Arhivă articole

Gligor, revanșă rapidă după penalty-ul ratat cu golul speranțelor reaprinse: „Norocul ține cu cei puternici!”



„Bătrâna Doamnă” a revenit la vechile obiceiuri în momentul cheie al sezonului. La fel ca în tur, când a întors multe partide de la 0-1, arădenii le-au provocat celor de la Juventus București prima înfrângere internă, prima în absolut în retur și speranțele promovării s-au reaprins din nou.

După ce a ratat un penalty, Alin Gligor s-a revanșat cu golul ce avea să decidă destinația celor trei puncte. „Am întâlnit o echipă foarte bună, mă bucur că am reușit să luăm cele trei puncte, mai ales că suntem singurii care am bătut aici, la Juventus. A fost un meci nebun, cu destule ocazii de partea lor, dar și noi am ratat un penalty chiar prin mine. Trebuia să mă revanșez și cred că am reușit la o fază puțin atipică pentru mine. E a doua oară pentru mine în acest an când marchez două etape la rând, după cele cu Reșița și Mioveni, dar asta are mai puțină importanță. Echipa a luat trei puncte imense și asta e tot ceea ce contează. Un egal cred că ne-ar fi scos din cărți, așa continuăm să credem cu adevărat în această promovare. Până la urmă, norocul ține cu cei puternici!”, ne-a declarat experimentatul fundaș central al „roș-albilor”.

Căpitanul UTA-ei a ținut să le mulțumească și suporterilor ajunși în număr destul de mare în tribunele arenei din Colentina. „Galeria ne ajută tot timpul, peste tot, chiar dacă nu întotdeauna facem meciuri bune. Le mulțumim că au venit cu noi în deplasări atât de lungi. Au fost și la Brăila și la București azi, dar și în urmă cu două săptămâni, când am jucat cu Afumațiul. Cu suporterii alături suntem și mai puternci”, a concluzionat Gligor.

Ca o dată statistică, penalty-ul ratat de Alin Gligor a fost al patrulea irosit de UTA în acest sezon, după cele cu Vâlcea (Copil), Poli (Chindriș) și Brașov (Petre). Alin Gligor nu mai ratase un penalty din 2012, întru FC Baia Mare – UTA 2-1, pe când echipa arădeană era pregătită de Adi Falub.

FOTO: UTA Media Design

0
0

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.