UTA Arad

Renegat de Olimpia, Anca-Trip regretă că nu joacă împotriva fostei sale echipe. Karda: „Vrem să producem surpriza, presiunea e pe UTA!”





După o serie de rezultate negative, Olimpia Satu Mare a pierdut orice șanse de promovare în Liga 1. Eșecurile au venit la „pachet” și cu punerea unor pe linie moartă, în vederea rezilierii contractelor de joc. Concret, conducerea clubului doreşte rezilierea contractelor lui Iulian Anca-Trip, Mihai Onicaş şi Andrei Luduşan, fără o explicație oficială. Cert este că cei trei fotbaliști nu se mai antrenează sub comanda lui Bogdan Andone și nu fac parte din lotul deplasat de acesta din urmă la Arad, pentru intermediara cu UTA.

Pentru Anca-Trip, decizia a venit într-un moment prost, atâta timp cât el și-ar fi dorit foarte mult să joace împotriva fostei sale echipe. A făcut-o în tur cu succes, neprimind gol la primul meci al lui Laurențiu Roșu pe banca arădenilor și bucurându-se de cele trei în poarta prietenului său, Bogdan Miron. „Regret că nu voi pe teren la Șiria, îmi doream mult să apăr contra fostei mele echipe. Nu aveam nimic de demonstrat, pur și simplu aș fi dorit să revin la Arad din postura de adversar. Așa, însă, rămân să văd meciul la TV, să țin pumnii strânși pentru echipa cu care sunt încă sub contract, dar, dacă UTA va fi mai bună, îi doresc să câștige. Îi doresc baftă și lui Miron, un prieten adevărat, care a fost printre primii care m-a sunat să mă întrebe ce s-a întâmplat, după ce a citit în presă că voi fi pus pe liber de la Olimpia. Nu am știut ce îi răspund, nici acum nu cunosc cu adevărat motivele, sunt sigur, însă, că în cazul în care mai păstram șanse la promovare, nu s-ar fi întâmplat asta”, ne-a mărturisit fostul utist, care îi predă „ștafeta” între buturi unuia dintre Șuta și Dascălu.

Karda: „Căutăm victoria descătușării la Șiria”

Dacă primul obiectiv stagional al Olimpiei, respectiv salvarea de la retrogradare, a fost demult îndeplinit, cel de-al doilea, trasat în iarnă, a fost compromis. „Era normal ca după 12-13 etape fără înfrângere și ocuparea locului 2 în clasament să încercăm să promovăm. Nu s-a putut, am făcut o serie de meciuri slabe, jucătorii au rămas datori, dar aceiași în care ne-am pus încrederea în acest sezon și care au demonstrat ceea ce pot face când sunt concentrați și dau totul pe teren. Asta ne așteptăm mâine de la ei, să producă surpriza. Practic, noi căutăm victoria descătușării, iar meciul de la Șiria e cea mai bună ocazie să o reușim. Așa cum am învins-o pe UTA în tur cu 3-0, nu văd de ce nu am câștiga și mâine, mai ales că presiunea este pe umărul arădenilor. Noi ar trebui să fim dezinvolți, să jucăm ce știm și cred că avem șanse mari la un rezultat bun”, a menționat Attila Karda, președintele sătmărenilor.

Menționând că lui Andrei Ludușan i s-a mai acordat o șansă și că doar Anca-Trip și Onicaș rămân în afara lotului, șeful lui „Oli” a ținut să clarifice și problemele legate de restanțele financiare. „Fiindcă bugetul la nivel național s-a aprobat târziu, suntem și noi în întârizere cu trei salarii. Însă, acești bani vor sosi la finalul acestei săptămâni sau începutul următoarei și vom intra în normalitate. Oricum, trebuie să se știe că de la 1 decembrie 2016 încoace s-au luat trei salarii și 12 prime la Satu Mare, deci nu cred că stăm chiar atât de rău. Sigur, mai sunt ceva restanțe din campionatul trecut, când eu nu eram la club, dar pe care le vom achita când vor fi bani. Oricum, jucătorii trebuie să înțeleagă faptul că în contracte nu au stipulate doar drepturi, ci și obligații și, în momentul de față, și ei au cam rămas datori la acest aspect”, a adăugat Karda.

Partida dintre UTA și Olimpia Satu Mare, din cadrul etapei cu numărul 31 a Ligii a II-a, se joacă mâine, începând cu ora17, pe arena „Otto Greffner” din Șiria.

Un comentariu

  1. Ei, acuma vreti si voi sa incurcati UTA ,ce sa zic !!! Stati in banca voastra ca luati de la 2-0 in sus !!!

    0
    0
    1. Dascaleeeeeeeee….nu trebuia sa spui nimic !! La cum nimeresti pronosticurile e clar ca vom avea maine morcovul cat casa . Fir-ai sa fie de treaba…

      0
      0
      1. maine nu vom avea probleme Sepsi sa se incurce aia ii important. Nelu tu daca ai fi presedinte la Oli ai zice ca venim la Arad sa pierdem sa fim seriosi UTA ARAD victorie

        0
        0
  2. Maine UTA castiga fara emotii cu Satu Mare si ma bucura ca am indicat pronosticul exact al meciului din Colentina,adica 2 !La Galda cu ocazia meciului cu National Sebis,am intalnit un oradean langa delegatia sebisana si acesta mi-a spus ca a fost la meciul UTA-Luceafarul Or. si conducerea utista nu a promis macar o masa celor de la Oradea,caci a crezut ca batem usor.Daca jocul utistilor a scartait,la final unii oradeni au regretat ca ne-au incurcat,dar ar fi bine ca maine sa castigam cu 2-0,ca la Satu Mare ei ne-au tras 3-0.Hai UTA,victorie sigura !

    0
    0
  3. Si care este problema Cico !!! Pai da, eu am comentat ce a declarat presedintele lor, ce si daca a zis ce a zis ca, va veni la Arad sa incurce UTA., eu i-am zis ca sa-si puna pofta in cui , spui tu ca, daca eram eu presedinte la Olimpia ce as fi vrut sa spui !!! Pai seful lor poate sa spuna ce vrea si eu pot sa spun ce vreau, eu nu sunt presedinte !!! Asa ca, lasa ca daca si cu parca se dadea in barca si sa ne intereseze sa castige maine UTA. pt. ca asta vrem cu totii si sa nu mai iei napararea presedintelui Olimpiei care vine cu declaratii razboinice la Arad, ce facem acuma le luam apararea si imi faci mie morala si mai stai si in Arad !!! Nu, domnule, trebuia sa spui, bai presedinte al Olimpiei Satu-Mare, nu mai face declaratii din-trastea ca nu aveti nici cea mai mica sansa !!! Mai gandeste-te ca vorba aiaia, esti un utist la fel ca si mine , patimas !!! Forta UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA, VICTORIE !!!

    0
    0
  4. nelu tu pe ce lume traiesti cred ca in una paralela omule pe mine ma doare undeva de ce declara unul si altul pe mine ma intereseaza echipa mea si atat si da omule nici un presedinte no sa declare ca vine sa piarda pe ce lume traim. de exemplu presedintele lu Genoa a zis ca merge la Torino so bata pe Juve si au luat 4 aseara asa o sa pateasca si satmareni maine asa sa strigam Forza UTA

    0
    0
  5. Pai si daca eu i-am dat replica presedintelui , cu ce te deranjeaza pe tine de te contrezi asa de agitat,cumva te-am deranjat eu pe tine sau jignit pt. parerile pe care le ai tu !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button