UTA Arad

Antrenorul Afumațiului ar dori-o pe UTA în Liga 1,dar cu toate asta vrea s-o bată sâmbătă: „Sper să-și revină după meciul cu noi”

Ca și nou promovaată, Afumațiul și-a propus pentru primul an de Liga a 2-a să se salveze de la retrogradare, dar după parcursul bunicel din prima parte și cele patru abandonuri pretențiile au crescut puțin. Chiar antrenorul echipei spune că: „Nu ne mai gândim la obiectivul inițial, ci ne dorim să terminăm cât mai sus în clasament, pregătind – totodată – sezonul următor”.

Gruparea de lângă București, ca și majoritatea divizionarelor secunde, inclusiv UTA, se confruntă cu inconstanța. „Toți prietenii mă întreabă care e adevărata față a echipei mele, cea de la Satu Mare, unde am câștigat cu 1-0 sau cea de acasă, cu Călărașiul, când am pierdut. Greu de găsit răspunsul la această întrebare și cred că și cei de la UTA și-o pun. Adică, după ce a bătut la Mioveni, formația arădeană nu a luat decât un punct din două meciuri acasă. Cu Luceafărul chiar nu m-au impresionat cu nimic, scăderea din jocul lor e evidentă. Nu că la noi ar fi mai bine, dimpotrivă. Așa că, după părerea mea, se întâlnesc după echipe inconstante, cu oscilații de formă, iar meciul e deschis oricărui rezultat. Ca și UTA, avem și noi ceva probleme de lot, dar nu cu suspendările, ci cu accidentările”, mai spune tehnicianul ilfovenilor.

În fine, Neagu are o remarcă măgulitoare la adresa adversarului de sâmbătă, dar urmarea nu e pe măsură. „Sincer, mi-ar pare bine ca UTA să revină în Liga 1. Chiar îi doresc să câștige tot, dar după meciul cu noi. Sper să nu-și revină exact sâmbătă, deși e clar că vor veni să câștige, să-și recupereze punctele pierdute acasă. Dar, și băieții mei au de gând să facă uitate ultimele înfrângeri acasă, să joace bine și să câștige”, a mai punctat „principalul” Afumațiului.

În tur, „Bătrâna Doamnă” s-a impus la Arad cu scorul de 2-1, prin reușitele semnate Petre și Strătilă, respective Tudorache. Partida de sâmbătă va începe la ora 12 și va fi transmisă de Digi și Dolce Sport 1. Utiștii vor călători cu avionul vineri seara, pe ruta Timișoara – București.

FOTO: Ciprian Petcuț

Comentarii Facebook

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close