie Petre. Acum ne trebuie ceva liniste si citeva victorii legate, asta daca mai vrem ceva.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button