Cluburi polivalente

Șase medalii pentru aerobica arădeană la Openul Slovaciei, o adevărată repetiție pentru „europenele” din septembrie





La Surany, în Slovacia, s-a desfășurat în weekend concursul internaţional de gimnastică aerobică, Slovak Open. Au participat în jur de 600 de sportivi din 17 țări, Aradul fiind reprezentat de junioarele CS Universitatea Arad, care au obținut nu mai puțin de șase medalii, după cum urmează:

Locul 1: Grup (junioare I) – Zsofia Meszar, Francesca Morar, Dacina Neciu, Anna Meszar, Alexandra Perpelici

Locul 1: Grup, aerobic dance –  Zsofia Meszar, Francesca Morar, Dacina Neciu, Anna Meszar, Alexandra Perpelici, Denisa Maxinan

Locul 2: Trio (junioare I) – Zsofia Meszar, Francesca Morar, Dacina Neciu

Locul 2: Individual feminin (junioare I) – Dacina Neciu

Locul 2: Trio (junioare III) – Kalisa Brișan,  Hanna Cojiță,  Alexia Moldovan

Locul 3: Individual feminin (junioare I): Zsofia Meszar

„Având în vedere numărul mare și selectiv de participanți și participante sunt foarte mulțumită de evoluția fetelor. Au fost trei zile pline de competiție, foarte solicitante, cu calificări, o competiție cu adevărat puternică”, a spus Ramon Haidu, antrenoarea fetelor de la CSU Arad și Urania, pepiniera clubului studențesc sub titulatura căruia au evoluat junioarele III.

„Spre deosebire de România, țări precum Ungaria, Cehia, Turcia, Marea Britanie, Slovaci sau Turcia își fac selecția pentru competițiile majore oficiale prin astfel de Openuri. Așa, ca să vă faceți o idee despre nivelul competiției la care am participat, zic eu, cu rezultate foarte bune”, a completat Ovidiu Șerban, directorul CSU Arad.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button