Fotbal judetean

Au schimbat prefixul: Victoria Felnac – Crișul Chișineu Criș 1-3

Liderul a descins la Felnac pentru primul meci adevărat al returului, având o improvizație în formula de start. Fundașul Teșădan a fost utilizat vârf lângă Modan, iar Alin Mihai (cu probleme medicale) a rămas pe margine. Dincolo, VI-FE a început cu nu mai puțin de patru juniori.

Gazdele au fost mai periculoase în start, cu aripile Borteș și Popa care – însă – nu și-au numărat bine pașii din poziții bune de finalizare. Au urmat două lovituri de cap imprecise ale lui Moisă și Băd, ultimul aflat chiar în mijlocul careului de 6 la centrarea de pe stânga a lui Dubeștean. A venit minutul 31 și, contrar cursului jocului, tabela s-a modificat în dreptul oaspeților. Teședan a luat o acțiune pe cont propriu perpendicular pe poartă, a depășit toată defensiva Felnacului și a marcat cu latul pe lângă Pașcalău, care a atins ușor balonul. A intrat apoi în scenă golgheterul Crișului Modan, care mai întâi a tras peste poartă, iar apoi cu pământul, iar Pașcalău a salvat în ultimul moment. Finalul reprizei nu a adus nimic demn de consemnat și alb-albaștri au intrat în avantaj la cabine.

Cuedan a mutat și cu al treilea junior la pauză, respectiv Moldovan, care l-a lăsat la vestiare pe Borteș. Ca și în prima parte, felnăcanii au început ceva mai bine, dar R. Popa și Butura s-au încurcat în știință în momentul finalizării. Pe o contră, la care gazdele au cerut fault pentru ele, Borșa a reluat din careu pe lângă poartă. A fost avertismentul pentru 0-2. În minutul 60, Turcuș a centrat din corner, Lung a retrimis cu capul în centrul careului de 6 metri, de unde Modan, tot cu capul, a trimis sub transversală. Forcingul echipei de pe Criș a continuat, iar Pașcalău i-a refuzat dubla lui Modan, care șutase din demi-voleu de la marginea careului. Din cornerul rezultat, Lung a reluat cu capul puțin pe lângă poartă. În minutul 75, Teședan a intrat tare la juniorul Petri și vede cartonașul roșu, moment din care Felnacul a început să mai spere. Degeaba, însă, căci în minutul 79, Dubeștean a deviat în proprie poartă o centrare de pe dreapta a lui Modan: 0-3. Un șut al lui Băd de la 25 de metri prins de Mucha a fost a anunțat golul de onoare al gazdelor. În minutul 88, Adam a prins un șut cu stângul de la 27 de metri la care Mucha nu a mai putut face nimic. Moldovan a centrat bine în fața porții în ultimu minut, dar nimeni nu a intervenit.

Așadar, Crișul își schimbă prefixul ajungând la 20 de victorii consecutive și mai face un pas spre îndeplinirea obiectivului, câștigarea campionatului, chiar pe terenul unei formații din Top 6. Totuși, liderul și-a pierdut invincibilitatea la goluri încasate în stagiunea de primăvară.

Formații:

Felnac: Pașcalău – Țugulescu (73 Balint), Brozbic (61 Mărușteri), Brozbic, Petri – Adam, Dubeștean – Borteș (46 Moldovan), Butura, R. Popa – Băd.

Crișul: Mucha – Ciornei (78 Lavrincsik), Al. Pavel, Lung, Jude – Borșa (80 Asandului), Turcuș, Jichici (89 Jichici), Gâlcă – Teședan, Modan.

Arbitri: Alexandru Gornic – Casian Băla, Sebastian Pantea.

Observatori AJF: Răzvan Cadar, Gheorghe Sfăt.

Comentarii Facebook

0
0

Un comentariu

  1. Felicitari nea ole rosca cineva astepta sa va incurcati dar din fericire mai trebuie sa astepte

    0

    0
  2. Nea Ole dacă asta seara sau maine nu poti merge undeva sa stii ca este din cauza buzelor lui tamsa care sunt lipite undeva . Of of mai mai

    0

    0
  3. Mariusica mai traiesti ?? ti-a revenit glasul? cat ai frecat banca la Tarnova nu ai mai scris nimic. o sa incerc sa iti explic pe limba ta . deocamdata nu am auzit pe nimeni de la SOIMII LIPOVA declarand ca trag la promovare.. tu cu gramatica ta insa ai perceput ca daca SOIMII are echipa ……..gata trage la promovare. uite mariusica iti spun sigur ca in sezonul 2017-2018 SOIMII o sa traga la promovare. in rest ce sa mai zic? tu unde cu traiul? fotbal am auzit ca joci ,numai la Bendea si acolo cand se accidenteaza titularul. mai ceva marius…….saluta toti antrenori ca esti tanar si nu sti de unde apare o echipa si pentru tine.

    0

    0
  4. mersi Radu ! ce zici de Gigi contra? cum ne prinde cum ne musca……..nu poti vb cu cineva in liga a 6 sa-l ia si pe el? sigur atunci nu mai are timpul necesar sa ne tina noua trena……….daca nu sti tu pe nimeni atunci vb pt el sa il i-a aia la SILINDRIA . isi fac echipa din sezonul viitor !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    0

    0
  5. Bai tamsa tu esti un mare prost si deja incepi sa ma enervezi….radu pop daca vrea sa promoveze maine promoveza….despre ce vb tamsa?????

    0

    0
  6. Radu strainu vb fara tine , nici macar nu joc la bendea .bv soaby ce prosti mai scri auzi tu radu pop daca ar vrea sa promoveze ar promova , vezi ca trebuie sa fie de acord si cris

    0

    0
  7. Cat despre cine bate la felnac ?daca ai o echipa de mare calitate ai sansa sa aduci 3 p .e de apreciat ce se intampla la cris sa faci 20 din 20 victori, pacat ca la articol despre cris vin uni alti sa spuna de tamsa ,daca vreti sa scrieti faceti la articol despre lipova asa e corect insa cred ca cer prea mult.

    0

    0
  8. tamsa deja ma superi……pe langa ca esti prost nici nu taci!!! daca mai joci undeva ii treaba ta vb de echipa ta,dac nu esti un frustrat prost care deja te-ai bagat prea mult in seama si noi la fel9te-am bagat mai mult decat trebuie). din momentul asta eu nu voi mai raspunde la nici un coment pana nu ne intalnim noi doi sa vorbim. si atunci o sa imi spui ce ai cu Soimii……..Sarbatori fericite

    0

    0
  9. si mai ceva . in legatura cu sirul de victorii ale Crisului sunt de apreciat atat conducatorii cat si jucatorii. eu nu trebuie sa ii felicit aici. i-am felicitat personal si iti spun ca momentan au cel mai bun 11 din campionatul judeatean. si pe noi ne-a invins si i-am felicitat dupa meciul cu noi. in rest tamsa vreau sa imi spui ce ai tu cu SOIMII. atat ma intereseaza . apropo cu care esti prieten de la Crisul?????????? in legatura cu Bendea asta si era ideea …….TU NU MAI JOCI NICIUNDE PENTRU CA ESTI PORTAR SLAB. Dar ti-am promis ajutorul si o sa ma tin de cuvant……mai asteapta 3 luni/

    0

    0
  10. Dl radu strainu fiti linistit nu va ocupati timpul cu unde joc eu , poate aveti treburi mai importante, nu am nimic cu lipova si legat de cris in afara de remus lung si nea ole nu cunosc pe nimeni , insa radu pop a raspuns mai demult urat la un articol cand am scris ceva de trifoi de acolo a pornit , sincer e urat in romania 2017 si tu si radu pop sa tot spuneti faze de genul vom vb noi fata in fata parca am fi in jungla

    0

    0
  11. Credeam ca treaba cu Trifoi am lamurit-o . Si mi se pare normal sa reacționeze atat timp cat Trifoi este component al echipei Lipova si unul ca tine vine si se ia de el doar pt ca nu ai reusit sa ajungi la valoarea lui . Stai linistit tamsa ca nu te bate nimeni în 2017 cum spui tu . Pe tine te-aș pedepsi altfel nu cu bătaia. Sunt o grămadă de pedepse mult mai civilizate decât bătaia de care te temi . Nu am fost si nici nu voi fi idiot sa-mi pun mintea cu tine sa te bat .

    0

    0
  12. Pe tine te-aș pedepsi ducandu-te cu noi la antrenament cel putin 3 saptamani zilnic cum mergem noi sa vezi ce facem cine suntem si care este viata si atmosfera la noi . Si dupa te-aș obliga sa povestești tot ce ai vazut la noi. Asta ar fi pedeapsa potrivita pt tn . Nu bătaie. Alea sunt lucruri barbare care nu ne fac noua cinste .

    0

    0
  13. Gresesc eu destul la meciuri ca mai injur arbitrii ( lucru pentru care imi cer scuze fata de domnii fluierasi sau asistenti )si fac alte tîmpenii, nu este cazul sa-mi fac de lucru cu unul ca tine . Asa ca stai linistit nici eu si nici Radu Străinu nu avem treaba cu pielea ta . Dar mi-ar placea atat tu cat si alti ghibiti care vesnic aveti de comentat la adresa noastra sau a altor echipe sa va implicati si voi in viata sportiva sa vedeti cum se desfasoara o saptamana de lucru . Sa vezi cum e sa vi la antrenament dupa ce ai muncit de la 7 la 16 sau chiar 17 si sa te ia antrenorii ca pe unul odihnit sa te munceasca si el 90 sau 120 min sa ajungi seara la ora 20.30 acasa cu chef de viata .

    0

    0
    1. Bai Radule tu te dai conducator da tu esti diletant pai tu te cerți cu lumea aici,am auzit ca te băgai peste Grad la indicații tactice,nu poți fi conducator decit amator pe bani altora!

      0

      0
  14. Dl radu dar nimeni nu a zis de bataie , daca imi era teama de ceva nu scriam nimic eu in fiecare saptamana merg la cate un meci , azi apreciez ca neam vazut la bendea si am discutat dupa un meci 15 min frumos politicos mai multe subiecte sportive si cum am promis am reglat tot ce a fost de reglat si nu voi mai vb de lipova nimic de rau , a fost o discutie fata in fata cu mult bun simt din partea lui amandoi , va doresc numai bine si cel mai bun sa castige campionatul

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close